ROCK THE CITY FESTIVAL PREZINTA THE CURE

GOD IS AN ASTRONAUT & many more!

 Luna iulie 2019 devine o perioada extrem de fierbinte pentru iubitorii concertelor in aer liber! Dupa ce saptamana trecuta ne-am bucurat sa va anuntam una dintre cele mai pretioase embleme ale rock-ului american, BON JOVI, azi, sarim direct pe continentul european pentru a va comunica un nou super eveniment!

Pentru prima oara in Romania, va prezentam, cu deosebit respect, concert extraordinar THE CURE, pe 22 iulie, in Piata Constitutiei! Alaturi de celebra trupa britanica vor concerta si cei trei irlandezi de post-rock, GOD IS AN ASTRONAUT!

In peste 40 de ani de activitate muzicala, THE CURE a avut in componenta mai mult de 13 membri, la evenimentul din Bucuresti, de anul viitor regasindu-se: SIMON GALLUP – bas, JASON COOPER – baterie, ROGER O’DONNELL – clapa si REEVES GABRELS – chitara si, in mod evident, inconfundabila si constanta prezenta a lui ROBERT SMITH – voce si chitara.

Primul concert din cariera muzicala THE CURE a avut loc in 1978. Urmariti obsesiv de cifra 13, formatia are la activ 13 albume de studio, cu vanzari de peste 27 de milioane de copii,, mai mult de 40 de single-uri., cateva materiale live, valoroase coloane sonore si o multitudine de alte activitati culturale conexe, ce fac din THE CURE o adevarata comoara muzicala si o formatie care a infleuntat semnificativ numeroase  grupuri celebre.

https://www.youtube.com/watch?v=lzbRSD_rM1Acoloana sonora in pelicula THE CROW

https://www.youtube.com/watch?v=ks_qOI0lzho

https://www.youtube.com/watch?v=UmFFTkjs-O0

https://www.youtube.com/watch?v=sS6t56U9tBg

 

Biletele sunt disponibile in reteaua Eventim si pe eventim.ro, incepand de marti, 6 noiembrie, ora 9.00, la urmatoarele categorii de preturi:

  • Diamond Circle pret 390.00 lei
  • Golden Circle pret 280.00 lei
  • GA/Standing pret 220 lei
  • GA Early Bird pret 170 lei
  • Tribune seats pret 420 lei

 

 

DETINATORII UNUI BILET LA CONCERTUL BON JOVI CARE VOR SA ISI ACHIZITIONEZE UN BILET PENTRU CONCERTUL THE CURE VOR BENEFICIA DE UN DISCOUNT:

  • Diamond Circle pret 390.00 lei discount pt clientii Bon Jovi 90 lei pret final 300 lei
  • Golden Circle pret 280.00 lei discount pentru clientii Bon Jovi 70 lei pret final 210 lei
  • GA/Standing pret 220 lei discount pentru clientii Bon Jovi 50 lei pret final 170 lei

 

Cum procedezi?

  • Din codul de bare al unui bilet BON JOVI se vor utiliza primele 10 caractere in procesul de achizite, pentru a putea beneficia de preturile speciale la THE CURE;
  • Un cod poate fi folosit o singura data, pentru achizitia a maxim 8 bilete;
  • Pentru intrebari, neclaritati va rugam sa trimiteti un email la contact@eventim.ro, pentru a va putea ajuta la procesul de achizitie.

 

 

DESPRE THE CURE

THE CURE, trupa britanica de rock, ce s-a format in Crawley, Sussex, in anul 1976, ca Easy Cure, este  considerata, pentru scena muzicala a anilor ’80, pioniera in zona rockului alternativ englezesc. Formatie cu un trecut muzical extrem de interesant, a suferit mai multe schimbari de componenta, vocalistul, chitaristul si principalul compozitor, Robert Smith fiind singurul membru constant al formatiei britanice.

Inca de la infiintare, THE CURE a abordat sonoritati cu totul diferite. Primul material, ‘Three Imaginary Boys’ (1979) si cateva single-uri ce au precedat acest album i-au plasat pe THE CURE ca ICON pentru zona post-punk-ului si mișcării New Wave, ce s-a conturat in urma revolutiei punk din Regatul Unit. In timpul anilor ’80, muzica THE CURE atinge zone din ce in ce mai intunecate, devenind ajutor de seama pentru ceea ce avea sa fie genul gothic rock.

Dupa lansarea albumului “Pornography” (1982), viitorul trupei devine nesigur și Robert Smith este dornic de a schimba imaginea dark, pe care o dobandise trupa sa. Odata cu lansarea single-ului “Let’s Go To Bed”, din 1982, Smith a inceput sa injecteze treptat si sigur un touch pop n muzica formatiei, trupetii capatand si un aspect scenic diferit. Popularitatea trupei era in creștere, cu precadere in Statele Unite, unde cantecele „Just Like Heaven”, „Lovesong” si „Friday I’m in Love” si-au gasit loc in topul Billboard Hot 100.

La inceputul anilor 1990, The Cure era una dintre cele mai populare trupe de rock alternativ din lume. In 1990, au castigat, cu piesa “Lullaby”, sectiunea Best Video la premiile Brit Awards, iar in 1991, au primit, tot la Brit Awards,  premiul Best British Band. Dupa un an, la MTV Video Music Awards au castigat Viewer’s Choice (Europe) cu secventa “Friday I’m In Love”.

Din 2018, membrii trupei au început să lucreze la un al paisprezecelea album de studio.

Mai multe despre biografia THE CURE gasiti aici: http://www.thecure.com/bio/

 

DISCOGRAFIE:

  • Three Imaginary Boys (1979)
  • Seventeen Seconds (1980)
  • Faith (1981)
  • Pornography (1982)
  • The Top (1984)
  • The Head on the Door (1985)
  • Kiss Me, Kiss Me, Kiss Me (1987)
  • Disintegration (1989)
  • Wish (1992)
  • Wild Mood Swings (1996)
  • Bloodflowers (2000)
  • The Cure (2004)
  • 4:13 Dream (2008)

 

DESPRE GOD IS AN ASTRONAUT

GOD IS AN ASTRONAUT este, probabil, cea mai importanta formatie din zona post-rock-ului actual. Inca de la infiintare, in 2002, trio-ul irlandez a devenit rapid un adevarat reper in spectrul trupelor din zona instrumentala, cu elemente din zona muzicii electronice, krautrock si space rock si, cel mai important, reminiscente din universul muzical Tangerine Dream.

S-au activat in 2002, la initiativa lui Torsten Kinsella (voce, chitara, clape), a fratelui sau geaman Niels Kinsella (bass, chitara, visuals) si a lui Lloyd Hanney (tobe, synth) si in acelasi an a vazut lumina zilei primul material de studio ”The End of the Beginning”, lansat la propria casa de productie.

