Transatlantic, „nava-mama” a prog-rock-ului modern, aterizeaza la ARTmania 2022

Pentru prima oara in Romania, Transatlantic, super-grupul prog din care fac parte Mike Portnoy (ex-Dream Theater, tobe), Neal Morse (ex-Spock’s Beard, voce, chitara, clape), Pete Trewavas (Marillion, chitara bas) si Roine Stolt (The Flower Kings, chitara) va canta pe scena din Piata Mare din Sibiu la a 15-a editie a Festivalului ARTmania, ce va avea loc pe 22-24 iulie 2022.

Trupa se va afla intr-un turneu european pentru promovarea celei mai recente creatii proprii, The Absolute Universe, un album despre care autorii insisi sustin ca este un concept complet nou: un dublu-album de peste 90 de minute, dar si o varianta mai scurta, de 60 de minute, care insa nu este doar o versiune editata a celei lungi, ci o creatie de sine statatoare.

Albumul a fost conceput intr-o perioada de cel mult doua saptamani, in 2019, cand cei patru muzicieni s-au intalnit intr-un studio in Suedia si au schitat continutul, iar apoi fiecare a mers la studioul personal de acasa si si-a inregistrat partile.

“Ce ne-a iesit este, in esenta, o opera gigantica impartita in capitole. Compozitia vorbeste despre zbaterile de zi cu zi ale omului vremurilor noastre. Atingem si subiecte politice, dar asta nu inseamna ca ne-am transformat arta in ceva politic. Pandemia prin care inca trecem joaca si ea, evident, un rol important in povestea pe care am scris-o. Este, daca vreti, o fresca a nebuniei anului 2020, iar varianta „scurta” se concentreaza inca si mai mult pe impactul virusului asupra omenirii”, povesteste Portnoy.

Morse, la randul lui, spune ca acest al cincilea album al grupului are ceva in comun cu The Whirlwind, album-eveniment lansat de formatie in 2009, dupa un hiatus de aproape zece ani.

„The Absolute Universe nu este in niciun caz o continuare a Whirlwind, ci exista, daca vreti, o relatie spirituala intre cele doua materiale”, adauga tobosarul.

Super-grupul Transatlantic a fost fondat de cei doi mari prieteni ai prog-rock-ului contemporan, Portnoy si Morse. „Fratia” lor muzicala a nascut, pe langa Transatlantic, si alte proiecte muzicale apreciate precum Flying Colors sau Neal Morse Band.

Pe langa Transatlantic, pe scena din Piata Mare de la Sibiu vor mai urca, in cele trei zile ale festivalului (a-z): My Dying Bride, Testament si The Pineapple Thief. In perioada urmatoare vor fi anuntate si alte nume importante.

Abonamentele pentru editia aniversara a Festivalului ARTmania sunt in vanzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro, la pretul de 290 lei/ buc. + taxe, precum si la vanzatorii autorizati iabilet.ro, eventim.ro si ambilet.ro

Despre ARTmania Festival:

ARTmania Festival, primul festival romanesc care a dezvoltat in Romania ideea de imbinare dintre arta si divertisment („entertainment”), este o platforma dedicata promovarii tuturor formelor de expresie artistica inspirate din cultura rock.


De-a lungul editiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Insa, ARTmania Festival nu inseamna doar concerte ale unor mari formatii internationale si locale. Muzica este componenta de baza de la care a pornit totul, insa, reprezinta doar o parte din experienta pe care festivalul a dorit sa o ofere iubitorilor de arta din Romania si din strainatate.


Inca de la inceputuri, ARTmania a fost gandita ca o platforma culturala menita sa ofere publicului cat mai multe evenimente si moduri de a experimenta forme variate de expresie artistica, precum: concerte, expozitii, lansari de carte sau proiectii de film. Acest spatiu comun de intalnire al artistilor si publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, gazduit de Piata si de cetatea medievala, creeaza spatiul de poveste si magia care reprezinta, in esenta, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din Romania si una dintre marcile cu cea mai indelungata traditie de pe scena culturala regionala, ARTmania si-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept indraznet si al unui ambient special: Piata Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale din Estul Europei.

ARTmania exploreaza mereu drumuri noi, capitalizand experienta editiilor anterioare, cand pe scena festivalului au urcat o serie de trupe importante, de la Steven Wilson, Serj Tankian si Devin Townsend, la Dream Theater, Opeth, Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, Apocalyptica, HIM, Gathering, The Sisters of Mercy, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre multi altii.

