Game of Thrones se întoarce! Un actor din celebra serie HBO vine la Comic Con Summer Limited Edition

În acest moment nu există un set de norme clare și 100% predictibile pentru a organiza Comic Con, însă am reușit să croim un eveniment care are un set de 6 măsuri pentru a crea un eveniment sigur și un eveniment care poate fi organizat conform legislației care urmează să fie actualizată pentru luna August 2021. 

Cele șase măsuri pe care East European Comic Con se bazează în 2021, sunt: accesul verificat, numărul de participanți este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor și, desigur, masca de protecție. 

În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziționale și magazinele prezente, iar în 28-29 August va avea că invitați actori din cele mai populare seriale și filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfășura în București la Romexpo, în pavilioanele B1 și B2 și pe aleea din fața acestora pe o suprafață de peste 35000 mp. 

Game of Thrones rămâne, cu siguranță, unul dintre cele mai bune seriale din istorie, care a stârnit consternare și a tăiat respirația a milioane de fani din întreaga lume pe parcursul celor 8 sezoane. 

Astfel, de la Comic Con 2021 nu putea lipsi un actor din distribuția celebrei producții HBO. Cel de-al treilea invitat pe care îl anunțăm Eugene Simon, interpretul lui Lancel Lannister, personaj loial lui Cercei, iar mai apoi membru obedient al aripii religioase conduse de The High Sparrow. Eugene se prezentase inițial la castingul pentru rolul lui Joffrey Baratheon.

Actorul britanic mai este cunoscut și pentru rolul principal din producția Nickelodeon, House of Anubis. Debutul și l-a făcut în faimosul film Casanova din 2005, unde a interpretat o versiune adolescentină a personajului principal jucat de Heath Ledger. În 2018 a apărut într-unul din rolurile principale din thrillerul britanic Kill Bill Lyk cu care și-a adjudecat câteva trofee la festivaluri europene de film independent.

Eugene Simon va fi prezent în toate sesiunile din ambele zile de Comic Con Summer Limited Edition: Sâmbătă, 28 August și Duminică, 29 August, în intervalele 09:30 – 14:30 și 16:00 – 21:00.

Eugene se alătură lui Michael Malarkey (Lorenzo St.John din The Vampire Diaries) și lui Ed Westwick (Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl).

Biletele pentru fiecare sesiune în parte sunt disponibile pe www.comic-con.ro

Evenimentele, Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition vor avea împreuna 7 sesiuni – Joi 26 August 16:00 – 20:00; Vineri 12:00 – 16:00 și 17:30 – 21:30, iar Sâmbătă și Duminică intervalele sunt 09:30 – 14:30 și  16:00 – 21:00. Pentru fiecare sesiune este necesară achiziționarea unui bilet. 

Cei care dețin deja un bilet la eveniment și doresc să participe la ediția din luna August, trebuie să intre pe entertix.ro/eecc și să introducă codul de pe bilet, iar în pasul următor să aleagă sesiunile la care doresc să participe. Pentru fiecare zi de eveniment aferentă biletului, aceștia pot alege o singura sesiune. 

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4000 de bilete, capacitatea până la 5000 va fi acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanți, invitați și un număr de siguranță pentru a nu fi depășită capacitatea.

Desigur, cei care nu reușesc să ajungă la ediția de la finalul lunii august, pot păstra biletul pentru edițiile din 2022, pot folosi suma aferentă biletului în magazinul online de unde pot achiziționa produse Comic Con (tricouri, stickere, ghiozdane, postere, magneti etc.) sau pot solicita restituirea sumei după ce evenimentul din luna august s-a desfășurat.  

Pentru a descoperi mai multe detalii despre accesul la eveniment, măsurile de siguranță  îi invităm pe participanți să viziteze https://comic-con.ro/

Setul de măsuri intitulat Comic Con 6 Layers of Protection este compus din:

  • Accesul Verificat. Participanții vor putea participa la eveniment dacă prezintă unul din cele 3 documente: 
  1. un certificat de vaccinare mai vechi de 10 zile 
  2. un certificat de testare (rapidă) Antigen cu rezultat negativ efectuat cu maxim 24 ore de la încheierea sesiunii la care participă, 
  3. un certificat de testare RT-PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 ore de la încheierea sesiunii la care participă.
  • Numărul Limitat de Persoane. Pentru a oferi un spațiu aerisit și a diminua riscul pentru participanți, dar în același timp să putem funcționa în parametrii legali, vom limita accesul la 5000 de persoane / sesiune.
  • Numărul de ore limitate. Numărul mare de ore consecutive ale evenimentului a fost redus la 40%. În fiecare zi vor fi 2 sesiuni de 4-5 ore fiecare, pentru a limita riscul unei interacțiuni îndelungate, însă făra a compromite experiența Comic Con.
  • Pauze de Dezinfectare. Între cele două sesiuni, vor exista pauze de 90 de minute, pentru a curăța și dezinfecta spațiile comune și toaletele, dar și pentru a ne pregăti să întâmpinăm următoarele 5000 de persoane. 
  • Dezinfectant de mâini. Vom poziționa dezinfectant de mâini în mai multe zone importante, unde persoanele interacționează fizic: Zona de Acces, Aleea Artiștilor, Zona de Gaming, Zona Actorilor, Zona Expozanților, Zona exterioară de alimentație. 
  • Masca de Protecție.  Indiferent că este vorba de interior sau exterior, masca de protecție trebuie purtată în toate zonele aglomerate. 

