Concert Wardruna la Arenele Romane – 8 iulie 2022 – Mai aproape de zei

Dupa succesul avut cu “Nordic Night at Red Rocks Amphitheatre” din Statele Unite si “Nordic Night at Gelsenkirchen” , Wardruna alaturi de By Norse Music au transformat acest concept intr-un intreg turneu intitulat Nordic Night Summer Open Air Tour care va promova albumul ‘Kvitravn’ care a fost lansat pe 22 Ianuarie 2021. Turneul era planuit pentru 2021 dar cu toate restrictiile, a trebui sa fie amanat pentru vara acestui an. Atmosfera si discutiile prinse din zbor inainte ca Wardruna sa urce pe scena m-au convins cat de asteptati au fost la Bucuresti.

© Carlos Funes

Atmosfera a fost aproape sacra pe intreaga perioada a concertului, au fost momente in care s-a simtit aproape divin in sensul propriu al cuvantului. A ajutat la acest lucru si faptul ca a fost un concert all-seated, intensitatea luminii reduse si melodiile trupei. Concertul a inceput cu melodia care poarta numele albumului nou ”Kvitravn”. De pe acest album trei melodii si-au facut loc in setlist-ul serii: „Grá”, „Kvitravn” si „Skugge”. Sunetul a fost impecabil, luminile gandite pana la cel mai mic detaliu, iar scena decorata atat de simplu dar atat de eficient incat cred ca nu am suficiente cuvinte de lauda.

© Carlos Funes

Dupa cele 15 melodii cantate care m-au purtat prin cele mai adanci ganduri si cele mai ascunse sentimente, eu nefiind o persoana care sa creada in divinitate, cred ca au facut o treaba atat de buna incat pentru o clipa m-am transpus in vremurile din care vine inspiratia lor. In mare parte, cred ca asta este unul din scopurile trupei, mai ales ca au ales sa nu adreseze absolut niciun cuvant pana aproape de finalul concertului, lucru care m-a bucurat pentru ca n-am simtit absolut nicio intrerupere la aceasta experienta. Si da! A fost mult mai mult decat un concert, a fost intradevar o experienta. Un final mai bun nu cred ca putea exista, Kvitrafn a cantat acustic, singur cu o lumina aprinsa varianta Skaldic a melodiei „Voluspá”, fara sa exagerez pot spune ca s-a lasat cu plansete in jurul meu, fiind o melodie despre viata si moarte asa cum sustine solistul.

© Carlos Funes

In deschiderea au cantat doua trupe, care au fost foarte potrivite, avand cumva acelasi stil domol: KALANDRA, LINDY-FAY HELLA & Dei Farne. Accesul a fost unul usor si rapid, am observat ca oamenii aveau foarte multe intrebari in legatura cu sectorul in care aveau loc dar nu mi s-a parut ceva foarte deranjant. In concluzie, abia astept urmatorul concert Wardruna!

Leave a Reply