I Wood Be – despre cadouri sustenabile din lemn și piele

Una din cele mai importante lecții pe care le-am învățat în ultimii ani a fost să observ mai mult lucrurile mici și să mă bucur de ele. Când cauți frumosul în jur, îl găsești mai ușor. Când am desfăcut coletul de la I Wood Be și am văzut de frumos erau împachetate cu fundiță și inimioară roșie, deja am zâmbit. Apoi când le-am și desfăcut, am fost uimită de ce bine se simt la atingere. Uităm să apreciem materialele naturale și de calitate în această lume de supra-consum. Nici nu aș știi care agendă îmi place mai mult, cea de lemn sau de piele. Cred ca aș alege cea de lemn pentru că e mai inedit și e impresionant cum au făcut lemnul flexibil pentru cotor.

Îmi dau seama că am un privilegiu să zic că am tot ce îmi trebuie, așa că eu caut doar acele piese de calitate, care să îmi aducă valoare și bucurie într-un mod sustenabil. Așa am dat și de I Wood Be, care mi-au rămas în minte nu doar cu numele foarte bine ales. Am vrut să aflu mai multe așa că am vorbit cu Alina Murariu, care ne-a dat mai multe detalii din spatele afacerii.

Cum a început povestea I WOOD BE? Care a fost scânteia inițială care v-a motivat să transformați o pasiune într-un brand?

Povestea brandului I WOOD BE a început în 2015 din dorinţa sinceră de a da o nouă viaţă materialelor care, altfel, urmau să devină deşeuri. Am pornit printr-un proiect de reciclare creativă, în care cartonul, lemnul sau alte resturi erau reinterpretate în seminţe de creaţie,  semne de carte, agende, mici obiecte de zi cu zi şi astfel am realizat că pasiunea pentru materialele naturale se poate transforma într-un demers de sustenabilitate.

De ce ați ales lemnul și pielea reciclată/naturală ca materiale principale și cum se aliniază ele viziunii voastre artistice și etice?

Am ales lemnul și pielea naturală pentru că ele spun o poveste sinceră despre timp, despre amprentă și despre transformare. Lemnul poartă urmele vieții, fiecare fibră, nod sau imperfecțiune este un detaliu care ne reamintește că frumusețea nu stă în perfecțiune, ci în autenticitate. Iar pielea recuperată completează această poveste printr-un gest de responsabilitate: ne dorim să folosim resursele deja existente, nu să consumăm mereu altele noi. O mare parte din materialele noastre pe care le folosim sunt resturile altor fabrici, ateliere, dar dacă nu sunt provenite în acest sens, ele sunt certificate și dau naștere altor proiecte. 

Dincolo de aspectul estetic, aceste materiale au o prezență tactilă și caldă, care invită la conexiune. Într-o lume digitală, în care multe lucruri se consumă rapid, noi am vrut să readucem atenția către obiectele care rămân, către lucrurile care se simt, se miros, se ating.

Etic, este o alegere asumată. Vrem ca fiecare produs I WOOD BE să aibă sens nu doar pentru cel care îl folosește, ci și pentru mediul din care provine. De aceea lucrăm doar cu furnizori care pot garanta proveniența responsabilă a materialelor și încercăm permanent să reducem risipa din propriul atelier, cu crearea unor workshop-uri susținute în mod gratuit în diferite zone ale României, și sperăm noi și în afara ei, mai ales pentru copii din zone defavorizate.

De unde ați început? Ați avut pregătire formală în prelucrarea lemnului, a pielii sau în design, sau a fost o călătorie de tip „învățăm din mers”?

La bază am terminat Geografia turismului, iar mai târziu am continuat cu studii de Management turistic și hotelier. A fost o călătorie de tip învățăm din mers, dar una plină de curiozitate și de încercări. Nu am pornit dintr-o școală de design sau de prelucrare a lemnului, ci dintr-o dorință de a da sens materialelor și de a explora cum pot prinde formă ideile. Am învățat singuri cum să lucrăm cu lemnul, cum să calibrăm mașinile, cum să combinăm textura lemnului cu finețea pielii, și mai ales cum să păstrăm emoția în fiecare obiect.

Încă de mică îmi doream să devin femeie de afaceri, nu pentru partea financiară, ci pentru libertatea de a crea ceva propriu, cu sens. I WOOD BE a apărut dintr-o nevoie de a da formă acestei dorințe: să construiesc o lume în care frumosul, natura și responsabilitatea pot coexista.

Care este cel mai complex sau fin detaliu pe care l-ați reușit vreodată să îl gravați cu laserul pe lemn sau pe piele și ce anume l-a făcut o provocare tehnică?