Concert Sabaton – The Tour To End All Tours 2021

Dragii nostri,

Asa cum probabil era de asteptat, din cauza situatiei epidemiologice la nivel mondial, turneul Sabaton care urma sa treaca si prin Romania se reprogrameaza in 2022, inclusiv data de la Bucuresti.

Noua data a concertului va fi anuntata in curand pe masura ce trupa isi programeaza noile date de turneu.
Biletele raman in continuare valabile. Toti speram ca pana la inceputul verii acestui an pandemia sa ia sfarsit si sa putem reveni la normalitate, dar, din pacate starea de incertitudine se prelungeste si tot mai multe tari nu stiu daca isi pot deschide granitele pentru artisti si staff-ul acestora.

Va multumim pentru ca ati avut incredere alaturi de noi si ca ati cumparat sau pastrat biletele si regretam ca nu putem tine acest eveniment in 2021 alaturi de voi.
Pentru mai multe informatii puteti scrie la contact@iabilet.ro
Aveti grija de voi, va multumim pentru suport si ne auzim curand.

Toate cele bune.

Metalhead

Concert Slipknot la Romexpo pe 20 iulie 2022

Dragii nostri,

Asa cum probabil era de asteptat, din cauza situatiei epidemiologice la nivel mondial, turneul SLIPKNOT care urma sa treaca si prin Romania se reprogrameaza in 2022, inclusiv data de la Bucuresti.

Noua data a concertului este 20 iulie 2022 iar locatia ramane tot ROMEXPO. Biletele raman in continuare valabile.

Toti speram ca pana la inceputul verii acestui an pandemia sa ia sfarsit si sa putem reveni la normalitate, dar, din pacate starea de incertitudine se prelungeste si tot mai multe tari nu stiu daca isi pot deschide granitele pentru artisti si staff-ul acestora.

Va multumim pentru ca ati avut incredere alaturi de noi si ca ati cumparat sau pastrat biletele si regretam ca nu putem tine acest eveniment in 2021 alaturi de voi.

Aveti grija de voi, va multumim pentru suport si ne auzim curand.

Biletele au urmatoarele preturi:

Presale:

Psycho – 399 lei – ultimele 200 de bilete

Snuff – 329 lei – ultimele 200 de bilete

Plague – 209 lei

La acces:

Psycho – 430 lei

Snuff – 350 lei

Plague – 250 lei

La pretul tuturor biletelor comandate in presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Se pun in vanzare doar 10.000 de bilete pentru acest show.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le proteje acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor pune la dispozitie suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu inainte de ultima trupa. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Va rugam consultati programul final cu 3 zile inainte de eveniment pe metalhead.ro

Accesul cu umbrele este interzis.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

DACA AI LUAT DEJA BILET ACESTA RAMANE VALABIL AUTOMAT

Biletele cumparate raman valabile pentru noua data si va asteptam cu drag la concert anul viitor! Daca ati cumparat deja bilet, nu trebuie sa faceti nimic special. Veniti cu biletul in 2021 la concert, acesta isi pastreaza automat valabilitatea.

DACA AI CERUT VOUCHER DEJA LA INCEPUT DE AN DAR VREI SA PASTREZI BILETUL

Daca ati facut deja o cerere de VOUCHER conform art 32. din OUG 70, CEREA A FOST ANULATA AUTOMAT de iabilet.ro inca din luna iulie a acestui an iar voi nu trebuie sa faceti nimic in acest sens. Biletul ramane valabil automat.

DACA TOTUSI VREI VOUCHER

Daca doriti sa faceti o noua cerere de voucher si sa nu va pastrati biletul o puteti face pe iabilet.ro/retur conform termenilor din art 32 din OUG 70 in maxim 30 de zile. Dupa expirarea celor 30 de zile biletul devine automat valabil pentru editia reprogramata a concertului.

SI ALTE VESTI BUNE

METALHEAD organizeaza in 2021 si alte evenimente precum Nick Mason (Pink Floyd) pe 16 iunie, Judas Priest pe 20 iulie cu o zi inainte de Slipknot, Wardruna pe 13 iulie, Sabaton in iulie cam in aceeasi perioada, Deathstars, James Arthur, Alternosfera, Cargo si Subcarpati la Arenele Romane dar si multe altele semnate si neanuntate inca (trupe mari).