Doua dintre clipurile trupei – “The End of the Beginning” si “From Dust to the Beyond“ au  fost difuzate la MTV UK si la posturile MTV, de pe intreg continental european.

https://www.youtube.com/watch?v=uevKxa6sjFA

De atunci a inceput succesul pentru GOD IS AN ASTRONAUT, urmand alte inca 8 albume de success. Ultimul a fost lansat acum cateva luni si se numeste “Epitaph”, fiind caracterizat ca o noua etapa in cariera muzicala a acestora, pastrand elementele de baza ce i-au definit inca de la debutul lor muzical.

https://www.youtube.com/watch?v=zZ9hVXklyuo

Mai multe despre GOD IS AN ASTRONAUT gasiti aici: https://godisanastronaut.com/

DISCOGRAFIE:

  • The End of the Beginning (2002)
  • All Is Violent, All Is Bright (2005)
  • A Moment of Stillness (EP) (2006)
  • Far from Refuge (2007)
  • God Is an Astronaut (2008)
  • Age of the Fifth Sun (2010)
  • Origins (2013)
  • Helios | Erebus (2015)
  • Epitaph (2018)

Septicflesh, Krisiun, Diabolical și Xaon la București

După excelentul show susținut la Rockstadt Extrem Festival 2018, SEPTICFLESH, cea mai importantă formație de metal din Grecia, se întorce în România, de această data în calitate de headliner, pentru a susține un concert special.
Evenimentul va avea loc în data de 31 martie 2019, la Club Quantic din București, iar alături de greci vor mai urca pe scenă KRISIUN (Brazilia) în calitate de coheadlineri, împreună cu invitații lor DIABOLICAL (Suedia) și XAON (Elveția).

Septicflesh a fost fondată în 1990 la Atena, are la activ 10 materiale discografice și în cadrul concertului de la București va promova cel mai nou album, „Codex Omega” (lansat pe 1 septembrie 2017 prin Season Of Mist), însă cu siguranță din setlist nu vor lipsi piesele mai vechi care au facut cunoscută trupa în rândul fanilor amatori de sonorități metal.

Krisiun, adeptă a sonorităților death metal, a fost fondată în 1990 de cei trei frați: Alex Camargo (bas, voce), Moyses Kolesne (chitară) și Max Kolesne (tobe) și are 11 albume lansate, ultimul fiind “Scourge of the Enthroned”.

Biletele sunt disponibile exclusiv prin www.AmBilet.ro la următoarele prețuri:
Presale: 69 lei (primele 50 de bilete)
Normal ticket: 75 lei
Acces (în ziua concertului): 85 lei

Important: număr limitat de bilete!

Despre fotografie cu Miluță Flueraș, Carlos Funes și Paul Voicu

Când mă gândesc la concertele care m-au marcat, îmi apar in fața ochilor câteva instantanee, acele sclipiri intense care fac showul de neuitat. Din fericire, pot să le retrăiesc prin munca fotografilor de concerte. Ei sunt cei care au grijă mereu să prindă momentele speciale, să fie unde trebuie, când trebuie. De-a lungul timpului, am urmărit cu interes și admirație proiectele de fotografie de eveniment.

Unul dintre acele proiecte este Asociația Stage Photo, fondată de Miluță Flueraș, Paul Voicu și Carlos Funes. Niște nume cu greutate în scena fotografică românească au vrut să creeze o comunitate artistică în jurul lor, un spațiu de dezvoltare și creare. Pentru cei dornici să pornească pe acest drum al fotografiei de eveniment, Asociația Stage Photo oferă workshop-uri, sfaturi, și promovare. Mai mult decât atât, pe site-ul asociației găsim în fiecare lună un Best Of, o selecție a celor mai reușite fotografii de la evenimente.

Ca să aflăm mai multe despre acest proiect, dar și despre cei din spatele lui, i-am invitat pe Miluță, Paul si Carlos la o discuție despre fotografia de concert.

 

TAO: Cum a luat naștere asociația?

Miluță: Ideea inițială a fost a lui Carlos. El ne-a propus mie și lui Paul și așa a luat naștere asociația. Ideea de nume a fost a lui Paul; am făcut un brainstorming, varianta lui a fost cea mai bună și am acceptat-o toți.

 

TAO : Cine poate fi membru și cum?

Miluță: Membru poate fi orice fotograf care e interesat de această nișă pe care o abordăm- fotografia artelor spectacolului, nu se referă doar la fotografia de concert, ci la orice tip de performance, de la un performance într-o galerie la un show aviatic. Procesul de înscriere e relativ simplu : cei care vor să adere trebuie să prezinte un portofoliu de 10 imagini prin care să demonstreze că sunt cunoscători ai acestui tip de fotografie și că au activat cât de cât în domeniu, iar noi analizăm portofoliul, votăm și îi primim în asociație.

 

TAO : La ce proiecte ne putem aștepta?

Miluță: Momentan, pe lângă prezența noastră în social media (facem un fel de album de best of în fiecare lună), lucrăm la niște proiecte pe care le vom anunța în curând, și anume- ne dorim să filmăm un documentar despre scena muzicală underground din București, suntem într-o fază avansată a proiectului. Deja am contactat trupele, ne-am făcut o idee despre cum vrem să arate și dorim să începem filmările acum, în septembrie.

 

TAO : Dacă nu s-ar pune problema de bani sau de chestiuni financiare, ce proiecte ați dori să inițiați ?

Miluță: Deocamdată este vorba doar de acest proiect și despre o carte pe aceeași temă, care va fi mai mult un album de fotografie documentară- un proiect de durată. Se va pune problema de bani atunci când va trebui să producem efectiv albumul, dar documentarul îl facem in house, cu ce materiale avem, echipamente… Problema ar putea fi eventual la promovare și distribuție, pentru că niciunul dintre noi nu are experiență în domeniul de PR de film, e o nișă și asta. Ne dorim să cooptăm și persoane care să se ocupe numai de asta, ca să ne poată promova proiectele mai bine.

Image may contain: 2 people, night

TAO: Am văzut pe site-ul vostru că vreți să țineți și diverse workshop-uri, cursuri… Credeți că oricine poate ajunge un fotograf bun?

Paul:  Eu nu sunt de părerea asta. Cunosc fotografi care sunt oameni foarte ok, dar de 6-7 ani de zile nu au avansat deloc, au rămas în același loc și pe partea de fotografie, și pe partea de editare. Uitându-te la pozele lor, nu simți nicio emoție din punctul de vedere al încadrării subiectului în peisaj, sunt niște imagini terne. Dacă faci poze doar ca să arăți că ai foost acolo, nu ai mare lucru de arătat.

