By Simona Mihalca 
După ce am vorbit cu Irina despre compost in primul episod, n-am putut să nu continuăm discuția și spre lucrurile mai mari, sistemice, care influențează toate eforturile noastre individuale. Aici intrăm pe terenul degrowth-ului, al economiei bunăstării, al frustrărilor legate de greenwashing și al echilibrului fragil între a face bine și a nu te epuiza.
Simona: Crezi că funcționează inițiativele grassroots în România?
Irina: Cred că da, de exemplu, partea de proteste. Roșia Montană poate fi un exemplu, pădurile sunt un exemplu. În zona asta sunt două subiecte care mobilizează foarte puternic oamenii și care au crescut de jos: grupuri mici, care prima dată mergeau la festivaluri, duceau pliante. Au fost localnici și câteva ONG-uri, care apoi au devenit o mișcare întreagă, care a dus la introducerea în UNESCO a Roșiei Montane. Eu sper să se întâmple la fel și cu Neptun Deep, doar că presiunea e mare pe partea de producție energetică independentă. Sunt implicate ministere, prim-miniștri, companii…
Știi că sunt două paliere, fie vrei să împiedici ceva rău, fie faci ceva bine și îl crești. Academia de Compost, eu aș vedea-o ca ceva de bine. Asta principiul plan în definitiv, ca în momentul în care avem un cadru legislativ care să permită asta la nivel național, ea poate să crească foarte ușor independent de noi. Noi avem capacități limitate, nu o să putem să ne extindem în toată țara
Încerc să-mi dau seama dacă există sempre proiecte care să se fie împrăștiat. Uite, a fost Uleiosul, un program de colectare de ulei uzat, care a început în București și s-a dus în câteva alte orașe. A mers atâta timp cât Marian a avut energie să dea mai departe know-how-ul. Dar la un moment dat s-a oprit.
Există însă ceva ce prinde destul de bine: partea de upcycling de haine, din bucăți de materiale recuperate de la fabrici. Sunt branduri care fac asta în România. Ăsta poate fi un exemplu.
Simona: Dacă ar trebui să trăim mai sustenabil, crezi că ar trebui să scadă nivelul de trai?
Irina: Nu, nu cred asta. Chiar dimpotrivă. Depinde ce vezi prin „scăderea nivelului de trai”. Că aici e un subiect care mă pasionează foarte tare pe partea de descreșterea. Dacă ne uităm la PIB ca indicator al calității vieții, greșim. În PIB intră și sectoare distructive – producția de pesticide, armament… toate cresc PIB-ul. Dar nu înseamnă că ne fac viața mai bună. Există o decuplare: până la un punct, mai mulți bani chiar aduc o viață mai bună. Dar după acel punct, nu mai are sens.
Nivelul de trai crește cu altceva, lucruri pe care noi nu punem în momentul ăsta preț, adică nu punem preț economic, cum ar fi sectorul de îngrijire. Majoritar femeile sunt cele care prestează munca asta de îngrijire a familiei acasă. Prietenii sau hobby-uri sau voluntariat, știi nu sunt cuantificate în PIB, însă îmbunătățesc semnificativ viața oamenilor care fac treaba asta și atunci conceptul ăsta al descreșterii spune că nu e necesar să ai și să urmărești o creștere irațională a PIB-ului utilizând din ce în ce mai multe resurse Adică zicând că trebuie să existe o creștere infinită pe o planetă cu resurse finite ci e nevoie să ne uităm la chestiile care chiar ne fac viața mai fericită care sunt foarte multe dincolo de bani, dincolo de nivelul economic.
Dacă nu ai nevoie de atât de mult ca să fii fericit, deci dacă îți reduci consumul, înseamnă că nu mai ai nevoie de atât de mulți bani. Dacă nu mai ai nevoie de atât de mulți bani, poți să muncești mai puțin. Adică poți să îți reduci din orele de muncă și să le dedici chestiilor care te fac cu adevărat fericit, dacă munca nu te face fericit. Sunt cazuri rare în care munca te face și fericit.
Mai sunt multe alte măsuri care pot fi implementate ca să ajungem în acel interval în care putem să ne asigurăm nevoile de bază și încă puțin mai mult, adică ca să fim bine dar să nu depășim limitele planetare. Parcă sunt nouă limite planetare, din care am depășit deja vreo șase parcă sau suntem la limită cu câteva. E clar că ne cam îndreptăm spre un colaps ecologic, adică nu doar climatic, un colaps ecologic. E o decizie pe care o faci, pe care umanitatea practic trebuie să o ia, mergem în continuare în galop spre acest colaps sau…
Mergem pe traiectoria descreşterii şi nu în mod uniform, adică toată lumea să descrească la fel. Că unele state au beneficiat mult mai mult de resurse decât alte state. În unele state încă e nevoie de dezvoltare astfel încât să se ajungă la nivelul la care oamenii trăiesc bine. Dar în alte state există o risipă enormă şi noi în Europa ne încadrăm la statele în care există o risipă enormă.
