Category: Interviews

Teen Art Out: Felicitări pentru noul Single, “Viu”. Ce v-a inspirat pentru aceasta melodie, un Carpe Diem muzical? 

Andrei Oltean: Salutare şi mulţumim frumos! Întocmai. De-a lungul anilor am fost de nenumărate ori în situaţia de a nu putea duce la bun sfârşit o anumită idee la care chiar ţin, şi de exponenţial de multe ori i-am văzut şi pe alţii trecând prind asta. Ba că nu-s bune circumstanţele, ba că nu e momentul, că parcă ţi-a pierit cheful printre atâtea măgării ale vieţii… Întotdeuana o să se găsească ceva. Trebuie să nu uiţi să duci la bun sfârşit lucrurile în care chiar crezi.

Teen Art Out: Ca prim single, putem spune că reprezinta albumul mai bine?

AO: Întrucâtva. Nu e tocmai un prim single, fiindcă vom include şi „Epitaf“ pe noul album. Dar niciuna din ele nu sunt un oracol complet a ceea ce urmează. Va exista o suită de elemente cu siguranţă neaşteptate.

Ban Ovidiu: La fel ca și “Epitaf” reprezintă partea din album prin care spunem că nu vom rămâne la structuri / părți standard de folk metal.

Teen Art Out: Ce ne puteți spune despre urmatorul album? Aveți deja o dată de lansare?

AO: Nu avem nimic, în afară de piese gata compuse şi înregistrate într-o variantă rudimentară, de preproducţie. Lucrăm la finisarea detaliilor muzicale, dar şi la nişte elemente grafice. Versurile sunt şi ele gata, dar drumul se lungeşte parcă la infinit. Aşa că nu vrem să facem nici o promisiune în acest sens. Nu până nu ştim clar că e totul gata. Răbdăm împreună, ce să facem?

BO: E altfel și din punctul meu de vedere arată o evoluție clară. Durează destul de mult, dar nu vrem nici să ne grăbim și să lansăm ceva inferior.

Teen Art Out: Care a fost procesul pentru acest nou album? De unde a venit inspirația și cum au ajuns melodiile în forma în care sunt?

AO: Din toate părţile. Greu de determinat de unde vine muzica în general. Sigur că încercăm, ca muzicieni, să ne fabricăm o poveste, o orginie a ideilor, dar adevărul e că nu cred că avem habar, sau că putem determina o sursă. Sunt idei care te iau la trântă pe nepregătite. Pe unele le-am respins, pe altele le-am modificat după propria voinţă, iar pe unele chiar le-am acceptat în forma în care mi s-au arătat. Stilul compoziţional al cuiva e marcat de amprentele artiştilor pe care această persoană îi ascultă: cu cât mai mulţi & diferiţi aceşti idoli, cu atât mai departe va fi noul stil de o posibilă similaritate cu un anume artist. Încerc să nu mă plafonez în ceea ce am mai făcut, şi cred că acest lucru se va vedea în noul album.

BO: A fost diferit deoarece n-am mai pornit de la anumite teme populare sau doar de la un anumit schelet de la Andrei, sunt și piesele care au pornit din idei de la mine, sau le-am făcut de la 0, dar împreună, astfel au un complet alt sound asupra căruia Andrei ulterior și-a pus amprenta. Mai sunt și piese pentru care Andrei cred că și-a vândut sufletul, fiind incredibil de bune și diferite.

Teen Art Out: Anul acesta este mult prea discutatul Centenar. Veți marca in vreun fel acest moment?

AO: Nu. Dacă ne putem bucura de viaţă, sau de existenţa unui concept drag, doar la intervale fixe înseamnă că ne autoimpunem acea bucurie. Simţi când ai chef, când vine spontan, nu când ţi-ai programat să simţi. Nu zic centenarul e un lucru rău. Doar că nu are legătură cu abordarea noastră asupra artei.

Teen Art Out: Ați lansat de curând un episod din NANANA TV. Vă doriți să continuați partea de vlogging, sau a fost ceva de moment?

AO: E cam mult spus vlogging. Videoclipurile din NananaTV nu sunt nici profesionale, nici nu apar în mod regulat, momentan. Când se mai adună idei şi ni se par haioase le împărtăşim şi cu alţii. Da, noi am vrea să le facem în continuare, în măsura în care timpul ne permite. Când apucăm, cum apucăm. Din nou, nimic de promis.

BO: Încercăm, dar este foarte greu, fiind cumva al n-lea lucru de făcut după multe altele mult mai prioritare.

Teen Art Out: Ce a însemnat pentru voi experiența Wacken și ce puteți spune că ați învățat din ea?

