By Simona Mihalca 
© Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov. Foto: Béla Benedek
Dacă mergi prin centrul Brașovului, e imposibil să nu ridici privirea spre zidurile masive ale Bisericii Negre. Este simbolul care domină Piața Sfatului și privirile celor care trec zilnic pe lângă ea. Din fotografii o recunoști imediat; din apropiere, însă, descoperi că este mult mai mult decât o imagine. Deși pare desprinsă dintr-o legendă, Biserica este surprinzător de vie, cu o comunitate puternică în jurul ei.
Când intri, liniștea se schimbă într-o altfel de poveste. Aerul e rece, piatra răsună sub pași, iar lumina se strecoară filtrată prin vitralii. Pereții ascund detalii pe care le descoperi doar dacă te oprești: covoarele anatoliene, sculpturile care par că privesc înapoi spre Evul Mediu, orga uriașă pe care încă se cântă la concerte.
“Tot ce vedeți aici este legat de credință, de liturghie și de tradiție. Biserica nu a fost construită ca muzeu”, îmi spune Dr. Frank-Thomas Ziegler, Responsabil Comunicare și Relații Publice, care mă primește cu căldură și mă poartă prin istorie și mituri.
Povestea Bisericii Negre începe începe în secolul al XII-lea cu coloniștii germani chemați de regele maghiar. Se pare că primele au fost niște călugărițe venite din Renania, care au ridicat o mănăstire chiar pe locul actualei biserici, în jurul căreia a început să se formeze o așezare. Un alt nucleu de colonizare al orașului a existat pe „Dealul de Jos”, aflat în mijlocul orașului de astăzi, unde este construită cetățuia. Și astăzi se află acolo o mică biserică fostă catolică, acum evanghelică. Un al treilea nucleu de colonizare, tot din secolul al XII-lea, a fost în zona cartierului Bartolomeu, unde se vede o biserică foarte veche, construită într-un stil gotic asemănător cu cel al Bisericii Negre. Încet-încet, aceste trei nuclee s-au extins și au început să se unească, iar până în secolul al XIV-lea au format împreună un oraș prosper.
Coloniștii nu erau doar sași: germani, valoni, italieni. În timp, aceștia s-au unit printr-un set comun de legi și privilegii și au format o identitate distinctă: nu perfect germană, nici maghiară, nici română, ci săsească. Acești coloniști au devenit o elită locală, care a prosperat datorită privilegiilor comerciale oferite de regii maghiari. Comerțul a adus prosperitate, iar elita orașului și-a dorit o biserică pe măsură. Lucrările au început în jurul anului 1380, iar aproape un secol mai târziu, cca 1470, Biserica Negre își înălța corul impozant, cel mai mare cor tip hală din Sud-Estul Europei, o copie fidelă a corului bisericii Sfântul Sebaldus din Nuremberg. În Evul Mediu, de la finalizarea construcției și până la Reforma Luterană din secolul al XVI-lea, biserica a purtat hramul Sfintei Fecioare, fiind cunoscută drept Biserica Sfânta Maria.
O Nouă Partitură: Reforma și Tiparul
„Pentru noi, sașii, epoca medievală s-a încheiat odată cu Reforma luterană”, continuă Dr. Ziegler. Simți o mândrie subtilă în modul în care rostește cuvântul „noi”. „A fost un moment definitoriu care a schimbat nu doar religia, ci și cultura și educația.”
Johannes Honterus, reformatorul Brașovului, a adus inovații esențiale. Deși românii nu au adoptat religios ideile Reformei, au preluat utilizarea tiparniței, inventată de Gutenberg. Astfel, Coresi, un ucenic al lui Honterus, a tipărit cărți importante chiar aici, la Brașov.
Honterus nu a fost doar un reformator religios. El a înlocuit vechea școală bisericească, care oferea o educație limitată, cu un gimnaziu de tip umanist. Acesta oferea o educație complexă: matematică, limbi străine, geografie, muzică și multe altele. Modelul brașovean a devenit un reper pentru toți ceilalți sași din Transilvania. De aceea, în toamna anului 1542, Biserica Neagră a găzduit prima slujbă religioasă de rit luteran din întreaga Transilvanie.