Simona: Taxa pe carbon e o soluție aplicabilă? Poate schimba ceva?
Irina: Teoretic, da. Practic, nu e implementată cum trebuie. Avem certificate verzi și de carbon, dar prețul e prea mic. Costurile reale sunt externalizate. De exemplu, carnea – are costuri de mediu uriașe, dar nimeni nu le include în preț. Zborurile – sunt subvenționate, de aceea uneori e mai ieftin să zbori decât să mergi cu trenul. De ce? Pentru că subvenționăm niște industrii super poluante.
Ar trebui să ne uităm ce anume subvenționăm în detrimentul celor care ne-ar putea asigura o tranziție mai justă spre acest trai nu știu, post creștere economică sau nu știu cum să spun, post capitalism, mie îmi place să zic, dacă o să prindem vreodată asta.
Și atunci ideea în sine de a pune o taxă de carbon e discutabilă. Înseamnă că dacă se implementează, cine e bogat își va permite în continuare să zboare, să mânânce carne. Și nu e foarte just ca cei bogați să aibă în continuare niște beneficii și cei sărați să nu își mai permită anumite lucruri. Mult mai radicală și mai mișto mie mi se pare taxarea bogăției, tax the rich, adică n-ai voie să devii mai bogat de atât, ca să existe o redistribuire mai justă a resurselor în fond.
Simona: Și totuși, ce îi spui cuiva care zice că nu are rost ce facem individual, că ne chinuim să nu folosim un pai de plastic, dar un miliardar zboară cu avionul privat pentru un cheesecake și a poluat mai mult decât poluez eu toată viața.
Irina: O să îi zic, da, ai dreptate. Cred că ar trebui să milităm pentru politici publice care să reglementeze activitatea companiilor mari. Pentru că ei au mutat responsabilitatea pe consumator ca să poată în continuare să facă ce voiau, Adică ce activitate au ei super poluantă și să zică că, de fapt, tu ești responsabil, tu nu arunci unde trebuie. Dacă ai fi tu mai responsabil, lumea fi un loc mai mult bun.
Uite, Coca-Cola a comandat un studiu independent care arăta că dacă refolosești sticla de doar 16 ori, e cea mai prietenoasă variantă cu mediul. Și ce-au făcut? Au îngropat studiul și au trecut la plastic, doar era mai convenabil pentru ei. Deci atunci care e responsabilitatea corporaíei versus responsabilitatea individuală? E clar că acolo e puterea cum ar veni, că au foarte mulți bani. Dar pe de altă parte e statul care ar putea veni și reglementa ceea ce face o companie.
Simona: Este vreo acțiune pe care ai încercat să o implementezi la nivel personal, dar care ți s-a părut până la urmă prea extrem și la care totuși ai renunțat?
Irina: Da. Am avut o perioadă în care eram mult mai radicală cu ambalajele. Îmi redusesem foarte mult consumul de plastic. Dacă nu aveam săculeț de pâine, nu îmi luam pâine, adică ajunsesem la nivelul ăla în care îmi puneam niște limite foarte, foarte mari.. Mergeam la piață, totul zero waste. Apoi a venit pandemia și nu mai aveai cum, a trebuit să comand mai mult online. Am primit mai multe ambalaje decât înainte. Și… m-am relaxat puțin. Nu că a fost o decizie conștientă, gen „gata, nu mai are sens”, ci pur și simplu am obosit.
Dar eu cred că merită să am mai puțin plastic de dus la reciclat. Mai ales că știu că oricum se reciclează foarte puțin. Și reciclarea plasticului e limitată – poți recicla de maxim șapte ori, și mereu rezultatul e mai prost calitativ. În plus, impactul plasticului asupra sănătății e real. Îl purtăm pe piele, îl respirăm, îl mâncăm. Se găsește plastic în placentă, în sângele bebelușilor…
Simona: Dacă cineva vrea să pornească de undeva, să citească ceva, să vadă un documentar, ai o recomandare clară?
Irina: Depinde mult de interes, căci domeniul ăsta aș mediului este foarte vast. Dacă te interesează pădurile – Greenpeace, Agent Green. Energie – Greenpeace, Bankwatch. Pentru descreștere și alternative economice – WeAll (Wellbeing Economy Alliance). Sunt resurse foarte bune, în engleză. Dacă simți că vrei să faci un proiect propriu, caută oportunități de finanțare. Dar dacă vrei să te implici mai ușor, alătură-te unui ONG care are deja structură pentru voluntari. Acolo înveți și contribui direct.
Simona: Îți mulțumesc din suflet pentru deschidere și pentru tot ce faci!