Cel mai complex proiect a fost, fără îndoială, fota reinterpretată cu motive tradiționale românești și japoneze, pe care am realizat-o pentru participarea României la Expo 2025 Osaka. Am vrut să unim două culturi printr-un obiect simbolic, un veșmânt tradițional românesc reinterpretat în cheia esteticii japoneze, care urma să fie cusut manual la fața locului, în pavilionul nostru. Provocarea tehnică a fost enormă. Gravura laser a trebuit să redea motive inspirate din cusături românești, combinate cu cele japoneze, sakura flower. Toate aceste detalii erau gravate pe piele naturală, la o scară aproape microscopică, astfel încât textura să sugereze broderie, nu ardere.

Fiecare milimetru conta: o intensitate prea mare a laserului ar fi distrus finețea modelului, iar o trecere prea ușoară ar fi pierdut adâncimea. A fost o muncă de zile întregi de reglaje și testări, în care tehnologia a trebuit să se supună sensibilității artistice. Pentru mine, această fotă a devenit o metaforă a brandului I WOOD BE: întâlnirea dintre rădăcini și viitor, dintre artizanat și precizie digitală, dintre România și Japonia. 

Tinerii sunt din ce în ce mai conștienți de impactul asupra mediului. Cum arată, concret, drumul unui produs I WOOD BE, de la sursa materialului până la ambalaj, din perspectiva sustenabilității?

La I WOOD BE, drumul fiecărui produs începe cu o alegere conștientă: sursa materialului. Folosim lemn provenit din păduri gestionate responsabil, cu certificare FSC, și piele recuperată din resturi de producție, fragmente care altfel ar fi fost aruncate. Apoi urmează etapa de design și tăiere cu laserul, unde încercăm să reducem risipa cât mai mult posibil. Toate schițele sunt gândite astfel încât materialul să fie folosit eficient, iar resturile de lemn rezultate sunt colectate și devin materie pentru viitoare proiecte educaționale sau de creație cu copiii.

Ambalajele sunt și ele parte din aceeași filozofie: folosim carton reciclat, hârtie kraft și materiale biodegradabile, fără plastic, cu un design simplu, curat și reutilizabil.

În final, fiecare produs pleacă din atelier cu o poveste și o responsabilitate. Pentru agendele și albumele noastre, de exemplu, plantăm câte un copac în parteneriat cu Conservation Carpathia, contribuind concret la refacerea pădurilor din România.

Ne dorim ca sustenabilitatea să nu fie doar un termen frumos, ci o linie de conduită, un mod de a crea care respectă resursele și le lasă ceva mai bun celor care vin după noi. Acum suntem și în procesul de Certificare B-corp, certificat ce atestă că suntem un brand curat și lucrăm la acest lucru, ne dorim să aducem schimbări în societate și impactul nostru să fie și despre comunitatea noastră, nu doar despre profit. 

Ce faceți ca să vă „reîncărcați bateriile” creativ, atunci când simțiți că v-ați pierdut inspirația?

Când simțim că ne pierdem inspirația, ne întoarcem la natură. O plimbare prin pădure, mirosul lemnului crud sau lumina din atelier ne reamintesc de ce facem ceea ce facem. Alteori, ne reîncărcăm prin contactul cu oameni, la târguri, ateliere sau simple conversații cu cei care ne folosesc produsele. Inspirația revine mereu din autenticitate.

Având în vedere că produsele I WOOD BE. sunt o investiție pe termen lung, cum reușiți să le arătați tinerilor că valoarea și povestea unui produs sunt mai importante decât prețul cel mai mic?

Noi credem că valoarea unui obiect nu stă doar în cât costă, ci în ce poveste duce mai departe. Le arătăm tinerilor că atunci când aleg un produs I WOOD BE, nu cumpără doar o agendă sau o cană, ci susțin un mod de a trăi mai conștient, un atelier local, o echipă mică, un copac plantat, o idee dusă mai departe.

Un preț mic trece repede, dar un obiect făcut cu sens rămâne. Iar generația tânără simte din ce în ce mai mult nevoia asta de autenticitate.

Pasionații de artă adună adesea multe obiecte. Dacă ar trebui să ne limităm la a deține doar 5 obiecte esențiale pentru inspirație, care ar fi ale voastre?

O agendă de lemn pentru gânduri, un creion pentru începuturi, un album foto pentru amintiri, o cană de porțelan pentru pauze și o sacoșă de bumbac pentru când erai în pântec. Cinci obiecte simple care îmi reamintesc mereu de esență și inspirație.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat ca antreprenori creativi în România?

Cea mai mare provocare este să găsești echilibrul între creație și sustenabilitate economică, să reziști ca atelier mic într-o piață care alege adesea prețul înaintea valorii. În România, încă trebuie să explici de ce un produs făcut local, manual și responsabil costă mai mult, dar fiecare client care înțelege devine parte din poveste.

