By Simona Mihalca 
Puține festuri strâng cu adevărat o comunitate și o identitate în jurul lor cum o face Rockstadt Extreme Fest. Anul acesta am zis că e cazul să ajung și eu pentru prima dată să văd cum este și tot ce pot să zic este că… acum înțeleg. Înțeleg de ce lumea revine an de an pentru festival cu totul, de ce este atât de îndrăgit. REF mi s-a părut întotdeauna un festival făcut de organizatori așa cum le-ar plăcea și lor să fie. Se gândesc la oamenii care vin ca la prietenii lor, nu doar clienți. Au făcut mereu eforturi extrem de mari să aducă meniu variat de mâncare și bautură, și mai ales să țină la prețuri efectiv nemaigasite în alta parte (6.5 lei apa). Și-au construit un mod de a cumpăra bilete pe site fără să plătim comisioane de procesare exorbitare (wink, wink). Toate astea și mai multe te fac să simți că mergi undeva într-o comunitate.
Când am ajuns prima oară în zona festivalul am văzut două scene mari și m-am oprit un pic. Am ajuns la Hellfest? la Grasspop? Un line-up precum cel de anul asta merită doua scene, iar publicul se bucura să nu fie timpi morți și soundcheck. Când o formație termină de cantat pe o scenă, începe Marea Migrație Metalista spre scena cealaltă, unde începe deja următoarea formație.
E greu să descrii ce au însemnat 5 zile de concerte cu atâtea și atâtea formații. Nu avem nici timp nici loc să facem un review la fiecare formație, dar multe din ele rămân cu siguranță cu noi și după ce plecăm din Râșnov. Ca să fiu sinceră, motivul principal pentru care nu am mai fost până acum la Rockstdat Extreme Fest este fix partea de Extreme. Multe dintre formații sună a drujbă băgată în blender pentru mine. Dar în ultimii ani am tot văzut o diversitate atât de mare de formații, că nu aveai cum sa nu găsești ceva să îți placă. Până la urmă, să ai headliner Electric Callboy și Machine Head nu sună neapărat a ceva ce se potrivește, și totuși o face. Și o face mai ales pentru că majoritatea lumii este deschisă și vine pentru muzică în general, pentru atmosferă, pentru experiența cu totul de festival.
Dacă tot am ajuns la atmosfera de festival, haideți să detaliem. Nu sunt în general o persoană care să se plângă de cozile de la bar, că sunt realistă și știu ca nu poți avea 200 de baruri. Totuși, în prima zi chiar a fost ceva rău. Nu a ajutat nici modul în care erau amplasate barurile, iar cozile se intercalau cu mulțimea de la festival și trebuia să faci slalom. Acestea fiind zise, am supraviețuit și de data asta, s-a băut bere, s-au mâncat de toate, trecem mai departe. Știam deja ca acest loc de vis din pădure, sub cetatea de la Râșnov, și-a atins capacitatea, iar anul acesta efectiv a fost întins la maxim. De la anul știm că vom vedea REF la Ghimbav, pe un teren unde vor intra 40,000 de oameni in loc de 10,000, cu spațiu mai bun pentru baruri și pentru orice.
Altă problemă în prima zi mai ales a fost și sunetul, de care iar nu comentez prea ușor, așa că îi las pe cei de la Emperor să vă zică. În zilele următoare a devenit mai bine, cu variațiuni și în funcție de formație.
Suficient cu negativitatea. Să vorbim despre ce a fost bine: muzica. Atâtea zile de concerte cu formații una și una, a fost ceva impresionant. Eu eram cea mai entuziasmată să văd Within Temptation, sau cum ar zice niște clasici în viață “IAR TREBUIE SA STAU LA WITHIN TEMPTATION?!”. Pot un pic să înțeleg, nu neg. După cam 3 melodii deja nu o mai ținea vocea pe Sharon și începea să țipe mai mult. Erau piese grele, dar poate să le reorchestreze, să aleagă alt setlist, să accepte că i s-a schimbat vocea cu timpul și să se adapteze cumva. Nu mai zic că jumătate de show era dat bassul la maxim. După ei a venit the mighty Gojira, cu un ShowTM. Pirotehnice până în tavan, forță, instrumental, vocal, the whole deal. Abia aștept să văd Gojira la anul (și Metallica în închiderea concertului lor).