Tocmai de asta ne-am gândit și la partea asta de coaching, ca să îi ajutăm pe ceilalți să se dezvolte. Dar în primul rând ne învățăm unii pe alții. Miluța are o idee, am și eu o idee, haide să încercăm să le punem cap la cap, apoi în practică. Niciunul nu e ”mama fotografiei de concerte”. Avem multe exemple pe care să le urmăm, fotografi atât din străinătate, cât și din țară. Una din fete a tras pentru Studio Rock la Rockstadt și mi-a trimis pozele să i le public, pentru că îi făcusem rost de acreditare- am rămas foarte impresionat de ce a scos fata aia la primul ei festival.

 

Miluță: Pentru că sunt oameni care au un talent nativ, au ochiul potrivit pentru fotografie. Sunt oameni care se uită la mii de tutoriale și tot nu reușesc să prindă esența, pe când alții au un talent nativ și încep să se remarce după câteva evenimente și știu să vadă ceea ce este important, în termeni de compoziție, de juxtapunere, văd mai multe elemente decât vede un om obișnuit.

 

Carlos: Oricum, ideea e să ne ajutăm reciproc să evoluăm. O data pe lună ne întâlnim și ne facem ”critica”, vedem ce poate fi îmbunătățit, cum am putea încadra mai bine ș.a.m.d.

 

Miluță:  În plus, facem și studii de caz, prezentăm portofoliul câte unui fotograf din afară pe care îl apreciem, ca să vedem ce face ca acele imagini să fie bune, să vedem dacă putem și noi să adoptăm anumite elemente de compoziție, sau poate abordarea în sine. Ideea e să ne îmbogățim cultura vizuală cât se poate de mult.

TAO : Să vorbim puțin despre fotografie în general. În primul rând : cum vedeți voi rolul fotografiei și al videografiei în scena muzicală ?

Paul: E unul foarte important- prin foto și video promovezi artistul respectiv, organizatorul, locația… Promovezi scena muzicală din România, dacă sunt români. Sunt trupe românești care au crescut foarte mult datorită fotografiei de concert. Dacă se întâmplă să concerteze o trupă mică într-o locație mai puțin cuprinzătoare, unde nu vin decât vreo 60 de oameni să îi asculte, dar pozele și filmările de la concert arată interesant sau promițător, oamenii vor fi tentați să îi asculte.

Miluță:  Impactul este unul destul de mare. Dacă e să ne gândim la perioada de acum vreo 10 ani, când nu era Facebook, imaginea avea alt rol și alt impact. Acum, cu rețelele de socializare, site-urile nu mai sunt atât de vizitate. Dacă e să mă gândesc la Sonysphere, acum 10 ani, când imaginile atingeau 10 000 de vizualizări… Acum algoritmul rețelei de socializare nu îți mai permite acest lucru dacă nu plătești. Dar conținut de calitate se creează din ce în ce mai mult, se vede că a evoluat foarte mult piața, oamenii déjà au o cultură vizuală, organizatorii la fel- își aleg fotografii, nu iau pe oricine, au început și remunerațiile să ajungă la nivelul la care ar trebui… Încet-încet, începem să ne aliniem la niște standarde și să ne putem compara cu industria de afară în privința asta.

 

TAO : Dacă vă uitați acum de exemplu la o anumită formație sau la un eveniment, unde se promovează anumite fotografii care nu sunt neapărat cele mai reușite… Vă face asta să vă placă mai puțin evenimentul/formația respectivă ?

Paul: Nu, n-are nicio legătură. Depinde mult de locație, de lumini. Nu poți să judeci un concert la care artiștii probabil că n-au fost în cea mai bună stare psihică și n-au dat tot ce pot sau tot ce vor pe scenă. Sunt momente în care nu poți să funcționezi la 100%. E doar unul din multele concerte. Dacă îi asculți, îi știi de ceva timp, poți să fii de acord că au avut o performanță mai slabă, dar știi că nu asta e norma.

Miluță: Nu neapărat. Ce încercăm noi, fotografii de concert, e să captăm prezența lor, feeling-ul, energia lor. Uneori pot fi 25 de fotografi în fața scenei și doar unul dintre ei să facă o singură poză care să cuprindă toată atmosfera, să spună întreaga poveste. Și din poza aia poți să înțelegi tot concertul, să îți spună tot.

 

TAO : Era o glumă că în România, pe Facebook, al doilea cel mai frecvent nume de familie e ”photography”…

Paul: Da, sunt de acord cu asta, suntem cu toții de acord cu asta. Ideea e că e foarte ușor să faci o pagină din asta cu ”photography”, e gratis, cu ceva bani poți face rost și de câteva mii de followeri, cu toate că nimeni nu se uită la pozele pe care le publici.

 

TAO : Dar acum, când toată lumea are o cameră cu el la concert… Este ăsta un motiv pentru care lumea apreciază mai puțin fotograful de concert?

Miluță: Nu, pentru că foarte puțini pot reuși cu ajutorul unui telefon să facă o fotografie mai bună decât cei care stau în ”pit”. Dar s-a întâmplat să văd și fotografii făcute cu telefonul care să le întreacă pe cele profesionale, pentru că omul respectiv se află în alt punct, are altă perspectivă asupra concertului. Chiar și eu, la Electric Castle, am tras în paralel cu telefonul și am văzut că se poate, cu condiția să ai și o anumită experiență, dar sunt foarte rare cazurile.

 

TAO : Hai să vorbim puțin și de partea de fotografie promoțională, pentru imaginea unei formații. Cât de mult (decor) este prea mult și când lăsăm lucrurile simple ?

Miluță: Eu, de exemplu, când discut cu o trupă despre felul în care se va desfășura o ședință foto, întreb întâi care este conceptul. De cele mai multe ori recurgem la elemente destul de simple, în niciun caz n-am utilizat decor excesiv, pentru că nu caracterizează genul acesta de imagini. Poate editarea sau efectele să fie mai deosebite (efecte reale, nu digitale), dar în general sunt chestii destul de simple pentru că trupa este cea care trebuie să iasă în evidență, nu elementele de decor. Totuși, imaginea trebuie să spună o poveste, astfel încât este nevoie de elemente care să contureze mai bine conceptul în sine. De regulă, oamenii optează pentru chestii destul de simple și ne bazăm pe expresivitatea lor. S-a făcut totuși un studiu și s-au observat clișeele care se repetă la fotografiile cu trupe- spre exemplu vocalistul este tot timpul în față și iese în evidență, trupele de metal nu zâmbesc niciodată, clădiri părăsite, fish eye etc. Important e cum treci peste clișeele astea ca să poți transmite ceva, cum poți să scoți de la subiecții tăi ceea ce vrei să transmiți.

