By Simona Mihalca 
De mult voiam să ajung la un concert Candlelight, dar parcă nu s-a potrivit niciodată. Sinceră să fiu, aveam o oarecare reticență; mi se părea un pic scump și, să recunoaștem, foarte „instagramabil”, mai degrabă o experiență vizuală decât una muzicală. Totuși, fiind la Brașov, am simțit că a venit momentul să asist și eu la un concert-concept la lumina lumânărilor, iar Candlelight: Omagiu pentru Queen a fost perfect.
Este de lăudat că astfel de evenimente ajung și în alte orașe, nu doar în București. Chiar dacă Brașov are o scenă culturală puternică, diversitatea programului nu se compară cu cea din București. Mi se pare un model de business excelent să „plimbi” un spectacol de calitate prin diverse orașe, mai ales că le oferi locuitorilor o ocazie inedită de a participa la un eveniment de nișă. Și, desigur, în Brașov ai avantajul unui oraș turistic, cu public mai mare decât cel local.
Programul m-a convins instant. Nu mai auzisem niciodata Queen in versiune instrumentala. Odată intrată în Centrul Cultural Reduta, am înțeles de ce este atât de popular. Mii de lumânări scăldau sala într-o lumină caldă, aproape mistică, creând o atmosferă care te deconectează imediat. Când ERRA Quartet a început să cânte, am simțit că sunt parte dintr-o experiență multisenzorială.
Artiștii au transformat imnuri rock precum „Bohemian Rhapsody” și „We Are The Champions” în piese de cameră, fără a le pierde esența. Sunetul curat al viorilor, al violei și al violoncelului a umplut spațiul. Anumite melodii sunt doar interesante, dar “Bohemian Rhapsody” in versiunea orchestrata te face sa iti dai seama, in primul rand, ca desi crezi ca stii versurile, de fapt nu le stii cand ai doar instrumental :)) Lasand gluma la o parte, realizezi ca este una dintre cele mai bune melodii compuse vreodata si te face sa te gandesti profund la ce a insemnat formatia Queen.
La „We Will Rock You”, bătăile ritmice din picioare și din palme au fost înlocuite cu note percusive date de coarde, iar senzația a fost una de redefinire a unui imn. „Another One Bites The Dust” a sunat surprinzător de funky pe viole, iar faimosul riff a căpătat o eleganță neașteptată.
M-a emoționat profund interpretarea unor balade ca „Love Of My Life” și „Who Wants To Live Forever”. Dar incheierea de pe “The Show Must Go On” este ceva ce a ramas cu mine. E o melodie atat de profunda, cu o poveste in spate. A fost inregistrata de Freddie cand deja boala era atat de grava ca abia se mai tinea pe picioare, a fost un cantec de lebada adevarat. Intrebat daca e in stare sa cante, el a raspuns “I’ll fucking nail it, darling” si a reusit dintr-o singura incercare sa produca ceva atat de puternic si de emotionant.
Dar ca la majoritatea concertelor, finalul nu e final, si e loc de bis cu We Are The Champions, de data asta implicand si publicul, care a cantat timid cele cateva versuri pe care le stia.
A fost o seara frumoasa, de suflet, care a meritat. Chiar este speciala atmosfera creata de atatea lumanari, iar acest mix de muzica clasica reinterpretand piese faimoase este un real succes.