Moonspell si Bucovina la Arenele Romane (Open Air) – 12 mai 2022- Recenzie

Am fost intampinati in locatie de catre grecii de la Fragment Soul, o trupa de progressive/dark melancholic metal formata in 2016. Cu soarele in fata, trupa chiar a reusit sa creeze o melancolie generala in public. Partea buna, fiind intr-o zi de joi concertul, la ora 18:30 cand ei au urcat pe scena inca nu se stransesera mare parte din public. Alaturi de ei, e scena, a fost si solista ambre V, care pot spune ca a sunat chiar bine, vocea ei s-a integrat perfect atat cu vocea solistului Marc Durkee cat si cu instrumentalul trupei.

Scena fiind cucerita de doar 3 trupe in aceasta seara, am avut pauza de cate 30 minute intre prestatii, ocazie cu care am avut parte de o surpriza. Organizatorii au renuntat la achizita de jetoane, iar asta din start a omorat o coada si au transformat achizitia de bauturi un process mult mai usor si rapid. Nu cred ca am petrecut vreodata, la vreun concert, atat de putin timp la bar. 😊

Au urmat pe scena cei de la Bucovina, trupa de folk metal foarte cunoscuta si iubita intre metalistii autohtoni. Energia cu care au urcat pe scena este de apreciat, din pacate nu au reusit sa o extinda si asupra publicului, lucru recunoscut chiar de catre Crivat care a tinut sa ne spuna: “Aceasta zi este v-a ramane in istorie ca ziua in care la concertul nostru nu s-a dansat, nu am vazut wall of death, nimic.” Chiar daca nu a fost desmat in public, pot spune ca mi-am miscat corpul pe “Mestecanis”, “Spune tu vant” si inca cateva melodii care au risipit un pic nivelul de amorteala si lipsa de antrenament din pandemie.

Moonspell a fost headliner-ul serii, au urcat pe scena sa ne incante atat cu melodii noi cat si consacrate precum, “The Greater Good”, “Common Prayers”, “Night Eternal”, “Alma Mater”, “Scorpion Flower” si “Full Moon Madness” cu care au incheiat spectacolul. Show-ul a fost foarte bine inchegat, au reusit sa trezeasca un pic publicul si sa ne faca sa ne miscam. Un mare plus a fost jocul de lumini, care pot spune ca m-a impresionat. Mi-a dat impresia ca modul in care au folosit luminile a ajutat foarte mult la crearea unei povesti foarte bine conturata. Sa nu mai zic de faptul ca luminile roz au fost folosite prima data, in opinia mea, foarte frumos intr-un concert de metal.

Overall, acest concert mi-a dat impresia ca cei doi ani petrecuti in casa si-au spus cuvantul, suntem mult mai retrasi si cred ca am uitat cum este sa ne distram. Poate pana la finele anului ne revenim la energie pre-pandemie.

Dark Tranquillity si Ensiferum la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Dark Tranquillity si Ensiferum canta la Bucuresti, duminica, 15 mai 2022 la Arenele Romane, open air. Concertul va prezenta publicului si piese de pe noul album Dark Tranquillity. In deschidere vor canta PYOGENESIS (Germania) si GWENDYDD (Bulgaria).

1. PROGRAM

OPEN DOORS     18:30

Gwendydd            19:00-19:30

Pyogenesys          19:45-20:15

Ensiferum             20:30-21:30

Dark Tranquillity    21:45-23:00

2. REGULI DE ACCES

Accesul in incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) incepand cu ora 18:30 iar concertele incep la ora 19:00. Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a vedea formatiile preferate. Concertul are loc in aer liber.

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

 Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

3. CATEGORII DE BILETE SI BRATARI

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

 – Este strict interzisa vanzarea sau cumpararea invitatiilor si vanzarea sau cumpararea biletelor la suprapret. Organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate ca desfasoara astfel de activitati si de a confisca invitatiile, respectiv biletele, aflate in posesia acestora. Se recomanda achizitionarea biletelor doar din punctele de vanzare autorizate.