Posada Rock 2021 are loc in perioada 3-5 septembrie

POSADA ROCK se tine anul asta in septembrie la Campulung Muscel si va fi cea mai tare editie de pana acum!

Suntem extrem de bucurosi sa va putem anunta ca editia aniversara de 35 de ani a Festivalului POSADA ROCK va avea loc in weekendul 3-5 septembrie 2021 pe Stadionul Municipal din Campulung Muscel! Mai mult decat atat, headlinerii fiecarei seri vor fi trupe de prim rang din afara tarii, pe care le vom anunta in curand!

Dupa un an greu pentru toata lumea si o editie de avarie la Bucuresti, am tinut neaparat sa aniversam cei 35 de ani de la primul POSADA ROCK printr-un festival adevarat, la Campulung Muscel, cu un line-up international, asa cum v-am obisnuit. Nu va lipsi concursul pentru trupele underground, care vor beneficia astfel de o necesara rampa de lansare.

Festivalul va fi organizat cu respectarea normelor epidemiologice valabile la acel moment . Evident, ne dorim ca toata lumea sa se simta bine si cat mai libera la cel mai prestigios festival de rock al anului. In acelasi timp, primeaza siguranta publicului, a trupelor participante si a echipei festivalului, asa ca va incurajam din toata inima ca, daca nu ati facut-o deja, sa va vaccinati!

Abonamentele achizitionate pentru editia de anul trecut raman valabile si pot fi folosite pentru a participa la festival in 2021. In acest moment sunt la vanzare abonamente – Presale 2 la pretul de 170 lei/buc.

Saptamana viitoare vom anunta headlinerii internationali iar pretul abonamentelor va deveni 200 lei/buc. Am facut si event nou, ca sa tinem legatura mai usor.

 Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.

Save the dates: 3-5 septembrie, Campulung Muscel!

Maximum Rock Festival 2021: 5 formații participante își vor prezenta live ultimele materiale discografice

Maximum Rock Festival 2021 este cel mai important eveniment rock & metal al acestui an din România și va avea loc în perioada 11-12 septembrie la Arenele Romane din București. Vor participa formațiile: Epica (Olanda), Eluveitie (Elveția), Therion (Suedia), Orphaned Land (Israel), Dirty Shirt (Romania), Subterranean Masquerade (Israel), Riot Monk (România), Loch Vostok (Suedia) și Magnetic (Bulgaria).

Maximum Rock Festival este un eveniment cu atât mai important cu cât 5 dintre formațiile participante își vor prezenta, oficial, ultimele materiale discografice lansate:
Epica – „Omega”, lansat pe 26 februarie 2021 prin Nuclear Blast Germania.
Eluveitie – „Ategnatos”, lansat pe 5 aprilie 2019 prin Nuclear Blast Germania.
Therion – „Leviathan”, lansat pe 22 ianuarie 2021 prin Nuclear Blast Germania.
Subterranean Masquerade – „Mountain Fever” lansat pe 14 mai 2021.
Riot Monk – „Aer” lansat pe 20 noiembrie 2020 (autoprodus).

Reamintim faptul că Maximum Rock Festival 2021 va fi o ediție mai diferită și, ținând cont de actualele restricții anti Covid impuse de autoritățile abilitate din România, vom limita accesul publicului la 50 % din capacitatea locației.
Abonamentele achiziționate până în acest moment sunt valabile pentru ediția 2021 a festivalului, iar cei care (din diferite motive) nu pot participa la ediția din acest an a festivalului pot folosi abonamentele pentru Maximum Rock Festival 2022.

Abonamentele, în număr limitat, sunt disponibile prin AmBilet.rowww.ambilet.ro/tc-events/maximum-rock-festival-2021/

Un actor din The Vampire Diaries vine la Comic Con Summer Limited Edition

În acest moment nu există un set de norme clare și 100% predictibile pentru a organiza Comic Con, însă am reușit să croim un eveniment care are un set de 6 măsuri pentru a crea un eveniment sigur și un eveniment care poate fi organizat conform legislației care urmează să fie actualizată pentru luna August 2021. 

Cele șase măsuri pe care East European Comic Con se bazează în 2021, sunt: accesul verificat, numărul de participanți este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor și, desigur, masca de protecție. 

În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziționale și magazinele prezente, iar în 28-29 August va avea că invitați actori din cele mai populare seriale și filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfășura în București la Romexpo, în pavilioanele B1 și B2 și pe aleea din fața acestora pe o suprafață de peste 35000 mp. 