AO: Am învăţat să dorm în maşină. Wacken a fost un punct important în scurta noastră istorie, mai ales ajungând acolo ca o trupă nouă, abia atinsă de câteva zeci de concerte. Am învăţat foarte multe lucruri, în special despre principii. Cred că pilonul principiilor are cea mai mare nevoie de oblojire la noi, fiindcă ele asigură un curs al evenimentelor pe termen mediu şi lung, or noi suntem destul de angrenaţi în imediat, în “termenul scurt”. Am văzut ce înseamnă prietenia sinceră şi ne-oportunistă, spre exemplu. Între trupe, între organizatori, între toată lumea prezentă prin zonele de backstage. Fain sentiment. Creşte încetuc şi la noi, şi sper să eclozeze frumos într-o bună zi.

Şi am mai aflat un lucru, şi anume faptul că suntem în stare să ne prezentăm muzica şi în faţa a mii de străini, cu un efect la fel de profund şi plăcut precum se întâmplă acasă. Nu contează că n-au înţeles o iotă din versuri.

BO: Am văzut că avem o șanșă destul de puternică și afară. Lumea a simțit muzica și fără să fim nevoiți să cântăm intr-o engleză la mâna a doua.

Teen Art Out: Cum v-a venit idea sa cantați Dansul Pinguinului?

AO: Aoleu. Cred că ne prosteam la sală. Tot aşa, spontaneitate. Am zis că fie ne urăsc toţi, fie o să iasă foarte bine. Muzica noastră evită tendinţa de a face totul amuzant (tendinţă relativ dominantă în vremurile noastre), dar câte-un râset din când în când n-a omorât pe nimeni.

BO: Am zis să facem ceva mai extrem și neașteptat. Ulterior a apărut și ideea de dinozaur prin care voiam să aratăm că e un moment mai puțin serios muzical, dar totuși memorabil și prin care să facem lumea să se simtă bine.

Teen Art Out: Care au fost cele mai “nebune” momente din turneele voastre?

AO: Sunt multe moduri de a defini nebunia. A fost treaba cu pinguinu’ & Ovidiu deghizat în dinozaur, au fost stage dive-uri, au fost oameni care ne cântau versurile şi se auzeau la fel de tare ca noi… au fost nopţi în care am refuzat cazări în zone dubioase fiindcă era clar că vom rămâne fără remorcă dacă poposim acolo, nopţi în care fugeam unii după alţii cu sticle de apă desfăcute, chefuri şi liniştiri. E faină viaţa asta, chit că are puţine momente. Am tot spus că trăim în două lumi: în bulele astea de nebunie & dedublaţi în vieţile noastre de birou. Cea mai mare nebunie mi se pare hotarul dintre ele.

BO: De la pierderea temporară a unui membru cu telefonul inchis, la urcatul pe scenă la nici 3 minute după ce am ajuns in locul respectiv, la momente prin care mai lăsăm puțin seriozitatea după concerte, sau la idei spontane pe scenă. Am avut un concert în care am decis să incercăm să cântăm o piesă fiecare la alt instrument. A ieșit un haos, dar pentru noi a fost o experiență plăcută și cumva comică. Nu e tocmai ușor să fii atât de mult pe drumuri și pe langă oboseală fizică, se văd și semnele de oboseală psihică, incercăm totuși să mai lăsăm puțin din maturitate și să ne bucurăm de călătorie.

Teen Art Out: Care sunt câteva lucruri pe care publicul nu le ințelege despre ce înseamna industria muzicală?

AO: Sunt atâtea lucruri pe care nu le înţelegem nici noi. Nu ştiu cât trebuie să înţeleagă publicul ca să meargă totul mai bine. Încerc să mă leg de ce e relevant oarecum şi pentru ascultătorul care nu are treabă cu industria în sine. Până la urmă dacă simţi & rezonezi cu o muzică, vii la concert, o asculţi de-acasă, îţi iei un tricou, mă rog. Fiecare după posibilităţi şi dispoziţie. Sunt nenumărate aspecte de luat în calcul şi când lansezi muzică, şi când faci un concert. La noi în ograda mioritică e un mediu destul de imprevizibil, aşa că adesea nu iese totul plănuit ca la carte. Ce aş vrea e să fie înţeles lucrul ăsta şi să nu mai fim cu toţii părerologi “că e vina lui X sau a lui Y”.  Nu-ţi convine, nu te mai duci, nu mai susţii. Problemele recurente sigur te vor descuraja, dar câte o gafă ocazională nu e întotdeauna din vina celui care a încercat să facă ceva din pasiune.

BO: Că trupele au ajuns “undeva” și de acolo e doar lapte și miere. Nu există așa ceva. Sincer să fim, muncim mult mai mult decât la inceputul trupei, pe multiple planuri și asta chiar implică un sacrificiu al oricărui  “timp liber”.