O altă dificultate este lipsa unei infrastructuri reale de sprijin din partea statului pentru brandurile locale. Deși se vorbește tot mai mult despre sustenabilitate și economie circulară, în practică, programele de finanțare, mentorat sau promovare a designului românesc sunt fragmentate și greu accesibile. Micile ateliere care produc local nu au susținerea logistică, fiscală sau educațională de care ar avea nevoie pentru a crește sănătos.

Noi credem că statul ar trebui să investească mai mult în educația pentru consum responsabil, în programe de accelerare pentru producători locali și în campanii care să promoveze mândria de a cumpăra românesc. Avem creativitate, avem talent și materiale frumoase, dar fără o infrastructură coerentă, multe idei se pierd înainte de a prinde rădăcini.

Totuși, ceea ce ne ține motivați sunt oamenii, clienții, colaboratorii și comunitatea care înțelege și susține lucrurile făcute cu sens. Ei sunt adevăratul nostru motor și dovada că se poate construi frumos, chiar și în condiții dificile.

Dacă ați putea implementa 3 schimbări la nivel instituțional în România în domeniul vostru, care ar fi acestea?

Dacă aș putea implementa trei schimbări la nivel instituțional, ar fi:

  1. Crearea unui program național real de susținere a brandurilor locale și sustenabile, cu finanțare predictibilă, accesibilă și adaptată atelierelor mici, nu doar companiilor mari.
  2. Introducerea educației pentru sustenabilitate și consum responsabil în școli, ca parte din formarea copiilor și tinerilor, pentru ca generațiile viitoare să înțeleagă valoarea lucrurilor făcute local și cu grijă.
  3. Simplificarea birocrației și a taxelor pentru producătorii mici și artiști, astfel încât creativitatea să nu fie sufocată de hârtii, ci încurajată să se dezvolte.

Cred că doar prin astfel de schimbări putem construi o economie creativă autentică, unde inovația, arta și sustenabilitatea să devină o normalitate, nu o excepție.

Cum vedeți viitorul designului sustenabil în România?

Viitorul designului sustenabil în România depinde de cât de repede vom învăța să punem valoarea înaintea cantității. Cred că urmează o perioadă de maturizare, în care tot mai mulți tineri vor alege să creeze și să cumpere conștient. Vedem deja un interes crescut pentru produse locale, materiale naturale și povești autentice, iar asta ne dă speranță. Designul sustenabil nu mai e o nișă, ci devine o nouă formă de normalitate, în care estetica, etica și responsabilitatea merg împreună.

Știm că pregătiți o gamă nouă de produse și suntem foarte entuziasmați. Ce ne puteți spune despre ele?

Noua gamă de produse I WOOD BE merge mai profund în zona B2B, acolo unde credem că se poate genera un impact real prin design responsabil, însă, în esență, clientul final rămâne omul. Fie că vorbim despre o companie care oferă cadouri partenerilor săi sau despre cineva care alege un obiect I WOOD BE pentru acasă, mesajul este același: grijă față de natură, atenție la detalii și respect pentru ceea ce rămâne.

Ne dorim să ajutăm companiile să își exprime valorile prin cadouri curate, autentice și etice, care să vorbească despre brandingul lor într-un mod sincer și responsabil, dar care, în același timp, să aducă bucurie și inspirație oamenilor care le primesc. Astfel, punem împreună lumea businessului și emoția umană, pentru că sustenabilitatea începe de la felul în care alegem să ne raportăm unii la alții.

Pregătim pachete realizate din piele recuperată și lemn certificat FSC, care includ agende reutilizabile, accesorii din materiale naturale și mesaje personalizate, menite să vorbească despre brandingul unei companii într-un mod curat, elegant și sincer, fără exces, fără plastic, fără artificii. Fiecare detaliu contează: de la tăietura lemnului până la textura ambalajului din carton reciclat.

Unul dintre cele mai frumoase produse din această serie este globul plantabil cu semințe de brad, un obiect simbolic care „aduce viață mai departe” chiar și după sărbători. E o formă prin care vorbim despre continuitate și responsabilitate, dar și despre emoție, pentru că oamenii care îl primesc pot planta propriul lor copac.

În paralel, continuăm și linia de workshopuri dedicate companiilor, unde îmbinăm creativitatea cu wellbeing-ul echipelor. Le oferim participanților experiențe tactile și vizuale prin care pot crea propriul obiect I WOOD BE, un mod de a se reconecta cu ei înșiși, dar și cu ideea de a lucra conștient, cu sens. Aceste ateliere fac parte din programul nostru educati, în care explorăm emoția obiectelor și legătura lor cu memoriile personale.

www.iwoodbe.ro

https://www.facebook.com/iwoodbe.ro

https://www.instagram.com/iwoodbe.ro

https://www.linkedin.com/in/alina-murariu-iwoodbe

Leave a Reply