Pentru ca ati fost alaturi de noi si ne-ati sustinut, veti primi pe email un voucher simbolic de 5% DISCOUNT la oricare din evenimentele noastre. Acesta poate fi folosit o singura data la oricare din evenimentele METALHEAD / BestMusic Live dar si la cele pe care le vom anunta in curand. Voucherul il veti gasi in contul vostru de pe iabilet.ro accesand sectiunea “Biletele mele / Vouchere”, dupa ce va logati. Acest voucher este unic si netransmisibil si poate fi folosit doar de pe contul vostru de pe iabilet.ro la o comanda urmatoare pentru unul din evenimentele noastre. Cu acest cod de voucher puteti cumpara mai multe bilete la acelasi eveniment iar reducerea se cumuleaza pe toata comanda. Voucherul expira pe 1 februarie 2021 asa ca va trebui sa-l folositi pana atunci.

Va multumim pentru intelegerea si rabdarea de care ati dat dovada in aceasta perioada si ne bazam pe suportul vostru in continuare. Industria trece prin momente grele dar le vom depasi impreuna si ne vom reveni cu totii mai puternici. Va multumim ca ne sunteti alaturi de 16 ani si va asiguram ca vom continua ceea ce facem incercand sa va aducem trupe mari, de calibru dar si multe nume underground in premiera (sau nu) in Romania.

METALHEAD organizeaza evenimente in Romania de 16 ani si a adus in cele peste 1.000 de concerte de metal nume precum Deftones, Disturbed, Godsmack, SLAYER, Gojira, Arch Enemy, Insomnium, Uriah Heep, Whitesnake, Garbage, Billy Corgan, Behemoth, Nightwish, Cannibal Corpse, Powerwolf, Anti-Flag, Papa Roach, Stone Sour, Anathema, Satyricon, Hipocrisy, Lake Of Tears, Obituary, Napalm Death, Rotting Christ, Sepultura, Watain, Moonspell, Sabaton, Accept, Primordial, Sonata Arctica, Amon Amarth, Delain, Last Hope, Agnostic Front, Dragonforce, Amorphis, Death, Ensiferum, Fleshgod Apocalypse, Evanescence, Delain, Apocalyptica, Asking Alexandria, Solstafir, Cradle Of Filth, Lacuna Coil, Kreator, Annihilator, Dark Transquillity, Arkona, Dead Kennedys, Hollywood Undead, Joe Satriani, Soilwork, Bullet For My Valentine, Evergrey si multi altii.

Judas Priest se reprogrameaza pe 18 Iulie 2022

Dragii nostri,
Din cauza contextului international si national si a masurilor de siguranta si de securitate ce se impun in combatarea raspandirii pandemiei de COVID-19., concertul Judas Priest de anul acesta de la Bucuresti se reprogrameaza in 2022, pe 18 iulie, tot la Arenele Romane.

Legendele heavy metal si-au reprogramat tot turneul aniversar “50 de ani”. Amalgama din Rusia raman invitatii speciali ai serii. Revenim in curand si cu alte nume pe afis. 

Biletele cumparate raman valabile pentru noua data si va asteptam cu drag la concert anul viitor!

Va multumim pentru intelegerea de care ati dat dovada in aceasta perioada si ne bazam pe suportul vostru in continuare. Industria trece prin momente grele dar le vom depasi impreuna si ne vom reveni cu totii mai puternici. Va multumim ca ne sunteti alaturi de 16 ani si va asiguram ca vom continua ceea ce facem incercand sa va aducem trupe mari, de calibru dar si multe nume underground in premiera (sau nu) in Romania.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Hooverphonic canta pe 24 mai 2022 la Arenele Romane

Hooverphonic canta pe 24 mai 2022 la Bucuresti la Arenele Romane, Open Air. Evenimentul va respecta toate normele in vigoare la momentul desfasurarii acestuia.

Hooverphonic vin din Belgia si in cei peste 20 de ani de activitate au lansat 10 albume dar si hituri precum “Mad About You”, “Eden” sau “2 Wicky”, combinand trip hop-ul cu rockul alternativ si cu muzica electronica. Cel mai recent material discografic este ‘Looking For Stars’ care a fost lansat in 2018.

Piesele trupei au fost incluse pe soundtrack-urile multor filme precum CSI, La Femme Nikita, I Know What You Did Last Summer, Permanent Midnight, The Interview, Stealing Beauty sau Third Watch.

In 2020 Hooverphonic trebuia sa reprezinte Belgia la concursul Eurovision insa acesta a fost anulat din cauza pandemiei.

