By Simona Mihalca 
Cineva mi-a zis cândva că multe dintre cafenelele de specialitate ajung să semene cu un laborator. În ultimii ani, cafeaua de specialitate a cunoscut o adevărată explozie în București, dar parcă începe să se simtă lipsa locului mai cozy, mai cald, cu lucruri în jur, unde să stai cu drag și în jurul căruia să se adune o comunitate. La Aerium Coffee Shop, primul lucru care îți atrage atenția nu este espressorul, ci decorul.
Daria Popa, unul dintre oamenii din spatele cafenelei, ne-a povestit cum a apărut: “Când eram plecată în Erasmus am avut timp să mă gândesc la ce vreau să fac. Eu zic întotdeauna când îți eliberezi mintea, atunci îți vin ideile cele mai bune”, spune ea. Un webinar gratuit găsit pe Facebook i-a arătat și câteva lucruri din culisele domeniului. Cafeaua nu a fost dintotdeauna pasiunea Dariei, care până de curând chiar spunea sus și tare că nu-i place. În facultate, însă, cafeaua a devenit un fel de ritual, mai ales prin ieșirile la cafea cu prietenele. Prietenul ei avea deja o pasiune pentru mixologie, cultivată acasă, cu vecini care veneau în fiecare weekend la degustări. “Noi am zis că vrem un coffee shop care să fie combinat cu cocktail bar. Și iată, cam asta suntem”, spune ea.
Daria e designer de interior, prietenul ei e inginer, iar combinația asta s-a văzut în tot procesul de amenajare. Tot procesul de zugrăvit, recondiționat, reamenajat, l-au făcut cu ajutorul prietenilor. “A fost un proces foarte de suflet, așa, pentru că n-am avut buget de echipă mare care să facă lucrurile”, povestește Daria. Sub linoleumul de pe jos era un adeziv vechi, scos “din milimetru în milimetru”. Un specialist în recondiționări le-a propus să pună laminat în loc, variantă mai simplă și mai ieftină. Au refuzat. “I-am zis că nu vrem laminat, că nu asta e esența de la care pornim noi. Vrem pe cât posibil să salvăm spațiul și doar să-i aducem un pic de frumusețe.” Canapelele și scaunele vin dintr-un depozit de mobilă veche și au fost recondiționate de prieteni. În total, au avut nevoie de două luni și jumătate de la semnarea contractului până la deschidere.
Decorul e primul lucru pe care îl observi la Aerium: “Noi fix asta ne-am dorit foarte tare să simtă lumea atunci când intră. Faptul că nu este acel laborator, că nu sunt pereții albi sau bej, sau că e totul foarte steril cumva și fără personalitate”, spune Daria. Inspirația a venit din plimbările lor prin Italia, din ultimii trei ani, unde evitau intenționat locurile cunoscute de pe Google Maps. “Ne plimbam foarte mult pe străduțe și găseam câte o ușă deschisă și intram acolo pentru că ne simțeam, ne atrăgea ceva. Locurile aveau în comun faptul că purtau ceva din personalitatea oamenilor care le făcuseră: pereți colorați, obiecte adunate din locuri diferite, fiecare cu un sens al lui.” Portocaliul și albastrul de la Aerium au venit din proiectele ei anterioare de design, ea fiind sigura de mult că vrea să aibă un loc al ei cu aceasta cromatică.
Între timp, au apărut oameni care au ajutat-o, a avut susținerea prietenilor și a părinților și, în cele din urmă, a găsit și spațiul. Daria nu ascunde că lucrurile n-au mers mereu ușor. “Cred că în continuare e important să fie visul ăsta, că de la asta pornim cu toții”, spune ea despre partea romantică a ideii de a-ți deschide o cafenea, dar adaugă: “oricât ai învăța cumva din exterior și din greșelile altora, o să te lovești de situații la care nu te-ai aștepta niciodată.” Bugetul a fost o luptă constantă. “Tu poți să-ți faci niște calcule preliminare și at the end of the day nu să fie niciodată fix pe fix”, spune ea. Au fost zile în care aveau de plătit chirie, utilități și furnizori, iar încasările nu acopereau întotdeauna aceste costuri. “Sunt zile grele și sunt zile foarte grele”, recunoaște Daria, deși spune că au încercat să nu intre niciodată în panică. Din aceeași nevoie de a controla costurile a pornit și decizia de a nu face reclamă plătită și au ales să se bazeze în principal pe recomandări și pe oamenii care au venit la evenimente.
Daria și prietenul ei erau deja genul de oameni în jurul cărora se adunau prietenii. “Noi eram de principiu oameni pentru comunitate, pentru prietenii noștri. Întotdeauna am fost împreună foarte multe persoane și am zis că ar fi păcat să nu transpunem asta mai departe sau să nu aducem un plus”, spune ea. A fost firesc să se gândească să transforme asta în ceva mai mare. Nu au încercat să construiască de la început un calendar de promovare, ci pe măsură ce oamenii din jurul lor au venit cu idei sau nevoi au apărut și evenimentele.
Pe măsură ce oamenii din jurul lor au început să se implice, a apărut și întrebarea cum gestionezi linia dintre prietenie și business. Daria spune că au fost norocoși, oamenii din jurul lor nu au pus problema, unii chiar au insistat să plătească tot ce au consumat. La început au încercat pe cât posibil să se revanșeze față de ei, dar sprijinul nu s-a oprit la prima cafea gratuită de deschidere. “N-a fost doar sprijinul ăla de, ați deschis ușa și gata, vă merge bine. A fost o susținere și este până în prezent”, spune ea. A continuat, spune ea, prin oameni care veneau la miezul nopții și întrebau “Cu ce pot să te ajut?”, care s-au oferit să ducă vitrine grele când livratorii refuzau. Odată, un furnizor a adus o vitrină de 80 de kilograme și nu avea cine s-o dea jos din mașină, iar transportatorul a vrut s-o ducă înapoi la depozit. Un prieten a sunat și a zis să meargă el s-o ia. “Mie îmi vine să-mi fac pielea de găină când mă gândesc că am avut prieteni care poate nu erau atât de apropiați și au devenit apropiați în momentul în care ne trezeam la 12 noaptea aici”, spune Daria.
Partea de mâncare a fost, spune Daria, una dintre provocări. Au testat ce merge și ce nu, într-o zonă cu multe cafenele pe metru pătrat. “Am avut foarte mult waste. Waste care costă și care te întristează foarte tare”, spune ea. Au ajuns la o formulă mai restrânsă, cu câteva produse de patiserie și deserturi, iar nimic nu se prepară în cafenea.
Întrebată ce contează pentru ea când e client în alt loc, cafeaua, decorul sau locația, Daria spune că totul contează, dar mai ales oamenii: “Contează foarte mult ca persoana cu care eu vorbesc să fie foarte deschisă, să fie prezentă, și să și zâmbească eventual, că până la urmă putem să facem asta. Să încercăm cât cât posibil să ne ajutăm unii pe alții și să nu se piardă valența asta umană.”
Daria își amintește și de turiști cazați la trei străzi distanță, care, spune ea, aveau la dispoziție alte cincisprezece cafenele și tot reveneau la Aerium: “Dacă alegi să revii într-un loc o faci, până la urmă, pentru felul în care te-ai simțit”, spune ea, “că știi că e cumva un loc sigur, un loc care te-a făcut să te simți bine și mai mult de atât nu îmi pot dori.”