TAO : Care au fost pentru voi momentele de cotitură în carieră- un concert important, un moment în care ați învățat ceva…

Paul: E o întrebare cu mai multe răspunsuri. Pentru mine, momentul de cotitură, care m-a atras către fotografia de concert a fost festivalul Hellfest, datorită acelui festival m-am apucat de fotografia de concert.

Carlos: Pentru mine, cel mai mare highlight a fost tot la Hellfest, a fost pentru prima oară când am participat la un festival de o asemenea anvergură. Am învățat că dintr-o singură melodie trebuie să scot cele mai bune cadre pentru trupa respectivă. E o altă dinamică față de concertele care se țin în cluburi sau în cadrul unor festivaluri mai mici. Am învățat să trag atâtea cadre cât să simt că e de ajuns, că am prins și chestii bune și câ îmi și ajung imaginile, astfel încât atunci când mă duc la concerte mai lejere, unde pot să fotografiez pe parcursul a 3 melodii, simt că am prea mult timp.

Miluță:  Sunt multe momente importante… De exemplu, prima acreditare, în 2008, la Brașov… Primul concert foarte tare pe care l-am fotografiat- AC/DC, în 2010, prima acreditare la un eveniment cu public de peste 10 000 de oameni… Faptul că am ajuns să lucrez cu festivaluri foarte mari, totul venind de la sine, în sensu că organizatorii festivalului m-au contactat, pentru festivaluri ca Electric Castle, ARTmania, Blaj Alive… Faptul că m-am extins către alte zone, începând de la muzică, că lucrez pe digital, sunt fotograf (SEE Fest, iCEE Fest), festivaluri care au cu totul alt profil, dar care sunt festivaluri de top în România… Faptul că am putut să mă extind către video și că am avut șansa să lucrez și cu artiști cunoscuți…

 

Pentru a afla mai multe despre Asociația Stage Photo, îi puteți găsi pe:

https://stagephoto.ro/ro/

https://www.facebook.com/asociatiastagephoto/

https://www.instagram.com/asociatiastagephoto/

 

Pe 20 octombrie, Eivør revine în București cu un concert în Club Control

Ce se întâmplă când amesteci sunetul valurilor izbite de stânci, incantațiile șamanice inuite și temperamentul nordic, cu o voce care sculptează minuțios stări pe care nu le mai poți uita?

Cel mai probabil se naște o muzică rară, o călătorie ritualică eliberată de spațiu și timp, în care doar Eivør poate fi maestrul de ceremonii.

Născută în Insulele Feroe, misteriosul și îndepărtatul arhipelag nordic, Eivør și-a descoperit vocea și pasiunea pentru muzică cântând piese tradiționale împreună cu familia. Imediat după ce învață să cânte la chitară de la mama sa, la doar 10 ani încearcă primele sale compoziții, influențată de Leonard Cohen și de calitățile sale unice de povestitor.

La 16 ani, Eivør deja debutase discografic și concerta la festivalurile de folk de-a lungul Scandinaviei. Urmează căutările artistice, interesul pentru jazz și muzică clasică, dar mai ales fascinația pentru experimentele electronice.

Inspirată de cele mai insolite surse, de la precursorii trip hop-ului, Massive Attack, beatboxing, la cântecele tradiționale inuite, cântând în engleză sau feroeză, Eivør își câștigă o poziție privilegiată în peisajul muzical scandinav, unde concertează des.

Image result for eivor

În prezent locuind în Danemarca, artista este coautoarea soundtrack-ului serialului BBC, The Last Kingdom, o colaborare ce i-a crescut notorietatea semnificativ în spațiul european și nu numai.

Comparată de unii critici cu Kate Bush, Eivør are în comun cu celebra cântăreață britanică nu doar precocitatea creativă, ci și neobosita curiozitate muzicală, curajul artistic și refuzul constant al compromisurilor.

Eivør concertează pe 20 octombrie, ora 20’00 în Club Control.

În deschiderea concertului Eivør va urca pe scenă Duo-ul danez AyOwA, grup a cărui muzică atmosferică și onirică oscilează între noise pop și dark electronic.

Biletele pentru concertul Eivør costă 60 de lei și se găsesc pe Eventbook.ro.

Interviu: E-an-na – „Trebuie să nu uiţi să duci la bun sfârşit lucrurile în care chiar crezi.”

E-an-na este una dintre formațiile tinere care ne arată că se poate. Ne arată că se poate ca o formație românească să crească și să se dezvolte, când muncesc pentru asta. Ne arată că se poate să aibă un show live de excepție. Ne mai arată că pot câștiga locul al II-lea la Wacken Metal Battle (2017). Iar acum ne arată noul single,  „Viu”, la aproape un an de la ultimul lor single.

Teen Art Out: Felicitări pentru noul Single, “Viu”. Ce v-a inspirat pentru aceasta melodie, un Carpe Diem muzical? 

Andrei Oltean: Salutare şi mulţumim frumos! Întocmai. De-a lungul anilor am fost de nenumărate ori în situaţia de a nu putea duce la bun sfârşit o anumită idee la care chiar ţin, şi de exponenţial de multe ori i-am văzut şi pe alţii trecând prind asta. Ba că nu-s bune circumstanţele, ba că nu e momentul, că parcă ţi-a pierit cheful printre atâtea măgării ale vieţii… Întotdeuana o să se găsească ceva. Trebuie să nu uiţi să duci la bun sfârşit lucrurile în care chiar crezi.

Teen Art Out: Ca prim single, putem spune că reprezinta albumul mai bine?

AO: Întrucâtva. Nu e tocmai un prim single, fiindcă vom include şi „Epitaf“ pe noul album. Dar niciuna din ele nu sunt un oracol complet a ceea ce urmează. Va exista o suită de elemente cu siguranţă neaşteptate.

Ban Ovidiu: La fel ca și “Epitaf” reprezintă partea din album prin care spunem că nu vom rămâne la structuri / părți standard de folk metal.

Teen Art Out: Ce ne puteți spune despre urmatorul album? Aveți deja o dată de lansare?

AO: Nu avem nimic, în afară de piese gata compuse şi înregistrate într-o variantă rudimentară, de preproducţie. Lucrăm la finisarea detaliilor muzicale, dar şi la nişte elemente grafice. Versurile sunt şi ele gata, dar drumul se lungeşte parcă la infinit. Aşa că nu vrem să facem nici o promisiune în acest sens. Nu până nu ştim clar că e totul gata. Răbdăm împreună, ce să facem?

