Amon Amarth revine la București pe 1 iulie la Romexpo în aer liber

Primele 200 de bilete din fiecare categorie au preț earlybird și se pun în vânzare miercuri pe 22 februarie la ora 11:00, dar fanii METALHEAD vor primi pe 21 februarie, la ora 11 un cod pe pagina de Instragram METALHEAD cu care au acces la alte 200 de bilete, înaintea tuturor.

Amon Amarth este una dintre cele mai cunoscute trupe de metal din Suedia, activând încă din 1992. Formația abordează un Melodic Death Metal în care tema predominantă a pieselor este mitologia nordică. Chiar dacă unii se raportează la stilul muzical al formației ca fiind Viking Metal, Johan Hegg a declarat în repetate rânduri că Amon Amarth, deși influențată de cultura vikingă și de perioada pre-creștină a Peninsulei Scandinave, genul muzical abordat este Melodic Death Metal.

În momentul de fata, Amon Amarth are 12 materiale de studio lansate, discuri care au intrat în zeci de topuri din întreaga lume, inclusiv în US Billboard sau in UK Top Charts. Cel mai recent album, „The Great Heathen Army” a fost lansat anul trecut pe 5 August. Pentru acesta au colaborat cu Biff Byford de la Saxon, iar albumul a fost produs și masterizat de Andy Senap de la Judas Priest.

Biletele se pun în vânzare pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • VIKINGS (A) – fără loc în fața scenei – 229 lei earlybird (primele 200) de bilete, 249 de lei în presale și 300 de lei la intrare;
  • GUARDIANS (B) – fără loc, în spatele categoriei A – 159 lei earlybird (primele 200 de bilete), 179 de lei în presale și 200 de lei la intrare;
  • RAVENS (C) – fără loc, în spatele categoriei B – 99 de lei earlybird (primele 200 de bilete), 119 lei în presale și 150 de lei la intrare;
  • PREMIUM – 399 lei – pe platformă la înălțime, aproape de scenă, cu bar și acces separat.

Posesorii de bilete PREMIUM au acces în toate zonele destinate și celorlalte categorii de bilete.

Se pun în vânzare 9500 de bilete – câte 3000 de fiecare categorie și 500 la categoria Premium.

La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.

Un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM

Leave a Reply