 – Accesul in zonele de Golden Circle se face pe baza bratarii primita la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete vor avea acces si in zona de Acces General. Spectatorii care au bilete la categoria Acces General nu vor avea acces la Golden Circle.

4. BILETE

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele costa:

– presale – 109 lei Acces General si 159 lei Golden Circle

– la acces 130 lei Acces General si 180 lei Golden Circle

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

IRON MAIDEN la Bucuresti pe 26 Mai 2022 la Romexpo: Program si reguli de acces

 Legendara trupa britanica, IRON MAIDEN, canta la Romexpo pe 26 mai 2022, in aer liber! Invitatii speciali la Bucuresti sunt germanii de la Lord Of The Lost care vor canta in deschiderea concertului.

Mult asteptatul turneu ajunge si in Romania dupa ce a fost vazut de aproape doua milioane de fani, find considerat atat de acestia cat si de jurnalisti una dintre cele mai extravagante si spectaculoase interpretari live din punct de vedere vizual, cuprinzand hituri din intreaga cariera a formatiei.

Concertul IRON MAIDEN are loc in Parcarea C de la Romexpo. Accesul se va face prin Intrarea C , din Bulevardul Expozitiei, incepand cu ora 18:00 iar concertele incep de la ora 19:30. Dupa deschiderea portilor puteti sosi la orice ora doriti pentru a vedea trupele favorite. Evenimentul are loc in aer liber.

1. Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

La Romexpo va fi prezent un medic care poate oferi Primul Ajutor in caz de nevoie. 

2. Program

OPEN DOORS         18:00

Lord of the Lost        19:30-20:20

IRON MAIDEN          20:50-22:50

Guest list-ul este valabil 90 de minute de la deschiderea portilor.

3. ACCESUL COPIILOR

– Copiii sub 2 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

– Accesul minorilor sub 14 ani se face doar pe baza de bilet si doar daca acestia sunt insotiti de catre un adult posesor de bilet valid.

– Organizatorii nu recomanda prezenta la concert a copiilor fara casti de protectie! Zgomotul foarte puternic poate dauna auzului celor mici. 

4. Categorii de bilete si bratari

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

Toti posesorii de bilete vor primi la acces bratari speciale ce le permit accesul in zona in care au bilete. Bratarile trebuie pastrate la mana, exact asa cum au fost puse, pe toata durata concertului. Bratarile nu sunt transmisibile si nu trebuie deteriorate pe intreaga perioada a evenimentului. – Categoria Aces High – in picioare, in fata scenei;  posesorii de biletele la categoria The Beasts nu au acces la categoria Aces High, dar au acces la categoria Troopers

– Categoria The Beasts – in picioare in spatele categoriei Aces High. Posesorii de bilete la categoria The Beasta nu au voie sa intre la categoria Aces High, dar au voie la categoria Troopers.

– Categoria Troopers – in picioare in spatele categoriei The Beasts . Posesorii de bilete la categoria Troopers nu au voie sa intre la nicio alta categorie.

BILETE:

Se pun in vanzare doar 5000 de bilete la categoria Aces High si 5000 la The Beasts. In total se pun in vanzare doar 15.000 de bilete.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele se pun in vanzare in 3 categorii, Aces High in fata scenei, The Beasts in spatele acestea si apoi Troopers si au urmatoarele preturi:

Presale:

Aces High – 449 lei

The Beasts – 369 lei

Troopers – 289 lei

La acces:

Aces High – 480 lei

The Beasts – 400 lei

Troopers – 320 lei

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 20 lei.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Anneke van Giersbergen va canta la Bucuresti pe 8 noiembrie 2022 la Quantic. Primele 100 de bilete au pret earlybird si se pun in vanzare pe iabilet.ro

Evenimentul va respecta toate normele in vigoare la data desfasurarii acestuia. Se pun in vanzare doar 500 de bilete.

