Rock the City a revenit în 2018 cu două nume grele, Nick Cave and The Bad Seeds și Arcade Fire. Mai indie *hipster* ca oricând, și-a găsit o nișă în peisajul muzical al verii in București, dacă nu în toată țara. După câteva “țopăieli” organizatorice cu ba e biletul online, ba nu mai e, ba e formația, ba nu mai e (s-a anunțat cu câteva ore înainte că NoruNegru nu va mai deschide concertul), a început și prima zi. Nick Cave and The Bad Seeds se bucură de un succes meritat, dar mai mult de atât, de un statut aproape mitologic între fanii din lumea întreagă.
Concertul a fost atât de special, de gândit, de frumos interpretat că am rămas aproape fără cuvinte. Vocea lui Nick Cave răsună melancolic și pătrunzător, dându-ne seama de ce a lansat un întreg gen gotic. Instrumentalul nu este niciodată mai prejos, atât de simfonic, de elegant și pe alocuri feeric. Totul este pus la punct până în ultimul detaliu, fiecare notă își are rolul ei, fiecare pauză înseamnă ceva, fiecare tempo la momentul la care trebuie. Arată astfel ce artiști compleți avem pe scenă în fața noastra. Muzica este complimentată de ecranele care proiectează alb-negru, aducând un plus de atmosferă. Pe alocuri, ecranul din spate se transformă într-un fundal roșu intens, punând în prim plan orchestra, jucându-se apoi cu lumini și proiecții. A fost un spectacol care te făcea să uiți de lumea din jur, te prindea într-o transă în care erai doar tu și muzica.
Concertul a început cu două melodii de pe ultimul album, Skeleton Tree, un album de o valoare muzicală fenomenală, dar care nu pare la prima ascultare că ar fi ușor de pus în scenă la un concert cu mii de oameni. În timpul înregistrării albumului, fiul de 15 ani al lui Nick Cave a murit, iar melodiile conțin emoții atât de dure și puternice, cu teme de moarte, pierdere și doliu. Și fără a știi asta, emoția și tragicul iese din fiecare melodie și notă. Muzica lui a fost mereu gravă și atmosferică, iar acest show nu a fost diferit.
Concertul a continuat cu melodiile mai noi sau mai cunoscute, precum “Do You Love Me?” “Loverman” sau “From Her To Eternity”. Un moment mult-așteptat a fost “Into My Arms”, când s-a simțit melodia și tot publicul a devenit unul, cuprins de cântec și de magnetismul artistului. Nu au lipsit din concert nici “Jubilee Street” sau “Stagger Lee”.
Dar ce surprinde este vitalitatea solistului de 60 de ani, modul în care umple scena, se mișcă, sare. În mod constant dă mâna cu cei din primele rânduri, aduce oameni pe scenă. În mai multe rânduri coboară în mulțime, apărând apoi deasupra mulțimii, parcă plutind undeva. După cum spunea într-un interviu, lui Nick Cave îi place un public atent, care nu se uită printr-un iPhone, un public ludic și că primește multe de la public, mai ales de la primul rând. El se consideră un “front-row performer”, vorbind despre tensiunea dintre oamenii pe care îi poate vedea în primele câteva rânduri și el, care îi dau putere și îl impulsonează pe scenă. Primește multă energie de la aceste interacțiuni unu-la-unu. S-a văzut acest lucru tot concertul, dar mai ales la final, când a adus zeci de oameni din primele rânduri pe scenă, sa fie împreună pentru un final emoțional și încărcat.
Pot să zic că acest concert a fost transformativ, arătat ce înseamnă marea clasă a muzicii. Am plecat cu așa o convingere că Nick Cave & Bad Seeds sunt cei fenomenali artiști pe care i-am văzut, cu un show pe care sigur îl voi ține minte. Nu am cum să închei decât cu ce a titrat presa britanică după concertul lor din Victoria Park, “All artists are disappointing live after seeing Nick Cave” [Toți artiștii sunt dezamăgitori live după ce l-ai vazut pe Nick Cave].
Țin să menționez și câteva lucruri despre organizare. Au avut niște mici mari probleme, care puteau fi rezolvate cu o comunicare mai eficientă. Totuși, românul e critic etern. Cu ce sunt de acord e că FOH-ul și delimitările dintre zone nu lăsau cea mai bună vizibilitate pentru Normal Circle, dar era loc pe lateral suficient, se auzea, se vedea, erau ecrane. Dar, printre toate, pentru mine a fost un concert de excepție, care face orice astfel de mic incident insignifiant. Dar, na, la noi nu ai cum să nu vezi plin de postări și comentarii, unde fiecare este etern nemulțumit. Oare există concert la care să nu fie așa? Mai ales problemele pentru că a început Nick Cave mai devreme cu 10 minute decât anunțat (deși s-a anunțat că poate începe la 9 fără un sfert sau la și un sfert), când porțile erau deschise de mult? Unora le place să se audă cum comentează. Și eternele comentarii despre sonorizare mă fac să cred ca oamenii nu vor fi vreodată mulțumiți. M-am plimbat prin diferite zone în timpul concertului și nu pot să spun ca a fost vreo problemă, iar majoritatea celor din jur au fost extrem de mulțumiți de sonorizare.
