Prietenii de la Rock FM au stat de vorba cu Amy Lee, indragita solista Evanescence pe care o vom revedea pe scena Arenelor Romane alaturi de trupa din Statele Unite, vara aceasta, pe 7 Iunie.
Iata mai jos discutia avuta cu Amy Lee.
Rock FM – Ma bucur mult ca putem discuta din nou. A trecut multa vreme de la precedenta intalnire.
Amy Lee – Cand ne-am vazut ultima data?
Rock FM – In 2012!
Amy Lee – Asa este. Nu-mi vine sa cred ca a trecut timpul atat de repede!
Rock FM – Spune-mi daca esti pregatita sa incepem interviul.
Amy Lee – Normal. Sa-i dam drumul!
Rock FM – Nu este prima oara cand veniti in Romania. Spune-mi daca-ti mai aduci aminte ceva legat de precedentele show-uri in Bucuresti.
Amy Lee – Ei bine, tin minte… este un loc minunat. Chiar ma intrebam daca o sa cantam tot acolo. Arata aproape ca un colosseum. Ca o constructie veche romana. Ai idee la ce ma refer?
Rock FM – Da. Locul se numeste “Arenele Romane”.
Amy Lee – Exact. Nu cred ca vom canta acolo de data asta.
Rock FM – Ba da. Fix acolo veti canta.
Amy Lee – Am fost acolo o data sau de doua ori in ultimii ani si a fost superb. Tin minte ca eream toti transpirati rau. Si imi tot spuneam in minte ca nu stiam ca este atat de cald in Bucuresti. (rade) A fost foarte frumos. Ba chiar as spune ca a existat ceva magic. Mereu gasim in Europa locuri frumoase si incarcate de istorie. Este extra special. Iar in Romania am filmat clipul piesei “Bring Me To Life”. Asta ne va lega mereu. Dupa ce mi-am facut pasaportul, Romania a fost prima tara in care am mers.
Rock FM – Cred ca te-ai saturat de intrebarea asta, insa vreau sa stiu cum v-a afectat pandemia. Cum a fost influentat noul vostru disc?
Amy Lee – Ne-a afectat din plin. Eram in turneu cu Within Temptation, incepuseram lucrul la noul album… Chiar daca nu aveam toate piesele compuse, ne-am apucat sa imprimam. A fost ultima oara cand ne-am vazut fata in fata pentru multe luni. Norocul a facut sa inregistram cateva idei si practic am avut single-urile pregatite cand a venit momentul. Am fost nevoiti sa stam departe unii de altii, insa asta nu a facut decat sa ne impinga sa vrem si mai mult sa ne intoarcem pe scena. Nimeni nu stia ce o sa urmeze, sau cat va dura totul. Am stabilit sa lansam single-uri periodic si sa speram ca totul o sa treaca cat mai repede. In timpul asta am lucrat mult la piese noi. Fiecare de la el de acasa. Am adus o multime de idei, apoi impreuna am pus totul cap la cap. Tot norocul a facut ca producatorul nostru sa locuiasca destul de aproape de mine. Am putut lucra destul de mult fara niciun fel de problema. Ne trimiteam variante demo pe email, discutam, asa a trecut timpul. La un nivel mai profund, am simtit ca presiunea de peste tot din lume era aproape tangibila. Erau asa multe de spus, atat de multe de simtit…
Rock FM – Ai simtit presiune din partea celor care te tot intrebau cand va aparea un album nou Evanescence?
Amy Lee – Nu! In niciun caz. Nu am simtit asta. Intelegi ce vreau sa spun? Eu mereu am considerat ca este un adevarat dar sa poti scrie muzica. Am vrut ca lucrurile sa vina de la sine. Fara sa fortez nimic. Nu cred ca poti face treaba buna daca fortezi lucrurile. Chiar si in viata. Este bine sa nu fortezi anumite situatii. Cu totii am avut diverse alte proiecte. Si eu am mai multe laturi in afara de ceea ce cant cu Evanescence. Este bine ca am putut incerca mai diferite drumuri. Insa in clipa asta ma bucur mult ca am putut scrie ceva nou alaturi de colegii mei. Era momentul potrivit. Ne doream cu adevarat.
Rock FM – Care este “The Bitter Truth”? Ce se ascunde in spatele acestui nume?