Anneke van Giersbergen este una dintre vocile reprezentative ale anilor ’90 si 2000, perioada in care a urcat pe scene din intreaga lumea alaturi de formatia The Gathering.

In plus, Anneke a colaborat cu multi artisti sau formatii din intrega lume, de la Devin Townsend la Amorphs sau de la Within Temptation si Anathema la Napalm Death si Moonspell.

Pe langa multiplele colaborari, Anneke are si o cariera solo de succes. Pana acum artista a lansat trei albume de studio, cel mai recent fiind ‘The Darkest Skies Are the Brightest’, oferit publicului la inceputul lui 2021 si compus in intregime de aceasta. Discul a ajuns in topurile din Tarile de Jos, Germania si Elvetia. 

In deschidere, pe scena va urca MARU, artista cu studii muzicale la Viena, Maru si-a cristalizat un stil propriu ce aduce aminte de Katie Melua, Norah Jones sau Kate Bush.

Pana acum a impoartit scena cu artisti precum Nouvelle Vague, Morcheeba, Akua Naru sau Fink si a fost prezenta la festivaluri precum Electic Castle, Jazz in the Park sau Street Delivery.

Biletele se pun in vanzare la urmatoarele preturi:

– primele 100 de bilete: 79 lei

– urmatoarele 100 de bilete: 89 lei

– in presale: 99 lei

– la intrarea 120 de lei

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

La pretul tuturor biletelor se adauga comisionul de procesare de 10 lei.

Puteti adauga la comanda si optiunea FLEX. FLEX e o asigurare suplimentara pentru fanii care vor sa cumpere bilete din timp dar care vor si siguranta ca in cazul in care nu mai pot participa, din varii motive, la evenimente, isi primesc rapid inapoi banii platiti pe bilet/e. Multi ne-au spus ca ar cumpara bilete din timp la evenimente, dar nu stiu ce vor face peste 4-6-8 luni, daca vor fi plecati in vacanta in perioada respectiva, daca vor putea sa-si ia concediu sa vina la un eveniment, sau daca nu vor putea sa participe la concerte din motive medicale.  Daca achizitionezi serviciul FLEX (adica 3% extra platiti pe bilet), poti renunta la bilet/e cu maxim 72 de ore inainte de ziua in care are loc evenimentul. si primesti inapoi toata suma platita pentru biletul la care renunti, in 5 zile lucratoare, mai putin contravaloarea serviciului FLEX si a comisioanelor suplimentare achitate, precum pretul serviciilor de intermediere / de procesare ori administrare a comenzii / de emitere bilet etc. 

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

Moonspell canta la Arenele Romane pe 12 mai 2022

Moonspell si Bucovina la Arenele Romane: Program si reguli de acces

Pe 12 Mai Moonspell urca pe scena Arenelor Romane din Bucuresti alaturi de Bucovina si Fragment Soul din Grecia.

1. PROGRAM

OPEN DOORS       18:00

Fragment Soul        18:30-19:00

Bucovina                 19:30-20:30

MOONSPELL         21:00

2. REGULI DE ACCES

Accesul in incinta Arenelor Romane se face prin intrarea din parc (de jos) incepand cu ora 18:00 iar concertele incep la ora 18:30. Dupa deschiderea portilor, puteti sosi la orice ora doriti pentru a vedea formatiile preferate. Concertul are loc in aer liber.

La intrarea in perimetrul evenimentului, toti participantii vor fi perchezitionati de catre agentii de securitate.

 Este interzis accesul cu:

– sticle, conserve;

– mancare sau bauturi de orice fel;

– artificii, arme, obiecte periculoase;

– obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

– umbrele (va rugam in caz ca se anunta ploaie sa veniti cu pelerine);

– aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detasabil);

– aparate de inregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

– animale de companie;

– persoanele cu probleme de ordin medical trebuie sa aiba asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

Organizatorii NU vor stoca si NU vor pazi obiectelor prezentate in lista de mai sus pe durata evenimentului!

