By Simona Mihalca 
Am fost la Ateneu la spectacolul “Teodora Brody & Violoncellissimo De la Mozart la Django Reinhardt” și, recunosc, eram gata să mă apuc de scris recenzia, când am văzut că Marius Manole a fost și el în sală și a scris atât de frumos pe Facebook despre eveniment.
M-am gândit serios să nu mai postez nimic. Ce altceva ar mai fi de zis? Până la urmă, sunt perfect de acord cu ce a transmis Manole în esență: “E mare lucru să poți fi spectator”. Și cred că ăsta e cel mai important mesaj pe care vreau să-l transmit și eu mai departe: ieșiți din casă, veniți la evenimente diverse, experimentați! Până la urmă, faceți și în viața de zi de zi, în orașul vostru, ce faceți în vacanță în alte orașe.
Și de ce zic asta? Pentru că a fost într-adevăr un spectacol! Nu doar muzica a impresionat, ci și regia. Ce de efect să aibă niște reflectoare pe scenă! De mult nu am mai văzut un concert cu cortina dată la o parte, făcând scena să pară mult mai mare. Pe lângă asta, Marin Cazacu este ca întotdeauna amuzant și știe să facă publicul să se destindă de la începutul concertului cu o anecdotă cu Mozart, lucru care te deconectează de rigiditatea clasică.
Programul spectacolului, “De la Mozart la Django Reinhardt”, a fost în sine o declarație de intenție. Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu (un violoncelist de mare calibru și manager al Filarmonicii George Enescu), este renumit pentru repertoriul său flexibil, care îmbină eleganța clasică cu piese moderne, chiar rock, și aranjamente crossover. Solista Teodora Brody, celebră pentru fuziunea ei dintre jazz și doina românească, a adus în prim-plan spiritul lui Django Reinhardt, părintele jazz-ului manouche, dar și compoziții proprii.
Această diversitate a subliniat de ce interesant cum jazzul nu are nevoie de versuri și poate transmite atât de multe prin “trulililu” “parapap”, dovadă vie că emoția poate fi transmisă doar prin improvizație, ritm și forță vocală. A fost prima oară când aud o toacă pe scena Ateneului.
Doina, acel moment esențial din repertoriul Teodorei Brody, a atins o coardă sensibilă, simțită de toată sala: doina este pentru fiecare femeie româncă care aștepta să iasă acest cântec din ea. Chiar așa a și fost. Mai ales în ziua în care Filarmonica George Enescu lansează proiectul ,,Nu întoarceți privirea” cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor. În timp ce cânta parcă am simțit atâta jale și durere și doliu și grijă nu doar ale ei sau ale mele, dar ale tuturor femeilor care au venit înaintea noastră.
Revenind la o notă mai pozitivă, show-ul a fost atât de plin de energie și voie bună, activ, interesant, divers. O bucurie! Fără doar și poate a fost cel mai frumos spectacol pe care l-am văzut pe scena ateneului, și zice multe asta, că am vazut-o pe Tarja Turunen acolo. A fost o seară care a acoperit cu succes secole și genuri muzicale. La final, după bisuri și ovații în picioare, au fost niște aplauze furtunoase care nu se mai terminau, o confirmare că publicul a apreciat din plin curajul de a sparge tiparele.