Prima mea amintire cu stand-up românesc este din generală sau liceu, cand am auzit prima oară de “Diateza reflexivă și Eminescu”. Acel video de pe youtube și-a făcut majoratul deja, timp în care scena de comedie din România a încetat să mai fie doar o curiozitate de nișă, transformându-se într-un fenomen cultural care umple săli de spectacol și domină trending-ul pe YouTube.
Dacă vrei să simți azi pulsul acestei mișcări, toate drumurile duc la Comics Club, locul care a devenit „casa” celor mai importanți comedianți și kilometrul zero al umorului de calitate din București. În spatele acestui mecanism bine uns se află Cristian Sorea, un om care a înțeles că succesul în comedie vine din mixul perfect între prietenie, viziune de business și o doză sănătoasă de curaj.
Întrebat dacă a existat un moment T0 în care a decis să lucreze în această industrie, el recunoaște că totul a venit de la sine: „Sunt fan comedie de foarte mult timp, dar am devenit și mai înfocat odată ce l-am cunoscut pe Vio. Și de atunci parcă totul a decurs normal.”

Această chimie s-a materializat mai târziu în Comics Club. Deși ar putea părea o strategie de piață agresivă, fondarea clubului a fost, la origine, un act de necesitate personală. „Cred că mai mult a fost o nevoie a noastră, să avem un loc al nostru. Abia apoi am simțit că, cu siguranță, era nevoie și în piață de încă un club de comedie. S-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată,” explică el.
Pariul pe digital: Comedy Box
Cel mai ambițios pariu al lui Cristian de până acum rămâne, fără îndoială, Comedy Box. Acesta nu este doar un simplu site, ci prima platformă de streaming dedicată exclusiv comediei din România, un „Netflix al stand-up-ului local” unde publicul are acces la show-uri integrale, podcast-uri și conținut exclusiv, totul fără cenzură.
„Cu siguranță Comedy Box este cel mai ambițios proiect,” spune Cristian. „Am învățat foarte multe lucruri noi, la care nu ne-am gândit înainte să facem acest pas. Ceea ce mă bucură, pentru că altfel nu știu dacă mai exista acum această platformă minunată.”
Procesul de educare a publicului nu a ținut de bariere culturale „pompoase”, ci de adaptabilitate tehnică. „Cred că mai greu ne-a fost să devenim cunoscuți, să spargem barierele internetului, să fim mereu inventivi și relevanți în această lume care se dezvoltă continuu.”
Anatomia talentului și maturitatea scenei
Când vine vorba de identificarea viitoarelor staruri la Open Mic, Cristian caută un ingredient specific în cele 5 minute de prestație: încrederea. „Clar mă atrage încrederea celui de pe scenă, iar odată cu încrederea vin și glumele. Știu că mulți m-ar contrazice, că este cu totul invers, că cu glumele bune apare și încrederea pe scenă, dar până acum pe toți cei pe care i-am văzut încrezători pe scenă de la început, au reușit.”
Despre stadiul în care se află stand-up-ul românesc, el folosește o metaforă academică: „Suntem în anul 2 de facultate, încă mai avem examene de dat. În schimb, nivelul de comedie de la noi este foarte apropiat de cel din USA/UK. Nu cred că stagnăm deocamdată, încă nu am ajuns la punctul maxim și sper că nu o să ajungem prea curând. Știți cum se spune, când ai atins vârful, cobori.”
Comedia de calitate
Pentru Cristian, diferența dintre „amuzant” și „comedie de calitate” stă în elementul surpriză. „Dacă un comediant te face să spui: ‘De unde i-a venit?’, atunci este comedie de calitate. Trebuie să te surprindă, nu trebuie să vezi gluma venind de la început. Amuzant poate fi și un banc bun, dar și o alunecare pe gheață.”
Într-o epocă a corectitudinii politice, presiunile externe sunt minime în biroul său, manifestându-se discret mai mult în zona politică. Cât despre gestionarea unei afaceri bazate pe prietenii strânse, secretul pare a fi echilibrul: „Deocamdată am reușit să le combinăm destul de ușor. O lecție importantă de business învățată de la comedianți este că e mai ușor să faci bani când nu te concentrezi doar pe făcut bani.”
Hai la un show de stand-up!
Dacă în business Cristian mizează pe pragmatism și viziune, pentru publicul larg, Comics Club rămâne destinația finală pentru o seară de deconectare totală. Deși am ajuns acolo o singură dată până acum, experiența de a vedea stand-up-ul „la el acasă” este ceva ce recomand oricui.
Până la urmă, așa cum spune și Cristian, comedia este binevenită în toate formele sale și trebuie doar să te lași surprins.