Organizatorii informeaza publicul participant ca spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

3. CATEGORII DE BILETE SI BRATARI

– Accesul in spatiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura data. Biletul in baza caruia se va face accesul va trebui pastrat pe toata durata concertului.

– Parasirea perimetrului de concert, dupa validarea biletului de acces, va fi strict interzisa. Persoanele care doresc sa paraseasca zona de eveniment o pot face, dar la iesire bratara le va fi rupta si daca doresc sa intre din nou, vor trebui sa-si cumpere alte bilete.

 – Este strict interzisa vanzarea sau cumpararea invitatiilor si vanzarea sau cumpararea biletelor la suprapret. Organizatorii isi rezerva dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate ca desfasoara astfel de activitati si de a confisca invitatiile, respectiv biletele, aflate in posesia acestora. Se recomanda achizitionarea biletelor doar din punctele de vanzare autorizate.

 – Accesul in zonele de Golden Circle se face pe baza bratarii primita la intrare. Spectatorii cu acest tip de bilete vor avea acces si in zona de Acces General. Spectatorii care au bilete la categoria Acces General nu vor avea acces la Golden Circle.

4. BILETE

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele costa:

– presale – 119 lei Acces General si 159 lei Golden Circle

– la acces 140 lei Acces General si 180 lei Golden Circle

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Pe 10 mai, Moonspell canta si la Cluj-Napoca in /FORM Space iar invitati sunt MBP din Romania.

Un eveniment METALHEAD & BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM

Forever Still – NEW SINGLE AND VIDEO

After releasing two successful albums through the world’s largest, independent record label Nuclear Blast Records, being nominated for the Metal Hammer Awards, having toured with bands such as Lacuna Coil and Children of Bodom and played at some of the biggest European festivals like Summer Breeze, Sabaton and Bloodstock, where they opened the main stage, Forever Still had big plans for 2020 with several long European tours planned over the year and eventually back to the studio to record the third album. But as we all know, 2020 turned out very differently.

So what do you do, when all your plans suddenly go down the drain? Make some new ones! Determined to make the best of a bad situation, Maja and Mikkel, who are in charge of the songwriting in the band, gathered all the equipment they could get their hands on in the house and started writing a very different album for the band. Inspired by bands like Joy Division, Nine Inch Nails and The Cure, they began to explore a more minimalist sound with the old drum machines and analogues synthesizers they had gathered. After months in isolation, the result is Forever Still’s new album The Line, which will be released later in 2022. 

Can’t Begin to Explain is the first single from the album. “The video was recorded in our local neighborhood “Amager“, because that was really all we got to see at the time the album was made,” says Mikkel. “I remember being inspired by the movie Pusher II by Nicolas Winding Refn when writing the album, which was also filmed on Amager, and the raw, cold atmosphere in that movie, largely due to the amazing soundtrack by Peter Peter and Peter Kyed“.

“It came as a huge shock to us, when covid shut everything down completely and we took a week to adjust to this new reality,” Maja says and continues,“Fortunately, we are used to periods of isolation when writing new music, so it seemed very natural that this was what we were going to do now.”

“For a long time, I’ve had a dream of using some of the old analog synths and drum machines, I’ve collected over the years, in Forever Still’s music,” Mikkel interjects,“and this situation seemed like the perfect opportunity to really immerse myself in all the possibilities they have and possibly get inspired by some new things.”“We walked through the empty streets in winter and I think it was a significant inspiration for the more minimalistic and cold sound of the new album,” Maja concludes.

Trupele Amadeus si Rockabella vor fi invitate speciale alaturi de Hooverphonic pe 24 mai la Arenele Romane din Bucuresti.