Amy Lee – Ca o sa murim cu totii intr-o zi! (rade) Cam despre asta este vorba. Chiar daca asta este baza, am atins multe alte subiecte. Este bine sa stim, indiferent cat de greu este, ca mai bine constientizam un adevar dureros decat sa ne bucuram de o minciuna fericita.
Rock FM – Este greu in 2022 pentru o femeie sa cante metal? Sa fie parte atat de importanta a scenei rock!
Amy Lee – Nu! Este minunat! Superb! Chiar este. Simteam diferit acum ceva ani. Insa in timp lucrurile s-au schimbat mult. Au aparut multe trupe cu soliste. Oamenii s-au mai relaxat. Nu mai este nimic uimitor. Suntem unice in felul nostru. Nu incercam sa imitam pe nimeni. Nu vrem sa ne incadram intr-un sablon.
Rock FM – Cand ai pornit Evanescence banuiai ca veti ajunge atat de departe?
Amy Lee – Nu. In niciun caz. Eram tineri. Este incredibil ca s-a intamplat asa. Este bine sa crezi. Este bine sa visezi departe, insa niciodata nu ai garantia ca se va ajunge la un asa nivel. Scopul meu principal era sa scriu o muzica asa cum o auzeam eu in cap. Nu ma gandeam la stadioane si mii de oameni. Eu voiam doar sa pot pune in practica ideile din capul meu. Stiu ce inseamna muzica mea pentu mine. Vad si felul in care publicul nostru rezoneaza. Sunt fericita sa stiu ca am ajuns in felul asta sa fiu mereu alaturi de persoane din toata lumea. Este cea mai mare realizare a mea. In afara de fiul meu.
Rock FM – Am vazut ca Journey si Toto vand chiar in clipa asta stadioane intregi in Statele Unite. Motley Crue si Def Leppard vand si ei arene intregi. Metallica sau Avenged Sevenfold vand zeci de mii de bilete pentru fiecare show in State. Spune-mi te rog daca rockul a inceput sa revina si in America. In ultimii ani mai toti artistii rock se plangeau de faptul ca mass media nu vrea sa mai difuzeze acest gen muzical in State.
Amy Lee – Este greu sa-ti dai seama exact. Vorbim aici despre trupele din mainstream. Este doar o impresie ca in America nu se mai asculta rock. Cifrele nu sunt mereu importante. Multi cred ca ajungi mare doar daca ajungi la radio. Sau daca te difuzeaza MTV. Rock-ul a iesit din mainstream aproape complet. Daca urmaresti toate evenimentele importante ai sa vezi ca rock-ul apare mic undeva intr-un colt. Dar asta nu inseamna ca nu exista un public mare care inca asculta metal. Apar generatii noi de ascultatori si apar trupe noi extraordinar de bune. Insa cred ca aici ai dreptate. Cel mai bine poti sa vezi acest lucru la concerte. Exista trupe care vand stadioane uriase. Acolo se vede clar ca multi muzicieni rup totul chiar daca nu ii difuzeaza pe MTV.
Rock FM – Spune-mi care este cel mai mare vis pe care il ai. Legat de muzica.
Amy Lee – Aaaaaa. Sa ma gandesc. Gata! Nu am apucat sa cantam la Madison Square Garden. Vom ajunge in iarna pe O2 Arena, concertul face parte din seria de show-uri amanate din cauza pandemiei, insa nu stiu cand vom ajunge pe Madison. Am urcat acolo pe scena pentru 3 cantece in cadrul unui festival, insa nu se pune! Nu, nu! Vreau sa ajungem acolo cu un concert intreg! Haide! Stiu ca se poate!!! (rade)
Rock FM – Tu ai ultimul cuvant! Spune-mi ce vrei sa le transmit fanilor Evanescence din Romania.
Amy Lee – Va iubim mult! Suntem nerabdatori sa ne intoarcem. Abia asteptam sa fim din nou intre prieteni, sa cantam… Va iubim, ne-ati lipsit, si abia astept sa ne revedem!
Rock FM – Multumesc mult, Amy!
Amy Lee – Multumesc si eu! Ne vedem curand!
Sursa: ROCK FM
Asadar, nu uitati, pe 7 Iunie, la Arenele Romane din Bucuresti, ne vedem cu Evanescene intr-un show ce se anunta memorabil.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.