BO: E altfel și din punctul meu de vedere arată o evoluție clară. Durează destul de mult, dar nu vrem nici să ne grăbim și să lansăm ceva inferior.

Teen Art Out: Care a fost procesul pentru acest nou album? De unde a venit inspirația și cum au ajuns melodiile în forma în care sunt?

AO: Din toate părţile. Greu de determinat de unde vine muzica în general. Sigur că încercăm, ca muzicieni, să ne fabricăm o poveste, o orginie a ideilor, dar adevărul e că nu cred că avem habar, sau că putem determina o sursă. Sunt idei care te iau la trântă pe nepregătite. Pe unele le-am respins, pe altele le-am modificat după propria voinţă, iar pe unele chiar le-am acceptat în forma în care mi s-au arătat. Stilul compoziţional al cuiva e marcat de amprentele artiştilor pe care această persoană îi ascultă: cu cât mai mulţi & diferiţi aceşti idoli, cu atât mai departe va fi noul stil de o posibilă similaritate cu un anume artist. Încerc să nu mă plafonez în ceea ce am mai făcut, şi cred că acest lucru se va vedea în noul album.

BO: A fost diferit deoarece n-am mai pornit de la anumite teme populare sau doar de la un anumit schelet de la Andrei, sunt și piesele care au pornit din idei de la mine, sau le-am făcut de la 0, dar împreună, astfel au un complet alt sound asupra căruia Andrei ulterior și-a pus amprenta. Mai sunt și piese pentru care Andrei cred că și-a vândut sufletul, fiind incredibil de bune și diferite.

 

 

Teen Art Out: Anul acesta este mult prea discutatul Centenar. Veți marca in vreun fel acest moment?

AO: Nu. Dacă ne putem bucura de viaţă, sau de existenţa unui concept drag, doar la intervale fixe înseamnă că ne autoimpunem acea bucurie. Simţi când ai chef, când vine spontan, nu când ţi-ai programat să simţi. Nu zic centenarul e un lucru rău. Doar că nu are legătură cu abordarea noastră asupra artei.

Teen Art Out: Ați lansat de curând un episod din NANANA TV. Vă doriți să continuați partea de vlogging, sau a fost ceva de moment?

AO: E cam mult spus vlogging. Videoclipurile din NananaTV nu sunt nici profesionale, nici nu apar în mod regulat, momentan. Când se mai adună idei şi ni se par haioase le împărtăşim şi cu alţii. Da, noi am vrea să le facem în continuare, în măsura în care timpul ne permite. Când apucăm, cum apucăm. Din nou, nimic de promis.

BO: Încercăm, dar este foarte greu, fiind cumva al n-lea lucru de făcut după multe altele mult mai prioritare.

Teen Art Out: Ce a însemnat pentru voi experiența Wacken și ce puteți spune că ați învățat din ea?

 

AO: Am învăţat să dorm în maşină. Wacken a fost un punct important în scurta noastră istorie, mai ales ajungând acolo ca o trupă nouă, abia atinsă de câteva zeci de concerte. Am învăţat foarte multe lucruri, în special despre principii. Cred că pilonul principiilor are cea mai mare nevoie de oblojire la noi, fiindcă ele asigură un curs al evenimentelor pe termen mediu şi lung, or noi suntem destul de angrenaţi în imediat, în “termenul scurt”. Am văzut ce înseamnă prietenia sinceră şi ne-oportunistă, spre exemplu. Între trupe, între organizatori, între toată lumea prezentă prin zonele de backstage. Fain sentiment. Creşte încetuc şi la noi, şi sper să eclozeze frumos într-o bună zi.

Şi am mai aflat un lucru, şi anume faptul că suntem în stare să ne prezentăm muzica şi în faţa a mii de străini, cu un efect la fel de profund şi plăcut precum se întâmplă acasă. Nu contează că n-au înţeles o iotă din versuri.

BO: Am văzut că avem o șanșă destul de puternică și afară. Lumea a simțit muzica și fără să fim nevoiți să cântăm intr-o engleză la mâna a doua.

Teen Art Out: Cum v-a venit idea sa cantați Dansul Pinguinului?

AO: Aoleu. Cred că ne prosteam la sală. Tot aşa, spontaneitate. Am zis că fie ne urăsc toţi, fie o să iasă foarte bine. Muzica noastră evită tendinţa de a face totul amuzant (tendinţă relativ dominantă în vremurile noastre), dar câte-un râset din când în când n-a omorât pe nimeni.

BO: Am zis să facem ceva mai extrem și neașteptat. Ulterior a apărut și ideea de dinozaur prin care voiam să aratăm că e un moment mai puțin serios muzical, dar totuși memorabil și prin care să facem lumea să se simtă bine.

 

Teen Art Out: Care au fost cele mai “nebune” momente din turneele voastre?

AO: Sunt multe moduri de a defini nebunia. A fost treaba cu pinguinu’ & Ovidiu deghizat în dinozaur, au fost stage dive-uri, au fost oameni care ne cântau versurile şi se auzeau la fel de tare ca noi… au fost nopţi în care am refuzat cazări în zone dubioase fiindcă era clar că vom rămâne fără remorcă dacă poposim acolo, nopţi în care fugeam unii după alţii cu sticle de apă desfăcute, chefuri şi liniştiri. E faină viaţa asta, chit că are puţine momente. Am tot spus că trăim în două lumi: în bulele astea de nebunie & dedublaţi în vieţile noastre de birou. Cea mai mare nebunie mi se pare hotarul dintre ele.

BO: De la pierderea temporară a unui membru cu telefonul inchis, la urcatul pe scenă la nici 3 minute după ce am ajuns in locul respectiv, la momente prin care mai lăsăm puțin seriozitatea după concerte, sau la idei spontane pe scenă. Am avut un concert în care am decis să incercăm să cântăm o piesă fiecare la alt instrument. A ieșit un haos, dar pentru noi a fost o experiență plăcută și cumva comică. Nu e tocmai ușor să fii atât de mult pe drumuri și pe langă oboseală fizică, se văd și semnele de oboseală psihică, incercăm totuși să mai lăsăm puțin din maturitate și să ne bucurăm de călătorie.

Teen Art Out: Care sunt câteva lucruri pe care publicul nu le ințelege despre ce înseamna industria muzicală?

