Există un moment în viață, nu știu exact când, în care începi să‑ți dorești mai puțin zgomot și mai mult sens. M-a luat prin surprindere cumva acest lucru. Acum 4 ani aveam 3 petreceri de ziua mea, înconjurată mereu de lume, simțind, hai să fim sinceri, nevoia de atenție. De ceva vreme a venit și înțelepciunea aia a vârstei și am aflat că ziua mea de fapt e în fiecare zi dacă îmi trăiesc viața plăcut. Și ce bine e să nu mai ai presiune pe tine, să demonstrezi ceva publicului, să arăți că de ziua ta sau de revelion sau de orice astfel de “sărbătoare” te distrezi mai bine decât alții. Anul acesta, în loc să organizez o aniversare complicată, am decis să merg la Ana Spa, în Poiana Brașov.
De mult îmi doream să ajung la o piscină sau spa undeva în vârf de munte, să împac și dorul de mare, sau mai bine zis de bălăceală, și cel de munte. Iar când in Brașov sunt 35 de grade (!!), este minunat să fii în Poiană, la nici jumătate de oră depărtare, dar unde vremea e cu totul altfel. Drumul plin de serpentine e o bucurie în sine. Deși între noi fie vorba cea mai mare bucurie e că nu trebuie să conduc eu… Da, da, mi-am luat carnetul și ar trebui să conduc, dar tot mi-e frică de serpentine.
Ana Spa face parte dintr-un complex hotelier din Poiana, dar e deschis și celor care nu sunt cazați acolo. Încă de la intrare am simțit că e altfel decât alte locuri care se numesc spa. Nu era doar o piscină cu pretenții, ci un loc unde liniștea chiar părea planificată cu grijă. Muzica ambientală era discretă, iar în jur era curat, calm și bine organizat. Am intrat într-o zonă unde totul părea să aibă un rost. Șezlongurile aveau salteluțe comode, dar și o pernuță mică, rulată, care făcea toată diferența. Cu 2000 de metri pătrați de spa, nu ai cum să nu găsești ceva relaxant de făcut.
Am avut norocul să fie și suficient de liber și chiar se simte că toată lumea vine acolo ca să se liniștească, nu doar pentru poze. Cred că eram singura care mai făcea poze și videouri ca să am ce să vă arăt. Am stat mult timp între bazin și șezlong, fără grabă. Am intrat în saună, am stat puțin la jacuzzi ( și înăuntru și afară). În fața saunei sunt niște rafturi unde îți poți lăsa halatul și prosopul, iar prin ușa de sticlă le vezi mereu. E un detaliu mic, dar mi s-a părut foarte bine gândit.
Ce mi-ar fi plăcut mai mult era daca piscina principală avea și o zonă pe margine unde să poți să stai mai comod. Un bazin de 1,60m constant parcă nu te prea face să “stai la înmuiat” când stai cam pe vârfuri. Aș fi apreciat o zonă într-un lateral unde să poți să rămâi mai mult. Aveau ce-i drept niște “pool floaties”, cu care să mai plutești când te-ai lenevit de la atâta înotat.
Lângă piscină exista și o sală de fitness foarte bine dotată, dar pe cine mințim? Am venit să stau și iarăși să stau, nu să alerg pe bandă :)) Dar pentru cine e mai pasionat, avea unde să-și antreneze orice grupă de mușchi.
Trebuie să menționez special acest jacuzzi de-afară. Oricât de cald e afară, pare răcoare față de apa caldă a bazinului. Aia da relaxare să stai afară, în apă caldă, plină de bule. Întreaga zonă de terasă era amenajată frumos, cu șezlonguri, cu hamace chiar.
Am primit și un tur al camerelor de masaj și tratamente, deși nu rezervasem vreuna. Spațiile sunt simple, cu lumină caldă și miros plăcut. Am întrebat întâmplător dacă oferă și kinetoterapie și am aflat că toți terapeuții sunt, de fapt, kinetoterapeuți acreditați, nu doar maseuri. Mi-a fost greu să nu zic că vreau de toate. De data asta mi-a ajuns să stau la piscină, dar data viitoare sigur îmi aleg un masaj. Dacă sunteți curioși, găsiți aici meniul de spa.

Prețurile de la bar erau cam cum te-ai aștepta la cel mai cel spa din Poiana Brașov. Când am văzut că faceau reclama la o cafea cu înghețată la 50 de lei am zis ah ce bine ca mi-am băut deja cafeaua pe ziua de azi… Și uitându-mă în jur, parcă nu vedeai să facă lumea atâta consumație ca la o piscină mai de club. Aș zice că asta e de bine totuși, te face să te simți că ești la spa cu adevărat, la relaxare.
A fost o zi fără planuri mari, dar care mi-a prins foarte bine. Am fost într-un loc unde m-am simțit bine și unde am avut timp pentru mine. Când am plecat, mă simțeam mult mai ușoară, mai relaxată, ca după o zi care mi-a priit. O zi la spa, într-un loc liniștit, cu aer curat și apă caldă, poate fi cel mai bun mod de a marca un moment important. Sau chiar o zi obișnuită, pe care alegi să o faci despre tine.