Cel de-al doilea actor invitat la ediția de anul acesta este Michael Malarkey, cunoscut publicului larg pentru interpretarea lui Lorenzo St. John din populara serie, The Vampire Diaries. Rolul său a fost recurent începând cu sezonul al 5-lea, iar în ultimele sezoane a câștigat multă simpatie din partea fanilor și a scenariștilor care l-au avansat în rândul personajelor principale.

Actorul american s-a remarcat la început prin activitatea sa în lumea teatrului, prima apariție notabilă fiind în piesă Spring Storm, scrisă de Tennessee Williams. Mai apoi, a reușit să impresioneze în rolurile lui Jay Gatsby (în The Great Gatsby) și Elvis Presley (în Million Dollar Quartet). Malarkey s-a orientat către lumea serialelor și a obținut primul rol în 2011 într-un episod din Curiosity, iar în 2013, a ajuns în distribuția The Vampires Diaries, unul dintre cele mai populare serii americane, câștigător a 4 People’s Choice Award la care se adaugă mai multe trofee Teen Choice Awards.

Michael Malarkey este și un muzician talentat având la activ 2 EP-uri și 2 albume, cel mai recent, Graveracer, care a apărut în 2020.

Actorul va fi prezent în toate sesiunile din ambele zile de Comic Con Summer Limited Edition: Sâmbătă, 28 August și Duminică, 29 August, în intervalele 09:30 – 14:30 și 16:00 – 21:00.

Malarkey i se alătură lui Ed Westwick, primul invitat anunțat la Comic Con, cunoscut pentru rolul lui Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl.

Biletele pentru fiecare sesiune în parte sunt disponibile pe www.comic-con.ro

Evenimentele, Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition vor avea împreuna 7 sesiuni – Joi 26 August 16:00 – 20:00; Vineri 12:00 – 16:00 și 17:30 – 21:30, iar Sâmbătă și Duminică intervalele sunt 09:30 – 14:30 și  16:00 – 21:00. Pentru fiecare sesiune este necesară achiziționarea unui bilet. 

Cei care dețin deja un bilet la eveniment și doresc să participe la ediția din luna August, trebuie să intre pe entertix.ro/eecc și să introducă codul de pe bilet, iar în pasul următor să aleagă sesiunile la care doresc să participe. Pentru fiecare zi de eveniment aferentă biletului, aceștia pot alege o singura sesiune. 

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4000 de bilete, capacitatea până la 5000 va fi acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanți, invitați și un număr de siguranță pentru a nu fi depășită capacitatea.

Desigur, cei care nu reușesc să ajungă la ediția de la finalul lunii august, pot păstra biletul pentru edițiile din 2022, pot folosi suma aferentă biletului în magazinul online de unde pot achiziționa produse Comic Con (tricouri, stickere, ghiozdane, postere, magneti etc.) sau pot solicita restituirea sumei după ce evenimentul din luna august s-a desfășurat.  

Pentru a descoperi mai multe detalii despre accesul la eveniment, măsurile de siguranță  îi invităm pe participanți să viziteze https://comic-con.ro/

Setul de măsuri intitulat Comic Con 6 Layers of Protection este compus din:

  • Accesul Verificat. Participanții vor putea participa la eveniment dacă prezintă unul din cele 3 documente: 
  1. un certificat de vaccinare mai vechi de 10 zile 
  2. un certificat de testare (rapidă) Antigen cu rezultat negativ efectuat cu maxim 24 ore de la încheierea sesiunii la care participă, 
  3. un certificat de testare RT-PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 ore de la încheierea sesiunii la care participă.
  • Numărul Limitat de Persoane. Pentru a oferi un spațiu aerisit și a diminua riscul pentru participanți, dar în același timp să putem funcționa în parametrii legali, vom limita accesul la 5000 de persoane / sesiune.
  • Numărul de ore limitate. Numărul mare de ore consecutive ale evenimentului a fost redus la 40%. În fiecare zi vor fi 2 sesiuni de 4-5 ore fiecare, pentru a limita riscul unei interacțiuni îndelungate, însă făra a compromite experiența Comic Con.
  • Pauze de Dezinfectare. Între cele două sesiuni, vor exista pauze de 90 de minute, pentru a curăța și dezinfecta spațiile comune și toaletele, dar și pentru a ne pregăti să întâmpinăm următoarele 5000 de persoane. 
  • Dezinfectant de mâini. Vom poziționa dezinfectant de mâini în mai multe zone importante, unde persoanele interacționează fizic: Zona de Acces, Aleea Artiștilor, Zona de Gaming, Zona Actorilor, Zona Expozanților, Zona exterioară de alimentație. 
  • Masca de Protecție.  Indiferent că este vorba de interior sau exterior, masca de protecție trebuie purtată în toate zonele aglomerate. 

DARK TRANQUILLITY și ROTTING CHRIST – primii headlineri la Posada Rock 2021!

DARK TRANQUILLITY și ROTTING CHRIST – primii headlineri la Posada Rock 2021!