AO: Sunt atâtea lucruri pe care nu le înţelegem nici noi. Nu ştiu cât trebuie să înţeleagă publicul ca să meargă totul mai bine. Încerc să mă leg de ce e relevant oarecum şi pentru ascultătorul care nu are treabă cu industria în sine. Până la urmă dacă simţi & rezonezi cu o muzică, vii la concert, o asculţi de-acasă, îţi iei un tricou, mă rog. Fiecare după posibilităţi şi dispoziţie. Sunt nenumărate aspecte de luat în calcul şi când lansezi muzică, şi când faci un concert. La noi în ograda mioritică e un mediu destul de imprevizibil, aşa că adesea nu iese totul plănuit ca la carte. Ce aş vrea e să fie înţeles lucrul ăsta şi să nu mai fim cu toţii părerologi “că e vina lui X sau a lui Y”.  Nu-ţi convine, nu te mai duci, nu mai susţii. Problemele recurente sigur te vor descuraja, dar câte o gafă ocazională nu e întotdeauna din vina celui care a încercat să facă ceva din pasiune.

 

BO: Că trupele au ajuns “undeva” și de acolo e doar lapte și miere. Nu există așa ceva. Sincer să fim, muncim mult mai mult decât la inceputul trupei, pe multiple planuri și asta chiar implică un sacrificiu al oricărui  “timp liber”.

Eu consider că trupele în general in România sunt aruncate într-un colţ în favoarea trupelor de afară, dat fiind că acelea vin cu o anumită productie (aproape imposibil de conceput pentru o trupă din Romania). Observ că oamenii au inceput să fie mai reci către industria noastră, să fie mai puțin dornici de a vorbi despre trupe, sau să-i ajute chiar prin social media. E imposibil să existe o creștere astfel și n-o să apară vreodată vreo trupă romănească să se compare cu “titanii” de afară, oricat de mare le este interesul și dedicatia. Fără susținătorii tăi nu poti face absolut nimic.

De altfel, observ că toată lumea îşi imaginează că trupele pot scoate piese pe bandă rulantă, dar cumva cu o calitate mai mare și o evoluție constantă. Oricât de mult lucrează o trupă, contează mult și interesul celor care-i susțin. Dacă mergi sa-i vezi la concerte, dacă spui activ pe net că vrei sa-i vezi in unele festivaluri, vorbești despre ei și ii susții prin merch, o să vezi cum toate vin mai ușor.

Teen Art Out: Care au fost, în schimb, niște lucruri pe care voi nu le-ați înțeles despre scena muzicală, și cu care v-ati izbit dupa ce ați „intrat în pâine”?

AO: Legalitatea. Caracatiţa monstruoasă a birocraţiei. E de parcă statul face tot ce îi stă în putinţă ca să îţi taie elanul atunci când încerci să joci după regulile create tot de acesta. În alte ţări rezolvi aproapte totul online, într-un timp decent de scurt. Noi încă aşteptăm răspuns în termen de 30 de zile după fiecare aviz.

BO: Că o să se treacă peste acest super război al genului, sau competiții muzicale. Indiferent de orice gen de muzică cântă o trupă, dacă ne abordează, incercăm să-i ajutăm. Din punctul meu de vedere, nu există vreo SUPER TRUPĂ unică în România, care să fie UNICĂ în lume dpdv muzical care să-și permite să fie un super judecător față de alte trupe.

Teen Art Out: Cât de important este pentru voi să puteți să vă implicați în toate zonele muzicii, de la înregistrare, mixare, la promovare, management, etc? Este un artist complet când are cunosținte din toate domeniile, sau trebuie fiecare lăsat să facă ce știe?

AO: Eu m-aş simţi minunat să fac doar muzică, să nu mă “murdăresc” cu concepte de marketing, de sporire a vizibilităţi, etc. Dar e necesar să fim multitasking, şi cred că o să încărunţim mult mai repede decât am face-o dacă am cânta doar în casele noastre, fără să încercăm să aducem muzica şi altora. Totuşi, muzica merită toate sacrificiile astea.

Dar nu. Un artist nu e neapărat complet dacă ştie management, sau să mixeze, sau alte activităţi conexe. Un artist e complet când îşi mânuieşte cu dibăcie arta, şi poate exprima corect ceea ce ia naştere la nivel sinaptic. E cel care poate cataliza emoţie.

BO: Inregistratul și un mixing la nivel de incepător te ajută foarte mult să-ti auzi ideile altcumva, nu printr-o filmare absolut oribilă dintr-o sală de repetitie, deci este cam necesar de la un anumit nivel.

Fiind 2178937219831 de trupe care bombardează cu informații internetul, trebuie să ai un plan de promovare foarte bun pentru a putea fi văzut.

Totuși, sunt de acord cu Andrei, pentru a putea realiza partea artistică cel mai bine, nu ar trebui să fii implicat in toate zonele. E pur si simplu prea mult.

Teen Art Out: Dacă ați avea o baghetă magică, care ar fi trei lucruri pe care le-ați face?

AO: I-aş face pe toţi mai relaxaţi şi mai puţin concentraţi pe partea necăjită a vieţii. Aş vrea ca toată lumea să-şi poată trăi visul, cât timp acest nu implică a face rău altcuiva, şi să ducă o viaţă decentă în acelaşi timp. Aş fi putut spune să am eu destui bani de instrumente, studiouri, cărţi & adăposturi pentru animale, şi pentru o mie de alte lucruri. Dar cred că primele 2 ar face să nu mai fie necesar. Aşa că din a treia dorinţă aş pune un fel de exception handling în caz că am modificat prea grav structura universului cu primele două. Să nu fie naibii vreun efect secundar grav şi neprevăzut.

BO: De acord cu ce a zis Andrei, chiar nu e altceva necesar. Bine, poate incă 2-3…zeci de chitări pentru colecția personală.

 

 

Noutăți de la Rockstadt Extreme Fest 2019

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai faimos festival de metal din Romania, va avea loc între 1 – 4 august 2019, la poalele Cetății Râșnov (terenul de Biatlon de la baza cetății).

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus deja în vânzare în rețeaua iaBilet și pe website-ul oficial al festivalului, http://www.rockstadtextremefest.ro:

  • Pre-sale 1: primele 1.000 de abonamente vor avea un preț special de 190 lei/ buc., valabil până la epuizarea lor, dar nu mai târziu de 16 septembrie 2018;
  • Pre-sale 2: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 230 lei/ buc., valabil până la epuizarea acestora, dar nu mai târziu de 21 octombrie 2018;
  • Pre-sale 3: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 270 lei/ buc., valabil până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 13 ianuarie 2019;
  • Pre-sale 4: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 310 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
  • Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 350 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și pe perioada festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

 

Ca noutate, vor fi disponibile și bilete pentru fiecare zi de festival care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în momentul punerii lor în vânzare.

 

Primul nume deja confirmat la Rockstadt Extreme Fest 2019 este Paradise Lost, pionierii gothic/doom metalului alegând să includă cunoscutul festival de la Râșnov pe harta concertelor susținute în contextul aniversării celor 30 de ani de existență.