Eu consider că trupele în general in România sunt aruncate într-un colţ în favoarea trupelor de afară, dat fiind că acelea vin cu o anumită productie (aproape imposibil de conceput pentru o trupă din Romania). Observ că oamenii au inceput să fie mai reci către industria noastră, să fie mai puțin dornici de a vorbi despre trupe, sau să-i ajute chiar prin social media. E imposibil să existe o creștere astfel și n-o să apară vreodată vreo trupă romănească să se compare cu “titanii” de afară, oricat de mare le este interesul și dedicatia. Fără susținătorii tăi nu poti face absolut nimic.

De altfel, observ că toată lumea îşi imaginează că trupele pot scoate piese pe bandă rulantă, dar cumva cu o calitate mai mare și o evoluție constantă. Oricât de mult lucrează o trupă, contează mult și interesul celor care-i susțin. Dacă mergi sa-i vezi la concerte, dacă spui activ pe net că vrei sa-i vezi in unele festivaluri, vorbești despre ei și ii susții prin merch, o să vezi cum toate vin mai ușor.

Teen Art Out: Care au fost, în schimb, niște lucruri pe care voi nu le-ați înțeles despre scena muzicală, și cu care v-ati izbit dupa ce ați „intrat în pâine”?

AO: Legalitatea. Caracatiţa monstruoasă a birocraţiei. E de parcă statul face tot ce îi stă în putinţă ca să îţi taie elanul atunci când încerci să joci după regulile create tot de acesta. În alte ţări rezolvi aproapte totul online, într-un timp decent de scurt. Noi încă aşteptăm răspuns în termen de 30 de zile după fiecare aviz.

BO: Că o să se treacă peste acest super război al genului, sau competiții muzicale. Indiferent de orice gen de muzică cântă o trupă, dacă ne abordează, incercăm să-i ajutăm. Din punctul meu de vedere, nu există vreo SUPER TRUPĂ unică în România, care să fie UNICĂ în lume dpdv muzical care să-și permite să fie un super judecător față de alte trupe.

Teen Art Out: Cât de important este pentru voi să puteți să vă implicați în toate zonele muzicii, de la înregistrare, mixare, la promovare, management, etc? Este un artist complet când are cunosținte din toate domeniile, sau trebuie fiecare lăsat să facă ce știe?

AO: Eu m-aş simţi minunat să fac doar muzică, să nu mă “murdăresc” cu concepte de marketing, de sporire a vizibilităţi, etc. Dar e necesar să fim multitasking, şi cred că o să încărunţim mult mai repede decât am face-o dacă am cânta doar în casele noastre, fără să încercăm să aducem muzica şi altora. Totuşi, muzica merită toate sacrificiile astea.

Dar nu. Un artist nu e neapărat complet dacă ştie management, sau să mixeze, sau alte activităţi conexe. Un artist e complet când îşi mânuieşte cu dibăcie arta, şi poate exprima corect ceea ce ia naştere la nivel sinaptic. E cel care poate cataliza emoţie.

BO: Inregistratul și un mixing la nivel de incepător te ajută foarte mult să-ti auzi ideile altcumva, nu printr-o filmare absolut oribilă dintr-o sală de repetitie, deci este cam necesar de la un anumit nivel.

Fiind 2178937219831 de trupe care bombardează cu informații internetul, trebuie să ai un plan de promovare foarte bun pentru a putea fi văzut.

Totuși, sunt de acord cu Andrei, pentru a putea realiza partea artistică cel mai bine, nu ar trebui să fii implicat in toate zonele. E pur si simplu prea mult.

Teen Art Out: Dacă ați avea o baghetă magică, care ar fi trei lucruri pe care le-ați face?

AO: I-aş face pe toţi mai relaxaţi şi mai puţin concentraţi pe partea necăjită a vieţii. Aş vrea ca toată lumea să-şi poată trăi visul, cât timp acest nu implică a face rău altcuiva, şi să ducă o viaţă decentă în acelaşi timp. Aş fi putut spune să am eu destui bani de instrumente, studiouri, cărţi & adăposturi pentru animale, şi pentru o mie de alte lucruri. Dar cred că primele 2 ar face să nu mai fie necesar. Aşa că din a treia dorinţă aş pune un fel de exception handling în caz că am modificat prea grav structura universului cu primele două. Să nu fie naibii vreun efect secundar grav şi neprevăzut.

BO: De acord cu ce a zis Andrei, chiar nu e altceva necesar. Bine, poate incă 2-3…zeci de chitări pentru colecția personală.