Suedezii DARK TRANQUILLITY și grecii ROTTING CHRIST sunt primele mari trupe internaționale de pe afișul de anul acesta al Festivalului Posada Rock, care va avea loc în weekendul 3-5 septembrie pe Stadionul Municipal din Câmpulung Muscel.

Pioneri ai inconfundabilului sound din Gothenburg, alături de In Flames și At the Gates, DARK TRANQUILLITY sărbătoresc 32 de ani de existență neîntreruptă pe scena death metalului melodios. Suedezii vin în 2021 cu stilul care i-a consacrat, adăugând elemente moderne, dar păstrând vigoarea și eleganța pentru care sunt cunoscuți. Cu o formulă întărită prin aducerea chitaristului Michael Ammot (ex-Arch Enemy), DARK TRANQUILLITY promite un show plin de energie pe 5 septembrie la Posada Rock 2021.

O carieră de peste 30 de ani au și veteranii black metal-ului grecesc, ROTTING CHRIST, materializată în 13 albume de studio și nenumărate prestații live memorabile. România ocupă un loc aparte în inima liderilor greci ai metalului extrem, care au o interpretare proprie a cunoscutei piese ”Cine iubește și lasă”. După un concert sold-out la București alături de Moonspell în toamna lui 2019, ROTTING CHRIST abia așteaptă reîntâlnirea cu fanii români care va avea loc în seara de 3 septembrie la Câmpulung Muscel.

În perioada imediat următoare va fi anunțat încă un headliner internațional de calibru, precum și trupele românești care vor evolua în recital.

Din păcate, SKID ROW nu va ajunge la Posada nici anul acesta, din cauza contextului epidemiologic care face ca formațiile americane să nu poată concerta în Europa în lunile următoare. Fanii români ai trupei vor trebui să mai aibă răbdare un an, concertul SKID ROW de la Câmpulung fiind reprogramat pentru Posada Rock 2022.

Festivalul aniversează în această toamnă 35 de ani de la prima ediție, Posada Rock fiind și în 2021 o rampă de lansare pentru trupele tinere prin intermediul concursului care pune la bătaie premii consistente. Detalii despre regulament și înscrieri vor apărea la începutul lunii iulie.

Abonamentele pentru cele 3 zile ale Festivalului Posada Rock 2021 sunt anul acesta într-un număr limitat, având în vedere restricțiile impuse de autorități în organizarea evenimentelor cu public. Ele costă 200 de lei și sunt disponibile în rețeaua iabilet.ro.

Așa cum am anunțat în repetate rânduri, abonamentele achiziționate pentru ediția din 2020 rămân valabile și anul acesta.

Festivalul Posada Rock este organizat de Asociația Rock Culture în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpulung, fiind proiect prioritar al Ministerului Culturii.

Pe 23-25 iulie, fanii muzicii sunt invitati la ARTmania Evenings care aduce atmosfera de festival, activitati alternative si energia concertelor live.

Cumnimic nu poate concura cu apropierea si cu sentimentul de conexiune umana pe care il construieste muzica live, in weekend-ul 23 – 25 iulie 2021, fanii muzicii rock sunt invitati sa se bucure de o atmosfera de festival, de activitati alternative si de energia concertelor oferite de unele dintre cele mai cunoscute trupe romanesti in cadrul „ARTmania Evenings” powered by ARTmania Festival.

Evenimentul va avea loc la Quantic Club din Bucuresti, va fi adaptat conditiilor de siguranta si de igiena impuse de contextul actual si este organizat din dorinta de a oferi sustinere artistilor si de a recrea, pe cat posibil in conditiile de acum, ambianta de festival cu care ARTmania si-a obisnuit fanii in ultimii 15 ani.

  • Abonamentele s-au pus deja in vanzare pe artmaniafestival.ro la pretul de 150 lei/ buc. pentru toate cele trei zile de eveniment, disponibile in limita a 300 de buc.
  • Cei care pot participa doar la o zi de ARTmania Evenings au optiunea de a lua bilete pe zi la pretul de 70 de lei/ buc., disponibile tot pe artmaniafestival.ro in limita a 200 de buc. per zi de eveniment.

De-a lungul celor trei zile de „ARTmania Evenings” fanii se vor intalni cu nume binecunoscute ale scenei rock romanesti (a-z): Am Fost La Munte Si Mi-a Placut, Dirty Shirt, Implant pentru Refuz, Lucifer – A Rock Opera, RoadkillSoda, Taine si White Walls.  PROGRAM PE ZILE „ARTMANIA EVENINGS”:
23 iulie: Implant pentru Refuz, White Walls
24 iulie: Dirty Shirt, Taine, RoadkillSoda
25 iulie: Lucifer – A Rock Opera, Am Fost La Munte Si Mi-a Placut ACTIVITATI ALTERNATIVE ca-n vremurile bune
Pe langa concerte, o serie de activitati alternative vor oferi posibilitatea participantilor de a-si petrece timpul de dinaintea concertelor sau dintre acestea.