Concertul va fi marcat mai ales de reintoarcerea solistei Geike Arnaert, artista care a urcat pe scena alaturi de Hooverphonic din 1997 pana in 2008. Aceasta a revenit in trupa in Noiembrie anul trecut iar momentul a fost celebrat cu o relansare a cunoscutei piese ‘Mad About You’ care implinise 20 de ani. Reintoarcerea lui Geike a venit natural, avand in vedere ca multi fani ai trupei i-au simtit lipsa.

Biletele au urmatoarele preturi: 

– Premium (cu loc) – 149 lei in earlybird, 169 lei in presale si 200 la intrare

– Teren (fara loc, in fata scenei) – 119 lei in earlybird, 139 in presale si 170 la intrare

– Acces General (cu loc) – 79 lei in earlybird, 99 lei in presale si 130 lei la intrare

Perioada earlybird este limitata la primele 200 de bilete din fiecare categorie

Pentru biletele “cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de concert. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic

Wardruna canta pe 8 Iulie 2022 la Arenele Romane

Wardruna se reprogrameaza pe 8 Iulie 2022 la Arenele Romane

 Din cauza contextului international si national si a masurilor de siguranta si de securitate ce se impun in combatarea raspandirii pandemiei de COVID-19, concertul WARDRUNA de anul acesta de la Bucuresti se REPROGRAMEAZA din nou in 2022, pe 8 iulie, tot la Arenele Romane.

Concertul face parte din turneul Nordic Night Open Air Tour iar trupa va avea un invitat special.

Biletele cumparate raman valabile pentru noua data si va asteptam cu drag la concert anul viitor! Daca ati cumparat deja bilet, nu trebuie sa faceti nimic special. Veniti cu biletul in 2022 la concert, acesta isi pastreaza automat valabilitatea. 

Va multumim pentru intelegerea de care ati dat dovada in aceasta perioada si ne bazam pe suportul vostru in continuare. Industria trece prin momente grele dar le vom depasi impreuna si ne vom reveni cu totii mai puternici. Va multumim ca ne sunteti alaturi de 16 ani si va asiguram ca vom continua ceea ce facem incercand sa va aducem trupe mari, de calibru dar si multe nume underground in premiera (sau nu) in Romania.

Dupa succesul avut cu “Nordic Night at Red Rocks Amphitheatre” din Statele Unite si “Nordic Night at Gelsenkirchen” , Wardruna alaturi de By Norse Music au transformat acest concept intr-un intreg turneu intitulat Nordic Night Summer Open Air Tour care va promova albumul ‘Kvitravn’ ce va fi lansat pe 22 Ianuarie 2021.

Turneul va include si concertul din Romania care trebuia sa aiba loc anul acesta in luna August.

Viitorul material semnat Wardruna, ‘Kvitravn’, continua din punct de vedere muzical trilogia Runaljod, insa se va remarca o evolutia in sound-ul trupei. Pe album vom putea asculta o varietate de instrumente muzicale precum talharpa, sotharpa, cornul, flautul si multe altele.

Albumul va contine 11 piese care vor ne vor plimba prin legendele si cultura nordica, avand ca teme centrale vrajitoria, animismul sau abordarea diferitelor concepte spirituale de origine nordica.

Einar Selvik a declarat despre procesul de compunere al noului album: “Sa reciti si sa copiezi trecutul nu este foarte dificil, insa pentru a putea sa intelegi si sa integrezi gandirile antice, instrumentele si modul in care acest lucru se facea  in trecut pentru a crea ceva ce este relevant in prezent, este cu adevarat o provocare, iar acesta este scopul nostru.”

The Dead Daisies canta in deschidere la Judas Priest

Judas Priest revin la Bucuresti pe 18 iulie 2022 la Arenele Romane in cadrul turneului aniversar 50 Heavy Metal Years!

In deschidere vor urca pe scena pe langa Amalgama si The Dead Daisies.

The Dead Daisies este un supergrup format in Australia, la Sydney, bazele acestuia fiind puse de David Lowly.  De-a lungul timpului in cadrul formatiei au activat nume mari ale scenei rock internationale precum Slash, Darryl Jones (Rolling Stones), Marco Mendoza (Thin Lizzy), Alex Carapetis (Nine Inch Nails), John Corabi (Motley Crue) sau Glen Hughes (Deep Purple).

Din 2013 cand a luat nastere proiectul, au fost lansate 4 albume de studio, cel mai recent fiind ‘Burn It Down’, lansat in 2019, material care a intrat in topurile a peste zece tari. In momentul de fata, alaturi de David Lowy, fondatorul trupei, in The Dead Daisies activeaza Doug Aldrich – chitara (Whitsnake, DIO), Deen Castronovo – tobe (Journey, Ozzy, Steve Vai) si Glenn Hughes (Deep Purple, Black Sabbath).

