By Simona Mihalca Nici nu s-a așezat bine drobul de Paște și am și fugit repede la un concert care să spele urmele slujbei de Înviere. Am ajuns la Arene la ora 7, că doar, na! corporatiști cu program 9 to 6. Speram să mai prindem câteva piese de la Vomitory, dar i-am ratat cu totul din cauza schimbării de program; ei au fost primii. Deci, nu am apucat să îi auzim, ci i-am prins pe cei de la Vreid, care au setat destul de bine așteptările pentru ce urma, chiar dacă am apucat să îi aud doar de afară.
După o țigară și o Cuba Libre, ne-am aventurat spre interior. Am fost surprinsă că evenimentul a fost în cort, surprindere care mi-a trecut rapid când m-am uitat în calendar și am apreciat teribil că nu am simțit frigulețul de afară. Am intrat în rafala de fum de scenă care, deși în dezavantajul fotografilor, a creat atmosfera perfectă.
A început concertul Abbath, care a fost haosul perfect organizat. Scena a fost foarte frumos amenajată, cu logoul lor în mijloc, lumini roșii și muuult fum. Solistul a vorbit publicului, dar în stilul lui caracteristic, iar eu vă jur că n-am înțeles un cuvânt, lucru care m-a amuzat. Au cântat piese proprii, dar și trei melodii cover Immortal (In My Kingdom Cold, Tyrants, The Sun No Longer Rises). Oare am zis că a fost mult fum? Cel mai probabil la cererea trupelor. A fost atât de mult, încât solistul a trebuit să facă o pauză mică pentru că părea că rămâne fără aer. După două clipe de panică a revenit pe scenă, iar concertul a continuat perfect până la final.
Dacă m-ai trezi din somn la 4 dimineața și m-ai întreba: „Ce apreciezi cel mai mult la concertele rock?”, răspunsul meu de fiecare dată va fi punctualitatea. Exact cum mă așteptam, Hypocrisy au urcat pe scenă fix la ora anunțată și, cum se zice, au intrat direct în pâine cu piesa They Will Arrive. Și chiar au venit cu un show impecabil, un sunet excepțional și foarte multă energie; se pare că turneele le priesc.
A urmat apoi un melanj de piese vechi de pe albumele Abducted, End of Disclosure și Eraser, dar și melodii din ultimul album lansat în 2021, Worship. Vizual, concertul a fost nemaipomenit, cu LED-uri în spatele scenei unde au fost folosite diferite imagini care să ajute vizual mesajul fiecărei piese. Finalul concertului a fost marcat de legendara piesă Roswell 47, a doua cea mai ascultată piesă pe Spotify, cumulând 4,5 milioane de ascultări și fiind extrem de apreciată printre metaliști. Aș îndrăzni să spun că tocmai această piesă a ajutat trupa cu extinderea bazei de fani.
Chiar dacă totul a fost perfect pe scenă, în public nu a fost așa mult entuziasm: mișcări discrete din cap și o mare de oameni (bine, mai degrabă un lac, cât încap în Arene…mulțumiri statului pentru toate sălile noi de concerte din București), parca hipnotizați de ce se întâmpla pe scenă. Ne-am bucurat de concert până la final, iar când a venit vremea să plecăm, am simțit fericirea publicului că a avut șansa, încă o dată, să își vadă trupele preferate.
Recenzie de Diana Funes