În ziua 3, deși nu au fost headlineri, distracția a fost în toi cu WindRose și Alestorm. Diggy Diggy Hole este, de altfel, o melodie foarte serioasă, de la o formație foarte serioasă. Alestorm au venit cu rața gonflabila pe scenă, s-a vâslit în public. La Electric Callboy nu am stat, dar auzisem că ei aduc cele mai multe pirotehnice din tot showul, și din ce am văzut din videouri și storyuri a fost nebunie. Păcat doar că headlinerii terminau concertul la 1:30, iar eu sunt bătrână și trebuie să dorm.
În ziua 4 am stat cel mai mai mult la festival, venind să o văd pe Charlotte Wessels. Nu i-am mai ascultat de ceva timp melodiile solo, dar chiar am fost impresionată de ce am văzut live. Am redevenit fană. Și formația a fost chiar top. De următoarea formație, Self Deception, nu auzisem dar chiar wow. Foarte roz și colorat, energetic, și impresionant că o formație care totuși cântă la ora 17, deci mai mică, a venit și cu pirotehnice, și cu confetti. Ensiferum au fost mișto, un viking metal finlandez adevărat. Lord of The Lost au dat clasă. Băieții ăștia știu să cânte! Din păcate, Blind Guardian nu au mai putut să vină, una dintre puținele anulări la festival, de altfel, lucru foarte impresionant. Apocalyptica au rupt violoncelele cu Metallica vol 2. I-am mai văzut cu acest concert și e impresionat ce pot scoate ei doar din corzi, dar cumva lasă ceva de dorit la acel nivel de sfârșit de zi de festival fără vocal.
Powerwolf au fost pentru mine cel mai tare show. Ca de obicei, cu mult foc, cu decor, cu mult antrenat de public sa cânte, să facă vocalize (poate chiar un pic prea mult). Chiar mă gândeam că totuși ei intră în aceeași categorie ca Sabaton de super nișat, unde toate melodiile riscă să fie la fel. Diferența e că solistul de la Powerwolf chiar poate să cânte bine. Nu a făcut degeaba facultatea la Timișoara. E o voce impresionantă, iar formația debordează de energie.
Tot în cadrul acestei zile am văzut în exclusivitate și mai multe nume de pe afișul REF 2026 printre care: Helloween, Accept, In Flames, Lamb of God, Nevermore, In Extremo, Thy Art Is Murder, Bleed From Within, Of Mice and Men, Nothing More, Perturbator, Igorrr, Deicide, Orbit Culture, Alcest, Cryptopsy, Decapitated, Death Angel, Fit for an Autopsy, Immolation, Municipal Waste, Signs of the Swarm, Vended. M-a amuzat ca pentru logo-urile unor formații am primit și subtitrări ca să știm cine sunt.
Ultima zi a inclus formații românești precum AFLMSMP sau Dirty Shirt, dar a fost definita de Sepultura. A fost o zi încărcată de nostalgie, de sentimentul comun că se termină o eră a acestui festival, că vom pleca pentru ultima oară din acest loc. Iar organizatorii sigur au avut grijă să se termine with a bang, cu un show de artificii.
Un festival nu ar fi festival și fără alte activități pe lângă muzică, și vreau să menționez 2 activări foarte interesante: un scream-athon unde primeai premii dacă țipai tare și un stand unde se făcea drum clinic și puteai să înveți practic câte un pic despre acest instrument. Chiar cred că au fost reușite și abia aștept în anii următori, cu spații mai mari, să vedem mai multe. Nu cred ca este niciun fel de pericol ca REF să devină genul de festival care este de fapt un loc de activări de branduri cu niște muzică pe fundal, așa că eu cred ca sunt bine-venite și pentru public și pentru organizatori.
Aș mai menționa așa de amuzant că a reușit REF să ajungă la știrile naționale … nu pentru toată munca din spate, nu pentru magnitudinea evenimentului, nici măcar pentru vreun headliner… ci pentru ca Witch Club Satan, o formație din Norvegia, au cântat topless sau chiar dezbrăcate. Șoc și groază!
E greu de imaginat REF oriunde altundeva decât în padure, la baza Cetății. Totuși, REF este o comunitate, un concept, ceva ce a crescut cu foarte multă muncă în spate. Ref nu a crescut de la sine în Valea de sub cetate. Așa că trebuie să avem încredere că nu ar fi mutat, cu tot ce înseamnă acest efort, decât dacă chiar va fi mai bine și mai bine.