Hooverphonic se reintorc in formula originala in Romania pentru trei showuri la Brasov (21 mai), Cluj-Napoca (22 mai) si Bucuresti (24 mai)

Hooverphonic vin din Belgia si in cei peste 20 de ani de activitate au lansat 10 albume dar si hituri precum “Mad About You”, “Eden” sau “2 Wicky”, combinand trip hop-ul cu rockul alternativ si cu muzica electronica. Cel mai recent material discografic este ‘Looking For Stars’ care a fost lansat in 2018.

Piesele trupei au fost incluse pe soundtrack-urile multor filme precum CSI, La Femme Nikita, I Know What You Did Last Summer, Permanent Midnight, The Interview, Stealing Beauty sau Third Watch.

In 2020 Hooverphonic trebuia sa reprezinte Belgia la concursul Eurovision insa acesta a fost anulat din cauza pandemiei.

Concertul va fi marcat mai ales de reintoarcerea solistei Geike Arnaert, artista care a urcat pe scena alaturi de Hooverphonic din 1997 pana in 2008. Aceasta a revenit in trupa in Noiembrie anul trecut iar momentul a fost celebrat cu o relansare a cunoscutei piese ‘Mad About You’ care implinise 20 de ani. Reintoarcerea lui Geike a venit natural, avand in vedere ca multi fani ai trupei i-au simtit lipsa.

Biletele au urmatoarele preturi: 

– Premium (cu loc) – 149 lei in earlybird, 169 lei in presale si 200 la intrare

– Teren (fara loc, in fata scenei) – 119 lei in earlybird, 139 in presale si 170 la intrare

– Acces General (cu loc) – 79 lei in earlybird, 99 lei in presale si 130 lei la intrare

Perioada earlybird este limitata la primele 200 de bilete din fiecare categorie

Pentru biletele “cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei

Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.

Biletele ofera participantilor acces doar in categoriile in care si-au cumparat bilet.

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit doar in zona Teren (nu si pe scaune) si insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de concert. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic

Familia Addams la Teatrul Excelsior – o experienta de neratat

Daca nu ai fost pana acum la Familia Addams la Teatru Excelsior, trebuie neaparat sa o faci! Ce, cum? – te intrebi probabil. Nicio grija, si eu am aflat spre rusinea mea recent de acest spectacol. Dar nu poti sa il ratezi.

In regia lui Razvan Mazilu, Familia Addams este un SPECTACOL! in toate sensurile cuvantului. Un tur de forta pentru actori, care canta, joaca, danseaza, reusind sa le imbine pe toate parca fara efort. Un show cu un concept rar vazut pe scenele romanesti, cu muzica, decor, machiaj, costume. Daca Broadway sau West End ar avea spectacole in Romana, asa ar arata.

Poate sunt subiectiva, din moment ce mie mi-a si placut foarte mult Familia Addams, asa ca a fost o incantare sa observ personajele atat de cunoscute. Spectacolul urmareste prima iubire a micutei Wednesday Addams, care nu mai este atat de micuta se pare, si cum se adapteaza familia la asta. Si, mai ales, prin ce peripetii trec cand ii cunosc pe “socri”. E o poveste cunoscuta, dar care are grija sa integreze multe elemente mici pe care le recunoastem cu drag din Familia Addams.

077-fam addams foto vlad catana 223-OAna

Pentru 2h si 30 min (cu pauza) am intrat intr-o lume aparte si parca am uitat ca ne uitam la un spectacol de teatru (muzical). In schimb, a fost o experienta uimitoare. Moment dupa moment gasesti ceva care sa te impresioneze. E dramatic, e amuzant, e teatru muzical prin desavarsire. Un mare Bravo din partea noastra pentru toti cei implicati in acest show.

Daca nu te-am convins inca, uite si trailer-ul oficial

Nu stiu cand se va juca urmatoarea data, dar fiti atenti si luati-va biletele din timp!

https://teatrul-excelsior.ro/familia-addams/#bilete

Bucovina si Fragment Soul deschid concertul Moonspell de la Arenele Romane

Moonspell se reintorc la Bucuresti in data de 12 Mai 2022 pe scena Arenelor Romane! In deschiderea formatiei din Portugalia va canta Bucovina.