Posted on September 5, 2018

Interview: Jason Hartless

You have started playing and touring at a very early age. How do you now look back to that time?

I was very lucky to have parents that were very supportive and a father that understood the business and guided me into the direction to get me where I am today. It’s really crazy to look back and to think I was only 14 years old when I toured for 3 months opening for Motley Crue; but I got my feet wet with touring very early that it has allowed me to walk into many gig and touring situations without having to audition.

You have attended music classes at Berklee College of Music. How do you see the need for formal education in the music industry?

I am a Music Business major and I feel that it is extremely to have the proper education in an industry that is as fast paced as the music industry. In the age of DIY musicians try to compete with each other, the artists that are making money are artists that have industry professionals behind their career knowing the ins and outs of the whole machine that is the music industry. So learning the real tricks of the trade helps me build my career in other aspects of the industry.

How scary a moment was to decide to become a full-time musician? Were there people around you discouraging you?

I started messing around on my dad’s drums when I was about 6 months old; once I was about 3 years old, I really began to play the full kit and jamming with musician friends of my dad’s. By the time I was 5 years old, I began to play professionally around Detroit doing cover gigs and really found a love for the instrument. I really began touring North America around the age of 12, its funny because I have been playing music my whole life, so I never really even thought about it as a job; I really didn’t even realize that this was my career until I had been doing it professionally for a long time hahahaha.

What are some of the best drum songs out there?

Hmmmm That’s a hard one, each song created has such a different vibe and groove that it is very hard to pick the best parts.

Being a session musician, you have been involved in a lot of diverse projects. Is there still some style you would love to experiment with but haven’t had the chance?

I am always listening and working on different styles that what happens is I get really into a certain style for a while and try to learn as much about that style as possible, and then move on to something different. After a while I end up revisiting a style and work on that more. So its always about getting better and learning new stuff.

You are also a managing partner of Prudential Music Group. Can music and business coexist, or do they take parts from each other?

Prudential Music Group is a music conglomerate that houses 2 record labels and a publishing company. We are very happy to be distributed through Sony RED/Orchard for many years. As a musician and as a business executive, it really helps allow me to look at the industry from both sides and really allows me to be as ethical as possible when working out deals between my company and artists because I understand the value of artists work. I have always been a fan of the commercial aspect of the industry and figuring out what music and product would appeal to the consumer because if there is no consumer appeal, there is no business.

With Rouge Records, you are re-releasing vinyls. In an industry many claim to be dying, why go into record and vinyl sales?

Well the vinyl industry has been growing each year; vinyl sales were up 19% the first and second quarter in 2018, so the consumer want is increasing. Vinyl is really the only physical format that is really selling these days and I believe it is a combo of people from 40-60 years old that want to relive the joys of rebuilding their vinyl collection, plus the millennial generation wanting have a more kinesthetic experience listening to music. Plus, in the age of streaming, we are able to generate revenue quite easily due to the prices that vinyl is at these days, however the downside is manufacturing costs are very high. The big plus doing in the vinyl industry, we are headquartered in Detroit, MI, which Jack White just opened Third Man Pressing in the heart of downtown, so we partnered with them to press all of our vinyl.

If we look at big rock festivals, particularly in Europe, the headliners are the same as 10 or 20 years ago. It would seem that there are not that many younger bands able to “rival” the greats. What do you personally make of that? 

The biggest issue that I see these days is the oversaturation of the number of bands; plus, the amount of DIY bands that think that they are “make it” by putting their music on iTunes. It is very strange because I have been having this same discussion with a lot of colleagues lately. As you pointed out, when you take a look at the bands headlining festivals, arenas, theatres, stadiums and amphitheatres, most of those bands were headlining in the 70s and 80s; other than a few newer country and pop artists. Looking ahead 10-15 years, most of those 70s and 80s bands will be retired, so the real interesting questions are, “who will be filling 2,500+ cap rooms in 2030?” “Will there be enough artists that can keep some of these venues open?”. It will be a very interesting topic that will become more relevant as soon as more artists retire.

You have also been involved in educational videos and school programs. What would you say makes a good teacher, particularly a good music teacher?

A great music teacher exposes students to different musicians, different styles and different music. I approach my teaching to really teach the student work ethic; I don’t hold hands and will call a student out as soon as they play something wrong. It might sound harsh, but really a job as a teacher is to give them the info, let them give the info a try, and then tell them when the info is wrong. This very much how my teacher of many years, George Dunn, taught me. It teaches musicians to think on their own, and when you hold hands in a lesson, the student doesn’t get to fail and learn from their mistakes.

When you step outside the studio or concert hall, what are your favourite things to do?

I am a huge hockey nut. So, I am always at Detroit Red Wings’ games when I am home from the road.