Incendiul din 1689 și reconstrucția
În 21 aprilie 1689 Brașovul a fost acaparat de un incendiu de proporții, care a ajuns și la biserica parohiala și a aprins mai întai acoperișul. „Practic, s-a întâmplat ceva asemănător cu ce a avut loc la Notre-Dame în 2019: focul a cuprins șarpanta, grinzile de lemn au ars, s-au prăbușit și au străpuns bolta de piatră și cărămidă.” Martorii au vorbit de un dezastru incomensurabil, cu sute de victime și pierderi materiale uriașe. Unii istorici afirmă că Brașovul nu și-a revenit niciodată complet din acea catastrofă.
Comunitatea a fost nevoită să reconstruiască aproape întreaga biserică, cu excepția pereților exteriori, care au rămas în picioare. Tot restul a trebuit refăcut complet. Din epoca medievală s-au păstrat doar pereții exteriori, cristelnița și o pictură murală frumoasă aflată la fosta intrare principală a Bisericii Negre.
Reconstrucția Bisericii Negre a durat, la rândul ei, 90 de ani, la fel ca perioada de construcție inițială. Întreaga comunitate a fost implicată și trebuia să participe. Cei mai înstăriți donau elementele cele mai costisitoare (amvonul, orga sau altarul). Ferestrele din sticlă, foarte scumpe în secolul al XVIII-lea, erau donate de patricieni. Cei cu posibilități mai reduse ofereau obiecte mai mici. Iar cei care nu aveau deloc bani contribuiau cu munca lor. Întreaga comunitate era foarte bine organizată și implicată.
Biserica Neagră: Legenda incendiului și realitatea poluării
Dr. Ziegler face o oprire bruscă, pregătind punctul culminant al vizitei. Deși incendiul a distrus șarpanta și multe elemente din interior, „foarte probabil nu a înnegrit Biserica Neagră atât de mult pe cât se crede,” îmi dezvăluie el. Aici, mitul popular se spulberă. „Am făcut analize biochimice pe pietre, mai ales pe sculptura vechii fațade, și am constatat că stratul negru care acoperea fațada conținea foarte mult plumb.”
Adevărul este, așadar, că înnegrirea Bisericii Negre, observată la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, nu se datorează incendiului din 1689. Ea se datorează, pur și simplu, poluării cauzate de industrializare. „Este un adevăr mai puțin carismatic decât legenda, dar ne arată cât de important este să reducem poluarea, pentru noi, pentru sănătatea noastră, mai ales în orașele situate în văi, unde poluarea nu se poate dispersa ușor.”
Biserica Neagră în epoca modernă
În secolul al XIX-lea, s-au făcut două intervenții majore în interiorul bisericii. Prima a fost construirea noii orgi, cea mai mare orgă mecanică bisericească din sud-estul Europei și se află în stare originală. Este un instrument impozant, cu o înălțime de 12 metri, o adâncime de 7 metri, și necesită trei persoane pentru a fi acționată. Orga nu este doar un element decorativ sau liturgic; ea se află în centrul vieții culturale din Biserica Neagră. În 1952, chiar în plină epocă stalinistă, a fost inițiat un festival anual de orgă, „Sesiunea estivală de orgă”, care continuă neîntrerupt până azi. A doua mare intervenție din secolul al XIX-lea a fost realizarea actualului altar din lemn, care domină partea frontală a bisericii. În secolul XX, s-au realizat lucrări de restaurare mai ales la exterior.
Dr. Ziegler nu evită să discute aspectul financiar: efortul de a întreține acest monument istoric și de a-l pune în valoare este constant. „Dacă vă gândiți la munca restauratorilor și a conservatorilor, care implică materiale foarte costisitoare, ajungeți la sume enorme, de ordinul milioanelor de lei.” De aceea, comunitatea este nevoită să ceară vizitatorilor să contribuie prin achiziționarea biletelor de intrare. „Sunt sigur că nu există nicio comunitate bisericească în lume, fie că vorbim de Curia Papală din Roma, cu Capela Sixtină, sau de Domul din Milano, căreia să-i facă plăcere să perceapă o taxă de intrare. . Dar sunt forțate să o facă, pur și simplu, din cauza costurilor mari de întreținere și a uzurii provocate de fluxul constant de turiști.”
Pietrele Bisericii Negre poartă urmele focului, poluării și timpului, dar și ale grijii și credinței comunității care le-a ridicat și le-a păstrat. În fiecare colț, în fiecare vitraliu, se simte ecoul secolelor: vocile negustorilor, pașii copiilor, freamătul slujbelor. Iar cine intră aici, chiar și pentru câteva momente, devine parte din această poveste care nu se încheie niciodată