Una dintre cele mai iubite formatii de metal din Romania, Bucovina, revine pe scena Arenelor Romane, de aceasta data deschizand concertul celei mai importante trupe din Portugalia, Moonspell.

Cu patru albume la activ, cu prezente la cele mai importante festivaluri de metal din Europa, Bucovina se numara printre cele mai active si mai indragite trupe din Romania. In prezent, formatia lucreaza la un nou material de studio pe care fanii il asteapta cu nerabdare.

Fragment Soul va fi formatia care ca va deschide seara. Formatia vine din Grecia, si abordeaza un progressive metal cu vadite influente de doom. Vocea formatiei este data de Marc Durkee dar si de carismatica Heike Langhans, solista Draconian, ce este membru onorific al formatiei. La chitara il putem auzi pe Dimitris Louvros iar la clape pe Vangelis Kakarougkas. In spatele tobelor sta Giorgos Pouliasis.

Pana in prezent au lansat un singur album, ‘Axiom of Choice’, ce a fost oferit fanilor pe 7 Mai 2021.

Biletele se gasesc pe iabilet.ro si in reteaua iabilet la urmatoarele preturi:

– earlybird – primele 500 de bilete din fiecare categorie – 99 lei Acces General si 139 lei Golden Circle (in fata scenei)

– presale – 119 lei Acces General si 159 lei Golden Circle

– la acces 140 lei Acces General si 180 lei Golden Circle

La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Copiii sub 2 ani au acces gratuit insotiti de un adult posesor de bilet valabil.

Recomandam fanilor care vin cu copii sub 10 ani sa le protejeze acestora urechile cu casti speciale. La concert volumul va fi puternic si acesta poate afecta auzul copiilor.

Organizatorii vor organiza suficiente puncte de vanzare a bauturilor pentru a evita cozile, Arenele Romane fiind o locatie propice pentru evenimentele de gen. Recomandam totusi sa veniti la concert din timp si nu fix inainte de concert. Este normal ca la orele de varf, fix inainte de intrarea pe scena a trupei cand se atinge capacitatea maxima a locatiei, barurile sa se aglomereze. Organizatorii vor oferi un program detaliat cu cateva saptamani inainte de concert.

Accesul cu umbrele este interzis.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Un eveniment BestMusic powered by ROCK FM

Concertul Dream Theater se mută la Arenele Romane!

Formația DREAM THEATER va ajunge la București pe 29 mai 2022, în cadrul turneului “Top Of The World Tour – Europe 2022”, pentru a prezenta live publicului din România noul produs discografic intitulat „A View From The Top Of The World”, material lansat pe 22 octombrie 2021, prin InsideMusic.
Invitatul special în cadrul turneului este artistul canadian DEVIN TOWNSEND.

Concertul programat inițial la Romexpo din București se mută la Arenele Romane.

Biletele achiziționate rămân valabile pentru noua locație.
Biletele sunt disponibile online exclusiv prin AmBilet.ro AICI la următoarele prețuri:
250lei – 179lei: Acces General Presale 1 (ultimele 20 de bucăți)
250lei – 219lei: Acces General Presale 2
250lei: Acces General (preț în ziua evenimentului)
290lei – 259lei: Golden Presale 2 (ultimele 200 de bucăți)
290lei: Golden (preț în ziua evenimentului)
350lei – 299lei: Tribună Presale sectoarele K și E + zona Golden (300 de bucăți)
350lei: Tribună sectoarele K și E + zona Golden (preț în ziua evenimentului)

Deoarece până în acest moment 3 categorii de bilete sunt Sold Out și pentru faptul că evenimentul a fost mutat la Arenele Romane, vă recomandăm să achiziționați din timp biletele online pentru a nu rămâne fără ele.