Fanii interesati de intregirea colectiilor personale vor putea vizita shop-ul ARTmania in care vor gasi produse ale trupelor prezente la eveniment sau obiecte vestimentare marca ARTmania.

Detalii complete despre activitatile alternative disponibile pe durata ARTmania Evenings vor fi comunicate in viitorul apropiat intr-un anunt separat.

REGULI DE ACCES la „ARTmania Evenings” pentru publicul largdetalii despre regulament pot fi citite in comunicatul de presa inclus pe link-urile de mai sus.

Regulamentul complet al evenimentului poate fi consultat pe:https://artmaniafestival.ro/ro/regulament-artmania-evenings.htmlRegulile sanitare aplicate in cadrul evenimentului ARTmania Evenings vor fi cele aflate in vigoare la momentul datei evenimentului, stabilite in acord cu reglementarile legale de la acel moment, precizari care vor putea fi consultate in regulamentul de eveniment disponibil pe artmaniafestival.ro
Regulamentul poate suferi schimbari in functie de modificarea conditiilor de către autoritati, modificari ce pot surveni pana la momentul desfasurarii evenimentului si care vor fi reflectate in prezentul regulament.

Pentru prima dată, un protagonist din Gossip Girl vine la Comic Con Summer Limited Edition

Chiar dacă în acest moment nu există un set de norme clare și 100% predictibile pentru a organiza Comic Con, am reușit să croim un eveniment care are un set de 6 măsuri pentru a crea un eveniment sigur și un eveniment care poate fi organizat conform legislației care urmează să fie actualizată pentru luna August 2021. 

Cele șase măsuri pe care East European Comic Con se bazează în 2021, sunt: accesul verificat, numărul de participanți este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor și, desigur, masca de protecție. 

În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziționale și magazinele prezente, iar în 28-29 August va avea ca invitați actori din cele mai populare seriale și filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfășura în București la Romexpo, în pavilioanele B1 și B2 și aleea din fața acestora pe o suprafață de peste 35000 mp. 

Astfel, primul invitat din acest an este Ed Westwick, cunoscut publicului din celebrul serial Gossip Girl.

Actorul britanic este interpretul unuia dintre protagoniștii seriei, Chuck Bass, un personaj cu o traiectorie intrigantă și care a ținut cu sufletul la gură fanii timp de 6 sezoane.

Gossip Girl, încheiat in 2012, rămâne până astăzi unul dintre cele mai populare seriale cu adolescenți, numit de New York Magazine “Best Show Ever”, iar de Rolling Stone “TV’s Hottest Show”. Serialul, o ecranizare dupa cartea cu același nume scrisă de Cecily von Ziegesar, a câștigat 18 trofee Teen Choice Award și s-a remarcat prin modul în care a influențat cultura populară și prin poziționarea ca trendsetter (de la modă la stil de viață). Serialul va fi relansat în luna iulie cu o nouă distribuție, însă rămâne de văzut dacă va reuși să se ridice la nivelul seriei originale. 

Ed Westwick a debutat in lung metrajul regizat de Alfonso Cuaron, Children of Men, și și-a făcut apariția în numeroase filme si seriale precum Breaking and Entering (cu Jude Law, Juliette Binoche și Robin Wright în rolurile principale), J.Edgar (în regia lui Clint Eastwood), Romeo & Juliet, Son of Rambow sau Californication

Actorul va fi prezent la Sesiunea 2 de sâmbătă după-amiază (16:00-21:00) și la Sesiunea 1 de duminică dimineața (09:30-14:30) 29 august.

Tot de astăzi, biletele pentru fiecare sesiune în parte sunt din nou disponibile pentru a fi achiziționate.

Evenimentele, Comic Con Expo Market și Summer Limited Edition vor avea împreuna 7 sesiuni – Joi 26 August 16:00 – 20:00; Vineri 12:00 – 16:00 și 17:30 – 21:30, iar Sâmbătă și Duminică intervalele sunt 09:30 – 14:30 și  16:00 – 21:00. Pentru fiecare sesiune este necesară achiziționarea unui bilet. 

Cei care dețin deja un bilet la eveniment și doresc să participe la ediția din luna August, trebuie să intre pe entertix.ro/eecc și să introducă codul de pe bilet, iar în pasul următor să aleagă sesiunile la care doresc să participe. Pentru fiecare zi de eveniment aferentă biletului, aceștia pot alege o singura sesiune. 

Fiecare sesiune va fi limitată la un număr maxim de 4000 de bilete, capacitatea până la 5000 va fi acoperită de echipa evenimentului, voluntari, expozanți, invitați și un număr de siguranță pentru a nu fi depășită capacitatea.

Desigur, cei care nu reușesc să ajungă la ediția de la finalul lunii august, pot păstra biletul pentru edițiile din 2022, pot folosi suma aferentă biletului în magazinul online de unde pot achiziționa produse Comic Con (tricouri, stickere, ghiozdane, postere, magneti etc.) sau pot solicita restituirea sumei după ce evenimentul din luna august s-a desfășurat.  

