Ce se întâmplă când amesteci sunetul valurilor izbite de stânci, incantațiile șamanice inuite și temperamentul nordic, cu o voce care sculptează minuțios stări pe care nu le mai poți uita?

Cel mai probabil se naște o muzică rară, o călătorie ritualică eliberată de spațiu și timp, în care doar Eivør poate fi maestrul de ceremonii.

Născută în Insulele Feroe, misteriosul și îndepărtatul arhipelag nordic, Eivør și-a descoperit vocea și pasiunea pentru muzică cântând piese tradiționale împreună cu familia. Imediat după ce învață să cânte la chitară de la mama sa, la doar 10 ani încearcă primele sale compoziții, influențată de Leonard Cohen și de calitățile sale unice de povestitor.

La 16 ani, Eivør deja debutase discografic și concerta la festivalurile de folk de-a lungul Scandinaviei. Urmează căutările artistice, interesul pentru jazz și muzică clasică, dar mai ales fascinația pentru experimentele electronice.

Inspirată de cele mai insolite surse, de la precursorii trip hop-ului, Massive Attack, beatboxing, la cântecele tradiționale inuite, cântând în engleză sau feroeză, Eivør își câștigă o poziție privilegiată în peisajul muzical scandinav, unde concertează des.

Image result for eivor

În prezent locuind în Danemarca, artista este coautoarea soundtrack-ului serialului BBC, The Last Kingdom, o colaborare ce i-a crescut notorietatea semnificativ în spațiul european și nu numai.

Comparată de unii critici cu Kate Bush, Eivør are în comun cu celebra cântăreață britanică nu doar precocitatea creativă, ci și neobosita curiozitate muzicală, curajul artistic și refuzul constant al compromisurilor.

Eivør concertează pe 20 octombrie, ora 20’00 în Club Control.

În deschiderea concertului Eivør va urca pe scenă Duo-ul danez AyOwA, grup a cărui muzică atmosferică și onirică oscilează între noise pop și dark electronic.

Biletele pentru concertul Eivør costă 60 de lei și se găsesc pe Eventbook.ro.

Leave a Reply