Încă un an, încă un Comic-Con! Parcă nu imi vine să cred că a fost și a trecut. Un mare eveniment pe scena românească, si est-europeană, EECC a avut loc la Romexpo timp de trei zile (18-20 Mai 2018). Așa cum ne-am obișnuit, am avut ce să facem și să vedem, de la standurile de merch, la zona de gaming sau zona de artiști. Desigur, atracția principală au reprezentat-o actorii veniți pentru paneluri, autografe si poze.

Nu mai are nevoie de introducere evenimentul, întrucât a ajuns și publicul nostru să știe ce este un Comic Con și să se fidelizeze evenimentului. Atmosfera de acolo este de poate ori mai importantă decât multe din lucrurile care se întâmplă. Sigur că nu atât de multă lume vine in CosPlay, dar de la an la an observ că acei care vin, au costume și mai realiste, și mai bine elaborate. Toată aprecierea mea pentru dedicarea lor, timpul și efortul pus în costume.

 

De la început am remarcat că anul acesta s-a desfășurat într-un pavilion nou, mai mare, care a făcut totul să pară mai “ca afară”. Am apreciat că, deși publicul a fost comparabil cu cel de anul trecut, nu s-au mai format blocaje mari pe holuri. Sigur, punctele de interes atrag mereu lume. Pentru o poză la Tronul HBO va trebui să aștepți, dar e și normal.

De cum se deschideau porțile în fiecare zi, năvăleau mulțimi de gameri, care au fost extrem de încântați, zic eu, de multitudinea de standuri dedicate lor. Aș spune ca aproape jumătate din tot pavilionul era legat de gaming într-o formă sau alta, lucru pe care îl înțeleg și ca pasiune a vizitatorilor, și din punctul organizatorilor. Totuși, m-am simțit bătrână, că ajungeam să spun ca e dat sunetul prea tare, cum fiecare stand avea boxa și mai tare decât cea pe lângă.

La nivelul actori, nu se putea fără cineva din GoT (Staz Nair și Gethin Anthony), deși nu mi s-a părut un interes foarte ridicat pentru ei. Dar nu ar exista Comic Con fără Game of Thrones. Jim Beaver din Supernatural a atras o sală plină, dar pentru mine a fost oarecum dezamăgitor văzând cum nu știe absolut nimic despre serial acolo unde nu apare el. Nu imi inspiră încredere faptul că el nu vrea să se uite la propriul serial. Chris Rankin (Percy din Seria Harry Potter) a venit pe scenă însoțit de iubita lui, o mai bună cunoscătoare a seriei Harry Potter decât el, și a avut o discuție foarte lejeră cu lumea, care era, din păcate, în număr mai redus, fiind ultimul panel. Te simțeai că ai ieșit în oraș cu un prieten și puteți vorbi orice.

Andrew Scott (Moriarty din BBC Sherlock) a fost de la început punctul culminant pentru mine și probabil multe altele, și nu a dezamăgit. A fost una dintre acele persoane la care mă uitam uimită “e chiar Moriarty aici fața noastră”.

Totuși, de departe, cel mai bun panel a fost al lui Daniel Gilles (Elijah din The Originals). Anunțat cu câteva zile înainte de eveniment, a fost unul dintre cele mai importante momente. A fost prietenos și calm, amuzant, deschis. A știut cum să interacționeze cu publicul și nu doar să vină cu un răspuns sec la fiecare întrebare.

Dacă nu te fascinau panelurile, aveai standuri la care să te uiți, fie că vrei să îți cumperi merch sau doar să petreci timpul. Au fost multe concursuri, zone în care puteai să îți faci poze, activități. Iar dacă ți se făcea foame, Street Food Heroes te așteptau afară cu o ofertă chiar variată de mâncare, unde și cea mai pretențioasă persoană și-ar fi găsit ceva bun.

Leave a Reply