 

Cu 15 albume la activ, Paradise Lost este un nume consacrat pe scena gothic/doom metal internațională. Înființată în 1988 în Halifax, Marea Britanie, trupa e considerată fondatoare a stilului Gothic Metal, datorită albumului omonim lansat în 1991, ce a avut o influență majoră asupra mișcării metal din întreaga lume. În timp, sound-ul trupei a evoluat, încorporând diferite influențe, cum este cazul instrumentațiilor electronice pe care trupa le-a inclus în piesele de pe albumul „One Second” (1997). În anul următor, prin „Symbol of Life”, Paradise Lost a diminuat din nou prezența elementelor electronice în favoarea revenirii la stilul orientat pe chitară. Cel de-al 15-lea album, „Medusa” (2017), a adus la rândul său o schimbare de tonalitate, membri trupei declarând că este cel mai doom dintre toate pe care le-au făcut până în prezent.

 

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

Leprous & Agent Fresco la Quantic Club – 6 septembrie

Leprous se întorc în București după aproape cinci ani, alături de trupa islandeză Agent Fresco. Concertul face parte din turneul de promovare al celui mai recent album al trupei, ”Malina”. După show-ul memorabil din cadrul festivalului Artmania, Leprous au decis să strecoare alte două concrete în România, unul în Cluj Napoca pe data de 5 septembrie și celălalt în București, pe data de 6.

Leprous este o trupă care a cunoscut o evoluție surprinzătoare în ultimii ani, devenind noua senzație a metalului progresiv, una dintre acele formații “rising stars” ale scenei muzicale norvegiene. Stilul lor vizionar ne arată că nu se tem să experimenteze sau să surprindă și care sfidează orice încercare de încadrare în tipare. Într-o lume în care genul „progressive” oferă publicului atâtea opțiuni, devine tot mai greu să reușești să atragi atenția către tine, iar Leprous reușește asta de fiecare dată când se urcă pe o scenă.

Muzica lor este un mix de stiluri, de „progressive rock”, jazz sau „pure metal”, fiind prezente influențe ale unor compozitori de muzică clasică sau artiști din diferite genuri, ca: Björk, Muse, Porcupine Tree, Massive Attack, Ulver, Opeth sau Radiohead.

În timp ce primele albume ale trupei „Tall Poppy Syndrome” (2009), „Bilateral” (2011) sau „Coal” (2013) au atras atenția presei și aprecierea publicului, „The Congregation” (2015) le-a adus celor de la Leprous șansa de a participa la un turneu mondial. Ultimul lor album, „Malina” (2017) a fost întâmpinat cu entuziasm de critici, fiind apreciat drept un mix complex de sound-uri poliritmice îmbinate cu versuri incisive, cu o atmosferă melancolică și cu pasaje vocale melodioase.

De-a lungul carierei lor, Leprous au cântat alături de unele dintre cele mai cunoscute nume ale scenei muzicale internaționale, precum: Amorphis, Therion sau Opeth.

Agent Fresco este o trupă din Islanda ce a debutat în 2008. Stilul formației îmbină genuri precum pop, alternative, art, metal, and math-rock, alături de aceleași stări experimentale cu care ne-am obișnuit deja de la Leprous. Muzica lor este, cu siguranță, o altă față a genului progressive, creat ca muzică și interpretat ca o opera de artă. Am putea spune despre Agent Fresco că este una dintre acele trupe care te fac să gândești și să simți muzica, în timp ce o asculți. Până în prezent, Agent Fresco are la activ două albume de studio, A Long Time Listening (2010) și Destrier(2015).

Concertul din data de 6 septembrie va avea loc în Quantic Club. Evenimentul este organizat de Form Space.

Bilete: www.iabilet.ro

 

LINE-UP final și program Artmania Festival 2018

Festivalul ARTmania vă așteaptă și în acest an în perioada 27-28 iulie, în clasica locație din Piața Mare a orașului Sibiu, cu noi nume mari precum Steven Wilson, Leprous, Mogwai sau Arcane Roots.  

Ajuns la a 13-a ediție, ARTmania este cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, care și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.

ARTmania Festival este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock, ce s-a consacrat ca principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. ARTmania nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.

Biletele pentru festival sunt disponibile în rețelele:

http://bit.ly/ARTmaniaFestival2018_Kompostor
http://bit.ly/ARTmaniaFestival2018_Eventim
http://bit.ly/ARTmaniaFestival2018_iaBilet
http://bit.ly/ARTmaniaFestival2018_MyTicket

 

 

 

 

 

Stone Sour și Nothing More la București

Stone Sour a fost, poate, unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului 2018, dacă e să mă iau după cum a vuit Facebook-ul în zilele dinainte și de după 26 iunie. Neffind o mare fană Stone Sour sau Corey Taylor, m-am dus mai mult de curiozitate și din dorința de a vedea Nothing More. Porțile s-au deschis puțin mai târziu de ora șapte, iar ploaia a început cam tot atunci. Coada de la intrare se întindea mai departe decât puteam să văd, dar oamenii stăteau răbdători iar staff-ul a reușit să facă accesul destul de repede. Zonele principale au fost de A, B și C, deși nu am înțeles exact unde era A-ul. În rest, două baruri, un stand de mâncare, ceva merch și, cred, un stand de țigări.

Nothing More este o trupă de progressive/hard rock, din Texas formată în 2003. Deși au mai bine de un deceniu de activitate pe piața muzicală, formația s-a chinuit destul de mult să își mențină fanii și să atragă atenția caselor de discuri, confruntându-se cu multe perioade de pauză și schimbări de compoziție. Cu toate acestea ,show-ul pe care ni l-au oferit în seara de 26 iunie este, poate, unul dintre cele mai bune pe care le-am văzut. Sunetul a fost, tehnic, foarte bun, cu excepția unor părți scurte în care vocea solistului se auzea foarte încet. Dat fiind faptul că show-ul a început ziua, luminile au fost prea puțin importante, atât că vedeai în reflectoare cât de tare ploua. Pe de altă parte, nu îmi amintesc când sau dacă am văzut un concert cu o asemenea producție scenică și bazat pe atâta creativitate. Am văzut, în premieră, trei persoane cântând la o chitară bass, simultan. Am văzut muzicieni versatili, care schimbau chitarele pe bețe de tobă sau microfon (bassistul a lăsat o adevărată impresie) și care au debordat de energie pe toată durata concertului. A existat comunicare cu publicul și puteai să vezi cu ochiul liber că și cei de pe scenă se simțeau la fel de bine ca noi. Momentul ”principal” a fost, spre surpriza tuturor, un cover Skrillex, al piesei Equinox, interpretată într-un mod suficient de bun și interesant ca să te facă să te gândești de două ori la faptul că le-ai văzut pe toate în viață. Aș vrea să pot să numesc ”instrumentul” pe care s-a cățărat solistul, dar cred că cea mai bună explicație ar fi o combinație steampunk între o orgă, un mini set de tobe și un procesor de voce (sper că le-an nimerit pe toate). Per total a fost un concert energic, plin de creativitate, care are în mod evident în spate munca multor ani a unor muzicieni compleți și care a întrecut cu mult orice așteptare, lucru care s-a văzut atât în reacțiile publicului cât și în postările post-show.

