Așezat în inima Transilvaniei, orașul Sibiu este o încântare pentru mine. Această zonă magnifică, medievală, cu arhitectură veche, este și va fi un centru de cultură, de istorie și de evenimente deosebite precum este și evenimentul pentru care revin cu drag, în fiecare an: festivalul ARTmania, desfășurat în Piața Mare.
La fel ca edițiile precedente, și ediția a 14-a a fost una destul de reușită atât din punct de vedere al formațiilor care au urcat pe scenă, cât si din cauza atmosferei pline de energie, a oamenilor frumoși, a întâlnirilor dintre prieteni. Oriunde îți îndreptai privirea puteai zări tineri care se îmbrățișau (pesemne că se revedeau după o perioadă lungă) sau care ciocneau pahare de bere ori pur și simplu savurau sunetul și muzica din acel moment.
Sunt foarte mulțumită că am ajuns la timp în Piața Mică unde băieții de la Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut au încins atmosfera cu piesele lor exclusiv instrumental, în ciuda căldurii foarte mari. Trupa de post-rock/tripcore, fondată în 2015, s-a bucurat și aici de un succes, publicul a reacționat pozitiv, a fost și mult headbanging și aștept să îi văd curând și pe scena mare pentru că îmi sunt foarte dragi.
Prima seară de festival a fost destul de populată la ora deschiderii, iar trupa germana de post-hardcore Fjort a deschis șirul concertelor. Cei trei membrii ai acestei trupe înființată în anul 2012 au împărtășit pasiunea lor pentru muzică și pentru găsirea unor noi căi de afirmare, de a exprima emoțiile prin trecerea de la o abordare visătoare la una extrem de agresivă, hardcore prin care au transmis energia lor către fani.
După prestația publicului din Piața Mare, destul de monotonă, pot spune că nu mulți dintre cei prezenți s-au și bucurat de acest concert, probabil fiindcă nu erau familiarizați cu acest gen muzical adoptat de Fjort sau poate doar căldura a fost de vină…
Următoarea trupă care a urcat pe scena ARTmania a fost Wardruna din Norvegia. Solistul Einar Selvik împreună cu trupa sa de neo/dark folk a redat Sibiului o parte din tradițiile culturale norvegiene folosind instrumente tradiționale nordice inclusiv tobe primitive de cerb. Aceștia au oferit publicului un sunet străvechi, plin de emoții si trăiri nedefinite. Wardruna, trupa cunoscută în special datorită serialului mult iubit, Vikings, și-a încântat fanii cu melodii de pe ultimul lor album numit “Skald”, lansat la finele lui 2018. În general tonul melodic abordat de această formație, o creație specifică, devine o ocazie bună de a pluti către o asociere reușită de poezie, de instrumente și de voce. Și piesa care mie îmi place foarte mult “Helvegen” a răsunat în Piața Mare a Sibiului.
Nu mult a durat pentru ca atmosfera să se încingă, să revină la viață odată cu prezența pe scenă a celor de la Architects. Trupa britanică de metalcore din Brighton, formată în 2004 de către frații gemeni Dan și Tom Searle se află pentru a doua oară la noi, prima lor prestație în România fiind la festivalul Electric Castle. Mulți spectatori entuziasmați în timpul concertului, au sărit, au țipat, s-au eliberat de probleme și au intrat în inelul muzical cu multă energie. Astfel, din recital nu a lipsit piesa „Gone With The Wind” , cunoscută în rândul iubitorilor celor de la Architects, ca fiind dedicată lui Tom Searle, fratele geamăn al toboșarului Dan Searle, răpus de cancer în 2016, la aproximativ 4 luni după lansarea albumului „Holy Hell” în 2018. Au fost cântate și “Death Is Not Defeat”, “Gravity”, “Holy Hell” sau “Memento Mori”.
Pentru că deja eram copleșită și trebuia sa îmi revin într-un fel, la pauză am optat pentru o bere rece 😊 dar a durat foarte mult până am intrat în posesia ei, datoritș cozilor lungi de la fiecare dozator… și recunosc că nici nu am avut timp prea mult de așteptare pâna în clipa în care cei de la Dream Theater, headlinerii serii, au urcat pe scenă. Admit că nu sunt fan Dream Theater, și după părerea mea, se putea și mai bine sau poate drumul, respectiv căldura l-au copleșit un pic pe vocalist. Instrumental vorbind, trupa americană progresivă a fost genială, te punea în mișcare fără prea mult efort. Printre piesele prezente s-au numărat „The Dance of Eternity”, „Peruvian Skies”, „Untethered Angel”, sau „Lie” si la bis s-a cântat „As I Am”. Concertul s-a încheiat puțin după miezul nopții.
A doua zi, după micul dejun, am pornit într-o scurtă călătorie prin Mărginimea Sibiului, o splendoare vizuală, din care nu mă puteam opri din privit. Peisaje de poveste, feerice, cu păduri, dealuri, ape curgătoare, cu sate situate pe văile râurilor care curg din Munții Cindrel prin platoul transilvan. Într-adevăr, avem o țară minunată!