Pentru a descoperi mai multe detalii despre accesul la eveniment, măsurile de siguranță  îi invităm pe participanți să viziteze https://comic-con.ro/

Setul de măsuri intitulat Comic Con 6 Layers of Protection este compus din:

  • Accesul Verificat. Participanții vor putea participa la eveniment dacă prezintă unul din cele 3 documente: 
  1. un certificat de vaccinare mai vechi de 10 zile 
  2. un certificat de testare (rapidă) Antigen cu rezultat negativ efectuat cu maxim 24 ore de la încheierea sesiunii la care participă, 
  3. un certificat de testare RT-PCR cu rezultat negativ efectuat cu maxim 72 ore de la încheierea sesiunii la care participă.
  • Numărul Limitat de Persoane. Pentru a oferi un spațiu aerisit și a diminua riscul pentru participanți, dar în același timp să putem funcționa în parametrii legali, vom limita accesul la 5000 de persoane / sesiune.
  • Numărul de ore limitate. Numărul mare de ore consecutive ale evenimentului a fost redus la 40%. În fiecare zi vor fi 2 sesiuni de 4-5 ore fiecare, pentru a limita riscul unei interacțiuni îndelungate, însă făra a compromite experiența Comic Con.
  • Pauze de Dezinfectare. Între cele două sesiuni, vor exista pauze de 90 de minute, pentru a curăța și dezinfecta spațiile comune și toaletele, dar și pentru a ne pregăti să întâmpinăm următoarele 5000 de persoane. 
  • Dezinfectant de mâini. Vom poziționa dezinfectant de mâini în mai multe zone importante, unde persoanele interacționează fizic: Zona de Acces, Aleea Artiștilor, Zona de Gaming, Zona Actorilor, Zona Expozanților, Zona exterioară de alimentație. 
  • Masca de Protecție.  Indiferent că este vorba de interior sau exterior, masca de protecție trebuie purtată în toate zonele aglomerate. 

Maximum Rock Festival 2021 va avea loc în perioada 11-12 septembrie la București

Comunicat de presă:

Dragi prieteni, dragi parteneri,

Ne face o mare bucurie să vă anunțăm că, după lungi discuții și analize, atât cu managementul formațiilor, cât și cu instituțiile abilitate din România, noua dată pentru ediția Maximum Rock Festival 2021 a fost fixată pentru 11-12 septembrie și va avea loc la Arenele Romane din București.

Formațiile reconfirmate pentru Maximum Rock Festival sunt: Epica (Olanda), Therion (Suedia), Orphaned Land (Israel), Subterranean Masquerade (Israel), Riot Monk (România), Loch Vostok (Suedia) și Magnetic(Bulgaria).

Din păcate, Devin Townsend și Katatonia nu vor participa la ediția din septembrie a festivalului, urmând ca aceștia să confirme participarea pentru ediția din 2022. Aceste nume au fost înlocuite pe afiș cu Eluveitie și Dirty Shirt, două formații extrem de îndrăgite de publicul din România și nu numai!

Menționăm faptul că Maximum Rock Festival 2021 va fi o ediție mai diferită și, ținând cont de actualele restricții anti Covid impuse de autoritățile abilitate din România, vom limita accesul publicului la 50 % din capacitatea locației.

Abonamentele achiziționate până în acest moment sunt valabile pentru ediția 2021 a festivalului, iar cei care (din diferite motive) nu pot participa la ediția din acest an a festivalului pot folosi abonamentele pentru Maximum Rock Festival 2022. Mai mult, toți cei care și-au achiziționat până în acest moment abonamente și le vor folosi pentru ediția din septembrie 2021 vor primi un discount la achiziționarea abonamentelor pentru ediția 2022.

Deoarece această ediție este una specială (cu o capacitate redusă a publicului), vă sugerăm să achiziționați din timp abonamentele de festival rămase – disponibile (60 de bucăți la preț promoțional!) prin AmBilet.ro – AICI.

Mulțumim pentru răbdarea de care ați dat dovadă și pentru încrederea acordată atât nouă, organizatorilor, cât și formațiilor participante!

Partener media: Rock FM

Rock On!

Interview: Terry Nikas (Scar of The Sun)

Greek modern metal five-piece SCAR OF THE SUN have reached the next level with the brand new release of their otherworldly third full-length, Inertia. The album delivers a fresh take on melodic, atmospheric, often progressively-influenced metal while forging a unique path, and acts as a follow up to their self-titled demo (2005), debut full-length A Series Of Unfortunate Concurrencies (2011) and sophomore offering In Flood (2016).

We sat down with singer Terry Nikas to find out more about this album, music in general, and much more.

Hi and thank you for talking to us.

Hello there! It’s our pleasure and thank you for your interest!

Congrats on the new album. How are you guys feeling now getting so close to the release?