În altă ordine de idei, după ce băieții de la Nothing More au ieșit de pe scenă, am realizat că singurul lucru cu care mai pot impresiona Stone Sour este Corey Taylor, dar tot îmi păstram speranțele sus. Pe măsură ce pauza dintre concerte în care staff-ul făcea ultimele probe de sunet, se apropia de final, ploaia, entuziasmul și nerăbdarea oamenilor se amplificau. Am observat în alte dăți cum rândurile se golesc în astfel de pauze iar oamenii se mai duc să își ia o bere, să meargă la baie sau să mănânce ceva rapid. În cazul nostru, situația a fost puțin invers, spațiul din fața scenei devenind tot mai mic și înghesuit pe măsură ce se apropia ora nouă.

Stone Sour, la fel ca Nothing More au avut un drum nu tocmai ușor în cariera lor, având de afaceri cu multe schimbări de componență, proiecte separate și schimbări de stil. După ”House of Gold and Bones – Part 2”, băieții au luat o pauză de patru, timp în care s-au pus la cale idei și planuri noi. Astfel s-a ajuns în 2017 la albumul ”Hydrograd”, care i-a adus pe Stone Sour atât pe afișele marilor festivaluri de metal din Europa, cât și în țara noastră. Mereu e o plăcere când vezi că un headliner HellFest trece și România pe lista lor de ”to do”. Cu un public pe măsură (prin calitate, nu cantitate), concertul a început la ora programată, cu piesa ”Whiplash Pants”, cu un Corey Taylor puțin îmbătrânit, dar plin de energie și cu multe artificii și lumini. Lumea era deja în extaz, s-au cântat versurile tuturor pieselor iar ploaia devenise un mic inconvenient (deși era deja torențială). Setlist-ul a fost o combinație între piese vechi, de pe primele albume, și piese de pe Hydrograd iar atmosfera a fost… umedă, nu doar de la ploaie cât și de la sticlele de apă aruncate de solist în public (amuzant, dar ridicol). Ca parte de creativitate, panourile led au dat scenei un aspect puțin mai… profi, iar ”bazooka” cu confetti folosită de Corey a fost chiar amuzantă. Ultima piesă a fost marcată de apariția unor omuleți gonflabili și colorați, alături de alte artifii. Show-ul a început într-un stil mare și s-a terminat la fel, deși nu a avut aceleași elemente ca cel al Nothing More. Băieții au fost plini de energie și greu de urmărit pe scenă, au comunicat cu publicul, au dat dovadă de prezență scenică și cred că i-am convins să se întoarcă la noi.

Image may contain: 1 person, smiling, standing
Organizarea a fost decentă, date fiind condițiile meteorologice neprevăzute. Am apreciat faptul că cei care nu au venit pregătiți pentru ploaie și-au putut lua pelerine de plastic și au putut să se bucure de concert dar și faptul că s-a respectat programul. Ca și în alte dăți, staff-ul a fost depășit de situație la capitolul bar și jetoane. Să stai pentru o bere (în care oricum ploua) însemna să vezi jumate de concert de trupă, din cozi. Cei de la poartă, în schimb, s-au mișcat foarte bine și au permis accesul rapid al persoanelor în locație (dată fiind coada kilometrică din fața Arenelor).Tehnic, totul a fost ok, de la sunet până la lumini și ”artificii”. Overall, congrats!

Recenzie de Adelina Sahlean

Arcade Fire: O petrecere cu muzică, energie și mesaj pentru proteste

Arcade Fire nu au nevoie de introducere pentru fanii Indie. Ei și-au arătat valoarea muzicală și pasiunea în a 2-a zi a festivalului Rock The City. Cu o producție mare,  ei uimesc prin numărul de muzicieni, desfășurarea impresionantă de forțe și multitudinea de instrumente.

Au o dorință de a crea ceva și a se exprima, dar vor să împartă o bucată din ei, să creeze experiențe cu publicul. Îmi place naturalețea lor și simțul umorului, care se vede și din postările lor din social media, aceasta fiind poza postată înainte de spectacol.

Image may contain: one or more people, people standing and text

Eu una recunosc că am fost aproape la prima audiție, neascultându-le melodiile prea mult înainte. Dar m-a uimit cât de puțin a contat și cât m-am putut bucura de muzica lor, de energie, de atmosferă. Era un spirit deschis și tot publicul se simțea bine, dansa, sărea, aplauda. Toate bucățile instrumentale și părțile vocale se îmbină excelent. Cei de la Arcade Fire au știut cum să umple scena și să se folosească de ecrane, lumini și un glob disco pus deasupra scenei. Chiar și costumele folosite de Regine aduc un plus.

https://www.instagram.com/p/BkSIfz_HgPN/?taken-by=arcadefire

Setlistul lor a trecut prin melodii mai vechi și mai noi, publicul rămânând la fel de entuziasmat pentru clasicele Neighborhood #3 (Power Out), Rebellion (Lies), No Cars Go dar și mai noile Everything Now sau Creature Comfort. Printre melodii, soliștii au interacționat cu publicul, au mers prin zona Diamond și au păstrat un dialog. După câteva melodii au întrerupt pentru a spune „Stand up for yourselves. Fuck the power”. Iar mai spre final ne-au spus cât de bine s-au simțit în București, că l-au văzut pe Nick Cage, un idol de-al lor. Într-un mesaj primit cu frenezie de public, ne-au lăudat pentru protestele care se desfășoară în Piața Victoriei.

https://www.facebook.com/dorin360/videos/1948082145203058/

 

Show-ul a continuat cu diverse momente în care simțeai electricitatea lor în aer. Arcade Fire au revenit la bis și au interpretat We Don’t Deserve Love, Everything Now (Continued) și Wake Up.  Câtă energie au avut, câtă voie bună, câtă muzicalitate. O diferență de ton față de ziua precendentă, în care i-am vazut pe Nick Cave and the Bad Seeds. De data aceasta, Arcade Fire aupermis publicului sa fie mult mai implicat, mai gălăgios, să danseze, să traiască muzica.