Asadar, pe 18 iulie 2022 ne vedem la Arenele Romane cu Judas Priest, The Dead Daisies si Amalgama!

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco,  Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Premium (cu loc) – 349 lei in presale si 370 la intrare 

– Teren (fara loc, in fata scenei) –  259 in presale si 280 la intrare

– Acces General (cu loc) – 159 lei in presale si 180 lei la intrare

Judas Priest la Bucuresti: S-au pus biletele in vanzare

Judas Priest revin la Bucuresti pe 20 iulie 2021 la Arenele Romane in cadrul turneului aniversar 50 Heavy Metal Years! 

Astazi, 3 Decembrie, s-au pus in vanzare biletele pentru concert.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Premium (cu loc) – 319 lei in earlybird, 349 lei in presale si 370 la intrare 

– Teren (fara loc, in fata scenei) – 229 lei in earlybird, 259 in presale si 280 la intrare

– Acces General (cu loc) – 139 lei in earlybird, 159 lei in presale si 180 lei la intrare

Perioada earlybird este limitata la primele 200 de bilete din fiecare categorie

Pentru biletele “cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei. 

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le proteje acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de Judas Priest. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Wardruna canta pe 8 Iulie 2022 la Arenele Romane

Asa cum probabil era de asteptat, din cauza situatiei epidemiologice la nivel mondial, turneul WARDRUNA care urma sa treaca si prin Romania se reprogrameaza in 2022, inclusiv data de la Bucuresti.

In deschidere vor canta KALANDRA, LINDY-FAY HELLA & Dei Farne.

Noua data a concertului este 8 iulie 2022 iar locatia ramane tot Arenele Romane. Biletele raman in continuare valabile.

Toti speram ca pana la inceputul verii acestui an pandemia sa ia sfarsit si sa putem reveni la normalitate, dar, din pacate starea de incertitudine se prelungeste si tot mai multe tari nu stiu daca isi pot deschide granitele pentru artisti si staff-ul acestora.

Va multumim pentru ca ati avut incredere alaturi de noi si ca ati cumparat sau pastrat biletele si regretam ca nu putem tine acest eveniment in 2021 alaturi de voi.

Aveti grija de voi, va multumim pentru suport si ne auzim curand.

Biletele se pun in vanzare pe 2 august pe iabilet.ro si in reteaua iabilet iar primele 300 de bilete au preturi la oferta.

Formatia din Norvegia, cunoscuta pentru sound-ul unic si atmosfera intima pe care o creaza in timpul concertelor a fost fondata in 2002 de catre multiinstrumentalistul Einar Selvik a carui dorinta a fost sa readuca in prim plan muzica si traditiile vechi specifice peninsulei Scandinave.

Cu patru albume la activ, dintre care primele trei reprezinta o trilogie care trateaza runele antice ale alfabetului nordic si cu un album acustic lansat anul trecut, Wardruna se numara si printre artistii principali care au compus soundtrack-ul celebrei serii Vikings de pe History Channel.

Biletele se pun in vanzare la urmatoarele preturi:

– earlybird – primele 300 de bilete

Cat A 139 lei Sector A1 si A2 cu loc pe teren in fata scenei 

Cat B 109 lei Sector K si E cu loc in tribuna 

Cat C 99 lei Sector B1 si B2 cu loc pe teren in spatele categoriei A

Cat D 89 lei Sector J si F cu loc in tribuna

Cat E 69 lei Sector I si G cu loc in tribuna

– presale

Cat A 159 lei Sector A1 si A2 cu loc pe teren in fata scenei 

Cat B 129 lei Sector K si E cu loc in tribuna 

Cat C 119 lei Sector B1 si B2 cu loc pe teren in spatele categoriei A

Cat D 99 lei Sector J si F cu loc in tribuna

Cat E 79 lei Sector I si G cu loc in tribuna

– la acces

Cat A 170 lei

Cat B 140 lei

Cat C 120 lei

Cat D 110 lei

Cat E 100 lei

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 3 lei.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Brutal Assault 2019 – Bands Update