Thank you very much, hope you enjoyed it! We are very happy to see the album being released finally! It has been ready for a couple of years, we delayed because the deal with Napalm Records took some time to complete, plus everyone is trying to delay their releases due to covid. So after all this wait, we are really thrilled that this album will be out there and we will be able to go forward!

I loved listening to the lyrics and that you had such a story behind them, albeit a very dark one. What lead you to go down that path and dig deep for the pain and anger and troubles and put that into song?

I didn’t choose to write about these matters, these matters chose me really. These are everyday events that happened not only to Greece, but also in other countries. The problem is that we are forced to accept them and pretend that nothing happened! Well, it did happen! When you see 10.000 people jumping of off buildings, a skyrocketed unemployment that reached 30%, 80 year old people that used to have a decent life in the past but now they are searching the garbage for food and many, many more, you cannot be indifferent. We are in 2021 and we are sending spaceships to Mars, but people on earth are starving. This makes no sense for the “crown jewel of creation” as some believe that the humans are.

The Quantum Leap Zero trilogy focuses on real life events from Greece 2015. While it was definitely a situation and period that affected a lot of people, what drew you to it to put it into song?

It was a very, very dramatic situation! It was like war. The European Union shut down our banks, we were searching for ATM machines with money available and there were queues of people in all of them or there was no money left. It was like sudden death, like they were choking us. Then we had for the first time a government that fought for us and we got punished for asking the obvious: to breathe! It was a dark period for us that I really hope we will never get back, but to be honest, we are not out of it completely yet. 

Since we’re talking about such important and impactful events, what big world events do you remember from the time you were growing up?

I remember many events such as the Chernobyl case, the fall of the Soviet Union and the impact of it, the first war in Iraq etc, but to me the two most important cases happened in the USA and I only remember the second because I was born -the first one though is equally significant. The first one was the killing of JF Kennedy and the second was the fall of the twin towers in New York City. To me, these two are extremely important because they show where humanity is going. JFK was a problem for the big financial interests, and they killed him in his own country! They did a huge cover up because they just could and because at the time there were no cameras in every phone, internet etc, so they managed to cover their traces. The twin towers also had a huge cover up after the event and the American government used it in order to force new rules that changed the financial balance overnight. All these, but also what happened to Greece in 2015 are coups. There is no democracy, elections are just fancy events to show that we have a saying. Well, we actually don’t!

What are some of the causes you not just believe in but are actively involved in, outside of the band and album?

I see myself as an ecologist, so whenever I have time I am trying to be involved in actions. I am not an activist, but I would love to have the time and the financial stability to be. I also love dogs, I have been involved many times in saving stray dogs and in several actions about stray dogs. I would also love to be able to have a huge farm to host stray dogs and just go every day there to take care of them and play with them. This is how heaven seems in my eyes.

What are the events or experiences you think build you guys the most as a band and made you stronger together?

First of all, we have the same line up for the last 11 years. We did all our tours together, so this and the condition of our first tours bonded us together. The main thing that made us stronger together was the endless rejections we got until we managed to get this deal with Napalm Records. Most bands quit, for us this was not an option. Every time we had a serious rejection it was taking us down, but then we were gathering up our strength and we were going forward trying to be stronger and better. As you can imagine, the fact that the same 5 people insisted and persisted all these years, through some very difficult situations, both in the band but also in our personal lives, made us strong together.

When did you decide you wanted to pursue music seriously? Were there moments when you almost gave it up?

I always wanted to do that and be a professional musician. I loved music since I was a kid. When I formed the band though, the plan since day 1 was to do it on the top level. No compromise and many sacrifices until we make it. After one point there was no other option for me really, I felt that if I don’t make it, I will be a failure in my life. There were times that I thought I should quit. I was thinking that if we will release 2-3 more albums without doing steps forward then there would be no point of trying, in a sense that you cannot reach a certain age and still send demos to record labels in order to take you seriously. It would be a matter of dignity you know. But I am really happy we managed to do the next step right on the right moment, so all good, hahaha…

What is your favourite town among the ones you’ve toured in?

I don’t have always time to go around on tours unfortunately. Sometimes you cannot even move around because the venue is in an area that is far away from the area you can go out and have a coffee and walk a bit. I would say that Porto was an amazing place to have a day off on a tour because you can walk around and just sit in a very beautiful scenery, especially if it’s close to summer that you can sit outside. Barcelona is another city I really like, and I have a good time every time I have the chance to go around. I would definitely love to have more time to see many places better.

Most people I know, me included, absolutely hate hearing their recorded voice because it sounds nothing like it sounds in their head. How do you deal with that as a singer?

Hahahaha… I know what you mean. Well, many huge singers had that problem like John Lennon that absolutely hated his voice and he was doing anything he could in order to hide it under production tricks. Many people also don’t have the opportunity to record their voice on high quality equipment, let alone mix it nicely. Most people listen to their voice on the phone sometimes, recorded on a phone recorder. I don’t have any of these problems. First of all, I can record on expensive and high quality equipment and mix it nicely but anyway I like my voice a lot, even if it’s recorder on a normal phone, hahaha…

What do you do to spark your creativity? What does being creative mean to you in particular?