Seara, am ajuns exact când trupa slovacă Mobius a urcat pe scenă. Am fost surprinsă, în cele 40 de minute cât a durat concertul, de concepția muzicală a trupei cu influențe de stoner, doom sau sludge metal care mi-au dat senzația că au cântat aceeași piesă. Nu am mai fost prezentă la nici un alt concert de-al lor și din această cauză nu pot face comparații. Urmare reprezentației lor, fanii rock-ului s-au pus în mișcare, către alte atracții precum umbrelele prezente în Piața Mare, berea rece sau standurile de merchandising.
Următoarea formație prezentă pe scena ARTmania a fost trupa Alcest din Franța, protagoniști ai propriului gen muzical inventat: Post Black Metal / Shoegaze Black Metal / Blackgaze. Având în vedere că majoritatea versurilor melodiilor au fost în franceză, mi-a fost destul de dificil să pătrund în povestea lor sau să recunosc tema abordată, dar acordurile Alcest tind spre zona muzicii de film, fiind visătoare și capabile să transmită o emoție intensă. Postura lui Neige, gesturile din timpul concertului, sunetul chitarelor din ce în ce mai accelerat au transmis trăiri puternice, nelimitate care au încins atmosfera.
Pentru mine vârful festivalului Artmania a fost atins cu trupa norvegiană Madrugada. Sivert Høyem a fost o prezență foarte apreciată, acesta făcându-și apariția pe scenă îmbrăcat la costum, iar sacoul negru a fost asortat cu o floare roșie la buzunarul de la piept. De altfel, artistul a schimbat sacoul în timpul concertului cu unul foarte sclipitor, ca și când a vrut să transmită cu siguranță că toți cei 10 ani de absență de pe scena muzicii rock nu i-au influențat negativ, ba din contră, au revenit cu mult mai multă energie, cu și mai multă iubire față de muzică. Melodii precum “Belladonna”, “Strange Colour Blue”, “Salt”, “Electric”, precum și “The Kids Are On High Street” au răsunat pe scena festivalului.
Madrugada, mai mare ca niciodată, a oferit un spectacol vizual foarte frumos și a fost intens apreciată de publicul numeros din Piața Mare care i-au aplaudat și aclamat minute bune după terminarea concertului, precum și de toți cei prezenți care s-au strâns în jurul gardului. Scena din Piața Mare a fost destul de înaltă, având montate două ecrane foarte mari în stânga și în dreapta pentru a putea oferi publicului o panoramă foarte bună a ceea ce se petrece, din oricare unghi al pietei, din interiorul spațiului amenajat pentru festival, cât și din afara acestuia.
Festivalul a fost încheiat de legendele suedeze, Opeth, o formație cu renume, bine cunoscută în muzica internațională, cu influențe progresive, folk, blues, clasice și death metal. Concertul a fost deschis cu piesa ce dă titlul celei mai noi înregistrări a lor, Sorceress, arătând arma secretă a clasicismului. Alte piese prezente au fost “Ghost of Perdition” ( de pe albumul “Ghost Reveries”, 2005), piesă expusă cu multă putere, “Cusp of Eternity” (“Pale Communion”, 2014) sau “The Drapery Falls” (“Blackwater Park”, 2001).
De altfel, se poate spune despre reprezentația lor că au fost prezente atât piese noi de pe albumele recente, cât și piese de pe albume timpurii. Ceea ce m-a captivat și mai mult a fost modul în care a fost interpretată piesa “In My Time of Need”. Opeth a încheiat concertul cu melodia „Deliverance”. Pot afirma că fiecare membru al trupei pare să se fi prezentat la cel mai înalt nivel posibil. Nici o înregistrare în studio nu poate surprinde sentimentul euforic al unei trupe sau legătura și interacțiunea cu publicul, așa cum a făcut Opeth la Sibiu. Nici cuvintele nu pot descrie cât de incredibil a fost.
Și uite așa a luat sfârșit festivalul ARTmania, cu publicul bucuros și plin cu noi amintiri. Felicitări organizatorilor, care au demonstrat încă o dată că se poate respecta programul anunțat publicului. Pentru ediția din acest an, au fost amenajate trei intrări/ieșiri, în concluzie nu s-a stat la coadă pentru accesul în zona festivalului, fiind alocate totodată 4 puncte pentru achiziționarea jetoanelor. Această ediție a fost foarte ok, fără incidente, fără mâini sau picioare rupte 😊.
Ca minusuri, ce nu țin de organizarea festivalului: la sfârșitul fiecărei seri de concerte nu mai găseai nimic de mâncare și nu a fost în regulă. Pauza dintre concerte a fost de aproximativ 20 de minute și nu aveai timp decât pentru a te duce la toaletă, nicidecum pentru a lua masa sau de a pleca pentru covrigi… După festival, am plecat cu prietenii, în grup organizat, încet spre cameră, întrebându-ne oare ce ne va aduce ARTmania 2020.
Recenzie de Alina Lupusoru