Uite că a venit și primul festival după o perioadă prea lungă și așa ne-am îndreptat către Clubul Quantic la Art Mania Evenings 2021. Am ajuns la poarta de acces la ora 7:20 vineri, cu 10 minute înainte de începerea concertului și m-a bucurat faptul că accesul s-a făcut ușor în cadrul festivalului. Fiecare persoana cu care m-am întâlnit, de la intrare până în fața scenei, părea atât de încântă și fericită că se află acolo. M-am așezat cuminte în partea stângă a scenei și am așteptat să urce pe scena White Walls, admirând gașca de fotografi strânși în pit, plini de entuziasmul și nerăbdarea unui copil în prima zi de școală.
Recunosc că nu cred ca i-am mai auzit sau cel puțin nu le-am dat atenție până acum constănțenilor de la White Walls. Mi s-a părut simpatic faptul că toți membrii trupei au ales să poarte același model de tricou, un detaliu subtil dar care a fost de impact. Concertul susținut de băieți a fost exploziv, plin de energia stilului progressive/ alternative al trupei. Publicul au cântat și au dansat tot concertul. Pe mine m-au convins să vreau să îi revăd live, deci cu siguranță voi fi prezentă pe data de 17.09 în Quantic, atunci când vor face lansarea oficială a albumului „Grandeur”.
Încărcată cu toată energia pozitivă m-am bucurat de pauza dintre trupe pentru a face rost de un gin tonic, lucru care a durat ceva. Înarmată cu băutura mea rece, m-am îndreptat către scenă, unde urmau să urce Implant pentru Refuz. Primul acord ne-a lovit direct în suflet pe toți cei prezenți. Concertul a început cu melodia ”Sidef”, cea mai bună invitație pentru ca publicul să se strângă în fața scenei. Concertul a fost un crescendo în energie, s-a lăsat cu crowd surfing si moshpit. IpR este una dintre cele mai respectate trupe de progressive metal din România, fondată în 1995 care a strâns în palmaresul său 9 albume.
***
Pentru mine a doua zi a început devreme, am ajuns în Quantic la 2:30 cu copilul pentru activitățile oferite de sponsorii evenimentului. Prima data am mers la impro-show oferit de trupa Urban Impro, unde am fost complet impresionată de actorii de pe scenă. Chiar dacă nu au fost mulți oameni în public și a fost un spectacol pentru copii, am râs cu lacrimi.
Apoi am mers în exterior unde au fost ateliere de origami, zona de colorat, jenga și concursuri.
Roadkillsoda au urcat pe scenă la ora 6:30 și nu a durat mult până când solistul a coborât de pe scenă și a venit pe terasă alături de public. Deși a fost cald, terasa a fost plină de oameni. Pentru o melodie a fost invitata Patricia Bîea cu care au cântat melodia ”Crawl Home”.
Următoarea trupa care a urcat pe scenă a fost Taine. Recunosc că nu îi mai ascultasem din adolescență și am fost entuziasmată de acest concert. S-a simțit experiența de peste 25 de ani pe scena metal româneasca. Publicul a părut hipnotizat de spectacolul de pe scenă.
Ultimii care au urcat pe scena au fost băieții de la Dirty Shirt. Trupa maramureșană este considerată una din cele mai originale apariții pe scena rock din România, combinând stiluri din orizonturi muzicale foarte diferite: pe o bază Metal-Industrial-Hardcore se adaugă elemente preluate din Folclorul românesc, funk, electro și muzică clasică. Concertul a început cu melodia “Ciocârlia” care a oferit publicului timpul necesar să se așeze în fața scenei. Deși pentru primele melodii microfonul lui Robert nu a vrut să funcționeze, a oferit prilej bun de a face glume pe scenă. Tot concertul a fost inundat de energie și voie bună, am dansat până la epuizare și ne-am bucurat de fiecare melodie în parte. Maramureșenii au avut-o invitată pe Tea Vișan cu care au cântat mai multe melodii precum: “Geamparalele”, “Dulce-i vinul” și “Săracă inima me”. Sper sa îi mai văd live până la anul, unde cu siguranță o să îi văd pe scena Hell Fest.
***
Ziua a treia a fost revenirea la realitate. Am ajuns în Quantic la 7:35, deja pe scenă erau cei de la Am fost la munte si mi-a plăcut. Sunetul excelent umplea terasa de o energie care te făcea să te simți liber. Trupa de post-rock, reușește de fiecare dată să transmită publicului diferite stări și trăiri, fără a avea suport vocal. Nu cred că organizatorii puteau găsi o trupa în deschidere mai bună pentru ce urma să se întâmple pe scena.
Este pentru prima dată când văd Lucifer- A rock opera live și nu am fost dezamăgită. Pe scenă, toți artiștii au fost îmbrăcați în negru, lucru care vizual a ajutat la consolidarea poveștii. Animația de pe fundal semnată de Costin Chioreanu a legat tot conceput foarte frumos. Vocile principale au fost: Eugen Brudaru si Maria Hojda, împreună au spus povestea lui Catalin și a Catalinei. Sunetul a fost excepțional, adaptarea și traducerea poeziei deja faimoasă, prezența scenică și animația au creat un spectacol care a captivat privirile și simțurile publicului pe toata durata concertului. Adaptarea lui Adrian Tabacaru după ”Luceafarul” cred că îi face cinste operei lui Mihai Eminescu
În concluzie, a fost primul festival unde numărul telefoanelor in aer a fost atât de redus, încât m-am simțit undeva în urma cu 15 ani. Toți participanții au avut nevoie de această gură de oxigen după o perioada atât de lungă. Doar headliner-ii au avut biss iar programul a fost respectat de toată lumea cu precizia unui ceas elvețian.
Recenzie de Diana Cretu