Lyrics come to my mind all the time! I have much more to write about than just ten songs every time we make an album. I am inspired by everyday life and the planet goes so wrong, so I get endless inspiration. Also, when I listen to music my brain directly reacts in a positive way and I get ideas about songs. Outside of the band, I have many things that I love doing and I could do much more if I had time. For example, I love working with wood and make treehouses and structures. I find it so creative! I don’t do something to spark my creativity, I guess I am lucky that this thing comes naturally to me. Creativity means being alive! I couldn’t just have a 9-5 job without any purpose in life other than the weekend and the 3 weeks holidays during summer! I would die if I had to work to a bank, hahaha…

Something very particular to the last year was having to deal with a lot more “me time” in lockdown. How do you deal with boredom?

The lockdown was weird! The first part last year, when everything started, I stopped working (I am a sound engineer and I have my own studio). All work stopped. For me being a very busy person, it felt weird at first, but then I was happy because I had time for me and my family! I was totally stressed about the financial aspect at first but eventually I started working again after 3 months. I ended up having the busiest year at the studio, probably because all musicians find time to record and mix. I had no touring though, so I had more time at home, but there were a few months that I was all day at the studio. Still I had more time for myself, but this was good because I have two baby sons, so I had the chance to enjoy them and stay with my wife at home more than before. Family is number one for me, so I managed to spend more time with them. Also, being a father of babies is a full-time job, as a result, I didn’t really have free time, hahaha…

What’s your favorite ’90s jam?

Hmmm.. This is a tough question, simply because they are too many to choose from! I would say probably the song Somewhere Far Beyond from Blind Guardian. This is really really hard to say, I can make you a list of 100 songs from the 90’s and still not be completed, hahaha…

Thank you very much and stay safe!

God Is An Astronaut / Ghost Tapes #10 / Album Review

Disclaimer: God Is An Astronaut is probably one of the first post-rock bands I’ve listened to. Even more so, one of the bands with whom I’ve had the pleasure of sharing the stage a few years back (Torsten, Niels and Lloyd are the most down to Earth artists I’ve ever met). So what you’re about to read is unapologetically a biased review of their upcoming album, Ghost Tapes #10.

977_GodIsAnAstronaut_CMYK.jpg

Adrift, the first song on the album, sets the tone for what I would call a God Is An Astronaut you never knew ever existed. 90’s grunge riffs, dirty delayed guitar leads and distorted bass lines, followed by the atmospheric trademark the band is known for. Right from the get-go, I can definitely say that the Production is perfect. A lot of work has been put into capturing every detail on what the band is expressing on Ghost Tapes #10. And this song clearly establishes the vibe that we are going to experience throughout the entire album.

Burial is the song that the band chose to announce the album through, releasing it as the first single. And I think it’s safe to say that they made the right choice: dark melodies, deep piano chords and a constant state of anxiety, all tailored in a way to make you nod your head at the same time.

If there’s something I think more post-rock genre bands should embrace more is experimenting with odd time signatures and groovy drum beats, rather than the usual (and overdone, at this point) crescendos and reverb-driven lead parts. I think In Flux is doing just that. The song starts off with a dark synth pad part, followed shortly by a 7/8 time signature beat. I could definitely hear this song in Quentin Tarantino’s next action movie’s soundtrack.

GIAA2021_1_Photo Credit Bryan Meade.jpg
Photo Credit: Brian Meade

Spectres picked up from where In Flux left off, in a similar odd time signature beat and a fear inducing soundscape . This gem is one of the best examples on how the band have distanced themselves from albums like All Is Violent, All Is Bright or Helios / Erebus. I’m pretty sure that more than 16 years ago they wouldn’t have had a clue that they would put out an album such as this one. An album I cannot wait for all of you to listen to.

Fade is God Is An Astronaut’s second single off Ghost Tapes #10 and it clearly doesn’t disappoint in maintaining the solid feeling the entire album’s been built upon. However, unlike the 4 previous songs, we’re listening to a more melody oriented song, rather than the riff based songs like Burial and Spectres.

Barren Trees is probably my favourite song on the album! It managed to encapsulate all of my expectations from this long awaited release: groovy drum beats, courtesy of Lloyd Hanney, Torsten’s airy vocals and riffs and Niels’s amazing bass lines, all wrapped up in a reinvented grungy God Is An Astronaut.

Luminous Waves is the closing song and it’s something I was waiting to hear from the GIAA crew in a long time. I strongly think that, if they would try to write Fragile once again, this song would definitely sound like it.

Conclusion:  The album clearly represents a departure from Epitaph, Helios / Erebus and basically, most of what we’ve been used to hearing from God Is An Astronaut. Of course, that’s not a negative aspect. It’s actually quite the opposite. If there’s something that I respect the most in a band is their ability to innovate their sound and re-invent themselves, over and over again. Ghost Tapes #10 does just that and I cannot wait to listen the s**t out of it on repeat.”

Review by Mircea Becherescu