Let’s kick off this band announcement with the well-known metal workaholics! Swedish metal eminence SOILWORK spawned in Helsingborg, anno 1995 by guitarist Peter Wichers and vocalist Björn “Speed” Strid. The band’s unique blend of melodic metal has developed at a staggering rate, most notably with the “Natural Born Chaos”, produced by Devin Townsend. Despite a few line-up shuffles, SOILWORK continues to release strong albums and conquers the fans worldwide, even after 20 years. Now, with the new highly acclaimed album Verligheten, will SOILWORK dominate over the fortress!
In the late 2016, a statement was made about a new album of the Swedish sludge/grindcorers THE ARSON PROJECT, claiming that we were about to witness 23 minutes of straight harsh audio violence. And we got it! Now, this Malmö based quartet will spread filthy tones through their outstanding music full of violence and hatred on Brutal Assault as well.
Dreamy musical landscapes painted by the most delicate nuances. Hills of endless imagination built stone by stone with a gentle talent. THE CONTORTIONIST represents fearlessness in musical expression, designed to please the artist as much as the audience. This band makes progressive metal music, anchored in the heavy sounds that drag the individual players to the stage, yet still unmoored by convention or expectations. There is a time, when you simply need to ease a little, and THE CONTORTIONIST will help to make it happen.
Outstanding, shocking, unbelievable, breathtaking and many more is the Japanese self-called “brutal orchestra” VAMPILLIA. It’s not just a band, it’s something that you have to experience in order to believe it. Each record of this ensemble represents something different, just as their shows do, which you can call an emotional roller-coaster. After their successful tour with Alcest, will Brutal Assault warmly welcome these freaks again in Czech Republic!
Detroit: MI’s WALLS OF JERICHO are not just noteworthy because they are a metalcore band with a screaming female on vocals. They are also worth remembering because they have been adeptly balancing old-school hardcore, thrash metal, and “chugga-chugga” metalcore with a ferocity and dedication unmatched by many of their contemporaries. WOJO became an iron sureness not only on the hardcore field and not just because of their music, but also due to their attitude and distinguished performance full of blasting energy of their front-woman Candace Kucsulain.
2018 marks the twenty-seventh year of PRIMORDIAL’s seminal career, and the return with their ninth full-length Exile Amongst The Ruins, they have lost none of their vitality. Once again building upon their signature sound, the follow up to 2014’s “Where Greater Men Have Fallen” is a more raw, “old school sounding” record than its predecessor. Hitting home, with what vocalist A.A. Nemtheanga describes as “a direct energy” and wielding an urgency that is undeniable, the Irish quintet once again effortlessly blends elements of Celtic folk and black metal like no one else. One thing is certain – not only the Czech fans will welcome PRIMORDIAL with a warm hug!
Picking their name from a line in Demolition Hammer’s ‘Human Dissection’, California’s SKELETAL REMAINS not only have proven their exquisite taste when finding the right moniker, but also musically by citing Death, Pestilence, early Gorguts, Morbid Angel and the afore-mentioned NY thrashers as influences. With their insanely good album Devouring Mortality, SKELETAL REMAINS are coming back to conquer what’s theirs on Brutal Assault!
Retro-rock visionaries MONSTER MAGNET spent much of the 1990s struggling against the prejudices imposed upon the image and sound by alternative rock fashion nazis. In fact, it wasn’t until that movement’s late-’90s decline that the band’s dogged persistence finally paid off and their fourth album, Powertrip, catapulted to gold sales status on the strength of its massive hard rock hit “Space Lord.” In the meantime, MONSTER MAGNET managed to become one of the most successful and influential bands associated with the so-called underground “stoner rock” scene. Nowadays, it seems a little bit off to call them underground band, since these guys are a huge deal.
All thrashers, beware! DEMOLITION HAMMER are coming to set things straight in the fortress! New York City’s one of the best thrash acts are back with a helluva record Tortured Existence, which shows the band in their best shape!
An absolute honor is to announce legends of psychedelic rock, Chicago based act full of witchery and surrounded by mystical magic – COVEN! This is the first band which brought sign of horns to metal music. The first band using occult lyrics and singing about satanism and the first satanic band which had a big song in charts. Jinx Dawson spawned COVEN in late 2016 with a new line-up to arrange more sabbaths all over the world and we are pleased to say that one of these magical sessions will happen on Brutal Assault!
Back in the day, a claim was made about the HELLHAMMER, that this band will never come back, because it’s absolutely impossible to reform a band so closely linked to a very specific and unique time period. However, here we are, standing before something that will remind us of these times – Tom Gabriel brings us TRIUMPH OF DEATH! It is a project with an open end. Apart from vague considerations to, perhaps, release an occasional live EP, Triumph Of Death will not record any new music but is solely dedicated to performing both well-know and obscure Hellhammer songs.