Potrivit unei declarații pe care membrii trupei au făcut-o într-un interviu exclusiv pentru ediția (tipărită) a revistei Maximum Rock (număr ce va fi lansat la începutul lui noiembrie), trupa urmează să poposească și în România, de-a lungul periplului lor prin Europa de anul viitor. De data aceasta, însă, se vor opri în București.
După lansarea ultimului album, „Codex Omega”, în anul 2017, trupa din Grecia a concertat anul acesta la Râșnov, în cadrul Rockstadt Extreme Fest, unde prestația lor a fost extrem de apreciată de public. Și membrii trupei au fost la fel de încântați de show-ul pe care l-au pus în scenă, declarând că „ a fost cu siguranţă unul dintre cele mai bune trei spectacole din toată cariera. Şi aşteptăm cu mare nerăbdare să cântăm din nou în România, la Bucureşti, de data aceasta.”
Deși nu a fost emis niciun comunicat oficial în acest sens, nu e niciodată prea devreme să ne bucurăm. 🙂